[27 iulie 1880]

Ceea ce se-ntâmplă de la venirea roșiilor la putere în România ne aduce, de voie de nevoie, la necesitatea de-a discuta și bazele organizațiunei statului și de-a ne inspira de-o adâncă neîncredere în viitorul poporului nostru. Societatea e fără îndoială pe un povârniș de demoralizare completă. Își poate cineva închipui ce jos trebuie să fi căzut societatea când un om ca corectorul „Românului“, cu patru clase primare, a ajuns director de bancă, afară de aceea că se află numit deputat. Ignorant este, precum o știu toți, sărac trebuie să fie, căci de unde ar fi bogat? Un om deci care n-a învățat nimic și nu are nimic să ajungă director de Bancă Națională e un lucru nemaipomenit într-o societate cu bun-simț.

Dar alții asigură că d. Costinescu e om cu avere, că a ajuns a avea un capital de 600.000 de franci. Cu atât mai rău. Corectorul, mai târziu redactorul „Românului“, ar fi trebuit să trăiască 600 de ani, ca Matusalem, pentru a-și strânge din lefușoara de la redacție un asemenea capital. Dacă-l are, de unde-l are? În cazul întâi am avea a face c-un bucher sărac, într-al doilea c-un bucher îmbogățit pe căi oculte în scurtul timp de când au venit roșii la putere, deci cu ocazia răscumpărărei drumului de fier, a tipărirei biletelor ipotecare ș.a.m.d.

Tot atât de necunoscut e un al doilea director ales, d. Dim. Bilcescu, despre care nimeni nu știe alt decât că e roșu. D. Mehedințeanu e mai cunoscut, ca om de afaceri bănești. D. Ștefănescu, ca profesor de contabilitate, deci lucrul e mai puțin curios decât la cei doi dentâi; dar și acești doi nu se deosibesc prin nimic estraordinar spre a fi directori ai unui mare institut.

Așadar, precum vedem, societatea e pe o clină cu totul periculoasă. Când la un institut ce trebuie să fie cel puțin serios, de nu altceva, e cu putință de-a se alege absolvenți de patru clase primare, răi dacă sunt ignoranți și săraci, și mai răi dacă pe lângă ignoranță au avut talentul de-a se îmbogăți pe sub mână în trei ani de guvernare roșie, diagnoza unei asemenea societăți nu poate fi decât foarte rea.

Dar statul? Și statul să fie supus acelorași boale sociale? Bluntschli, în Teoria generală a statului, stabilește cu drept cuvânt că

nu e totdeauna armonie perfectă între stat și societate; această din urmă, orbită de interese private sau de curenturile mișcătoare ale opiniei publice, cere lucruri nedrepte sau periculoase. Interesele permanente ale statului se pot găsi în conflict cu interese trecătoare ale societății. Societatea suferă de un rău care nu poate fi vindecat decât prin ajutorul statului.

Ei bine, care e medicina pe care o dă statul român pentru a neutraliza virusul distrugător al nulităților catilinare cari se strecură într-un institut pretins serios?

Iată care: guvernator d. Câmpineanu.

Ministru de-o incapacitate egală în toate ramurile, rău jurist, rău financiar, rău diplomat, având o mască foarte neînsemnată, din care, fără talentul fiziognomonic al lui […] [1]

Mâni subțiri de fee se întind ca o poveste a trecutului asupra capului tău, muritorule, și ajungi unde nici n-ai visat!…

Toate acestea cine le plătește însă?

Badea Toader, cetățeanul liber și suveran, care n-are ce mânca și care-și vinde munca pe viața lui toată, ca să poată plăti birurile și lefurile patrioților…

Ș-apoi să mai zici că nu suntem un popor fericit?

Ba-ncă să vezi …

_____________

[1]. Text lipsă.

❦