[27 august 1880]

Într-o corespondență din zilele trecute a „Gazetei generale de Augsburg“, care vorbea despre cestiunea Dunării și din care am reprodus pasajele privitoare la România, se spunea că, dacă guvernul român va ceda în această cestiune pretențiilor austriace, susținute de aminteri cu căldură și de Germania, atunci nu numai opoziția de până acuma, dar și partidul propriu al acestui guvern îi va face imputarea că a trădat drepturile de suveranitate ale țării. Chiar ministrul plenipotențiar al României la Paris — adăoga corespondența foii germane — d. Cogălniceanu, este de părerea aceasta și a și redijat un memoriu în care acuză pe cabinetul Brătianu de trădare de patrie în cazul când ar ceda pretențiilor austro-ungare asupra Dunării.

D. Cogălniceanu, precum știm, se află de câtva timp în țară. Diferite versiuni circulă asupra întoarcerii ministrului nostru de la Paris. Se zice că d-sa ar fi voind să se retragă pentru motivul că politica guvernului ar fi cu totul contrară vederilor d-sale; se mai spune că d. Cogălniceanu ar fi fost rechemat de guvern, de a cărui încredere nu se mai bucură; în sfârșit, se vorbește, ceea ce e foarte puțin probabil, că d-sa ar fi fost de-a dreptul destituit în urma memoriului despre care a vorbit „Gazeta gen. de Augsburg“. Se înțelege că înregistrăm aceste zgomote sub titlul de simple informațiuni și sub toată rezerva.

„Neue freie Presse“, tot cu privire la aceasta, ne spune că însărcinatul cu afaceri austro-ungar a primit ordinul de-a se plânge verbal guvernului român pentru atitudinea acestuia în cestiunea dunăreană și pentru chipul cu care a lucrat d. Cogălniceanu în această cestiune, ca ministru român pe lângă guvernul Republicei Franceze. Această știre o găsim și într-o nouă corespondență a „Gazetei generale de Augsburg“ pe care o primim azi. Însărcinatul cu afaceri al Austro-Ungariei, d. cavaler de Bosizio, ar fi comunicat cabinetului nostru o notă verbală prin care se exprimă nemulțumiri asupra atitudinii guvernului român în cestiunea dunăreană, relevându-se mai cu seamă atitudinea unora din ambasadorii români, cari au lucrat în cestiunea aceasta nu ca agenți diplomatici, subordonați cabinetului, ci ca generali de sine stătători. Această din urmă observație se referă desigur — zice corespondentul — la d. Cogălniceanu, care în memoriul său către puteri are un limbaj ca și când n-ar sta sub, ci peste cabinetul din București. D. Cogălniceanu a luat un congediu de două luni, dar se crede că nu se va mai întoarce la post.

Pe când d. Cogălniceanu se află în țară, „Neue freie Presse“ ne mai spune că d. Boerescu, care acum se află în Paris, ar fi dat, în trecerea d-sale prin Viena, guvernului austriac explicațiuni asupra atitudinii guvernului român în cestiunea dunăreană, din care rezultase oarecare răceală în relațiile dintre România și Austro-Ungaria.

Să nu uităm a înregistra și un alt zgomot, destul de caracteristic, care circulă în privința d-lui Cogălniceanu. D-sa, retras sau rechemat din postul de la Paris, este hotărât să ia direcția unui mare ziar, ce vrea să apară în întâiele zile ale lui septembre și care să lupte contra politicei exterioare a guvernului. Din toate punctele de vedere această publicație promite a fi interesantă. Ea va purta numele, cedat de moștenitorii lui Cesar Boleac, de „Trompeta Carpaților“.

❦