[26 octombrie 1880]

Nu încurajăm fantaziile politice de cari, din nenorocire, suferă atât de mult generația dominantă din România și pe cari poporul nostru, liniștit și cu mult bun-simț, nu le împărtășește. De regulă mișcările politice din țările dunărene se compun, precum am spus-o adeseori, din două elemente deosebite, din masa nemulțumirilor dinlăuntru, cari există latente în orice țară din lume, cari sunt însă la noi de o vehemență extraordinară fiindcă pentru o mulțime de lume patriotică parvenirea la putere e o cestiune de îmbogățire și de bun trai, pentru unii o chestiune de existență zilnică chiar; dar al doilea element, cel hotărâtor periculos, e drojdia politicei străine, care face să fermenteze masa nemulțumirilor dinlăuntru.

Idealul nostru ar fi ca guvernul din țară să se urce și să cază prin opinia publică din țară, fără amestecul acelui element de fermentație străină. De aceea, oricât de rea ar fi politica exterioară a unui guvern, ne-am impus în privire-i o rezervă prudentă și n-am combătut decât temperamentul cu care a fost condusă; pentru politica interioară critica era cu atât mai ușoară cu cât reformele pripite pe toate terenurile a trebuit să creeze o atmosferă coruptă și o organizație nespus de scumpă pentru viața simplă și ieftină a unui popor agricol. Superioritatea vechii organizații istorice asupra celei nouă era ieftinătatea ei. Dovadă că această superioritate era reală e sporirea continuă și repede a populației sub domniile anterioare Unirii, era înavuțirea continuă a elementului românesc din orașe, înmulțirea regulată, însă nu prea repede, a clasei culte de mijloc; pe când, în urma reformelor pripite, populația scade, elementul românesc din orașe dă îndărăt, învins de imigrațiunea străină, iar clasa cultă de mijloc, mult mai numeroasă, a devenit un adevărat proletariat de postulanți, care primejduiește și stabilitatea guvernelor și existența țării.

În acest proletariat, din nenorocire, guvernele străine cari au interese în Orient vor găsi totdeuna un manipul gata a se pune la dispoziția lor. Noi nu acuzăm acele guverne. Ele se folosesc de cine pot și iau pe cine li se oferă. Pe de altă parte, cu dreaptatea istorică pe care-o aplicăm tuturor, nu vom zice nici măcar că acești proletari sunt de-a dreptul trădători. Le lipsește însă facultatea de-a distinge între interesele lor și interesele țării, iar masa celor nemulțumiți e totdeuna în pericolul de-a confunda chiar aceste două serii de interese. Nu vom greși însă dacă vom susține că pentru mulți din oamenii politici de acest soi venirea la putere nu e un mijloc pentru realizarea unui scop, a unui program, ci scopul însuși, urmărit cu orice mijloace, cu cele mai rele chiar. Cei cari privesc venirea la putere numai ca pe un mijloc pentru realizarea ideilor lor politice sunt adeseori amăgiți de cătră tagma celor abili.

Aceste reflecții nu ni le inspiră numai schimbările de ministeriu de la noi, ci și acele din țările balcanice. Precum știm ministeriul din Serbia a căzut în urma neînțelegerilor cu Austria, dar nu ne îndoim că și cel grecesc va fi căzut asemenea în urma unor influențe oculte.

Dar tagma patrioților reversibili are o îndoită misiune de îndeplinit în politica ei. Cea dentâi e venirea cu orice preț la putere, a doua mănținerea cu orice preț.

Din aceste două laturi ale activității patriotice cea de-a doua e, dacă se poate, mai periculoasă încă decât cea dentâi. Nu e nici un mijloc îndestul de rău care să nu se-ntrebuințeze pentru mănținerea în permanență a unui guvern rău. Jucăria vecinică cu personalități parlamentare, schimbarea lor caleidoscopică la diferitele resorturi ale administrației publice, care umblă astfel în știrea lui Dumnezeu, e încă răul cel mai mic. Răul cel mare e că aceste personalități vin și se retrag fără nici o cauză parlamentară, ca niște unelte ale caprițiilor șefului. Mai periculoasă e schimbarea întregului program cu care guvernul venise la putere. În locul economiilor promise ne pomenim c-o urcare cu 34 la sută a bugetului cheltuielilor, cu cheltuieli nesocotite în toate ramurile; în locul unor bugete în adevăr echilibrate, marea făgăduință a patrioților, ne pomenim că sume de milioane, ca cea luată de la Rusia, nu se văd trecute nicăiri între venituri sau cheltuieli; în loc de claritate în gestiune știm că există datorii ascunse, un deficit ascuns, un chaos pospăit cu vorbe și asigurări patriotice. În loc de-a se-npuțina funcțiile, înmulțirea lor, prin luarea în regie a drumurilor de fier și a tutunului, a devenit un sistem de guvernământ.

Din espedient în espedient nu știm zău unde vor ajunge patrioții pentru a se mai ținea la putere. Marele expedient vor fi poate din nou aventurile.

Și la 1868 faimoasa concesie Strousberg și o nemaipomenită dezordine în finanțe mâna pe cabinetul Brătianu la căutarea marelui espedient care să arunce praf în ochii lumii.

„Deutsche Rundschau“ publică un memoriu secret al guvernului rusesc din 15 ianuarie 1869, căruia se-nțelege că nu trebuie să-i uităm originea, de vreme ce pe atunci marele expedient al d-lui Brătianu consista în a pune în mișcare cestiunea orientală.

Asupra politicei contelui Beust în România memoriul se esprimă astfel:

În primele paisprezece zile ale lui noiemvrie (1868) cabinetul din Viena își alesese România drept arenă a politicei sale iritate și iritatorii. Precum se constată deja în memoriul de la 10 noiemvrie, contele Beust a istovit toate încercările de-a dezvălui înaintea cabinetelor occidentale pretinsele agitații ale Prusiei și ale Rusiei în Moldo-Valahia. Într-un discurs ținut înaintea comisiei militare a Reichstagului cancelariul c.r. a încercat a dovedi necesitatea de-a se ridica efectivul armatei austriace la 800.000 de oameni și a motivat urcarea cu pericolul „arsenalului român“; o colecție ulterioară de documente oficiale cuprindea cele mai grele învinovățiri contra ministrului Brătianu. Aceste agitații, întărite prin continua lucrare a opiniei publice, nu rămaseră fără efect. În Paris ca și în Londra, dar mai cu seamă în Constantinopol oamenii începură să se neliniștească și să vorbească de necesitatea unei represiuni în România. Cabinetul din Berlin știu să întâmpine cu abilitate intriga aceasta sfătuindu-l pe principele Carol să concedieze ministeriul Brătianu și să-și îndoiască moderația și conciliațiunea față cu Poarta.

Asupra marelui expedient plănuit pentru a acoperi ruina financiară, cabinetul Brătianu a căzut atunci. Vremile de astăzi par însă mai proprii pentru încurajarea marilor espediente patriotice și nu știm dacă mai există vreun cabinet care să sfătuiască moderația și conciliațiunea. Țara, dacă ar avea libertatea de-a se exprima, ar fi concediat de mult pe d-l Brătianu. Dar țara e legată prin miile și zecile de mii de funcții nouă, cari au prefăcut poporul românesc într-un popor de slujbași, și expedientele celelalte s-au înfundat atât de rău, încât ne temem de cel mare.

❦