[28 august 1880]

Asupra cestiunii dunărene „Journal des debats“ de la 4 septemvrie cuprinde următorul articol:

Trei săptămâni au trecut de când „Grenzbote“ a deschis focul și a turburat seninătatea oficioasă a organelor celor două cancelarii și cu toate acestea furtuna nu s-a liniștit încă. Această polemică a primit elemente nouă dintr-o descoperire numai bună pentru a deștepta oroarea și indignațiunea la niște oameni c-o complexiune destul de pacinică: se conspiră pentru a esclude pe Austria și pe Germania de la Dunărea de Sus și de la cea de Jos. O asemenea nedreptate nu e de-nțeles. De aceea oficioșii, sunt sau se prefac a fi foarte mânioși. Marile puteri nefiind simțitoare pentru intimidări, presa vieneză se aruncă asupra Principatelor dunărene și propune a le face să pleznească dacă ar încerca cumva de-a nu voi să se lase mâncate. Alternativa e ademenitoare. Închipuiți-vă numai! Aceste mici state, chemate a-și căuta de interesele lor fluviale, nu se vor putea înțelege nicicând. Austria se oferă de bunăvoie a le face să-nțeleagă. Există o veche fabulă asupra soiului acestuia de arbitraj. Acordul între membrii Comisiei riverane, prezidată de delegatul austriac, ar fi într-adevăr atât de complect încât în curând nici s-ar mai auzi vorbind de ea și de daraverile ei.

Suntem plecați a crede că lucrurile nu se vor petrece tocmai astfel. Pot să tot recrimineze la Viena: puterile vor fi voind să examineze cu liniște și sânge rece condițiile târgului aleatoriu pe care li-l oferă Austria și Germania. Ce cer, într-un cuvânt, aceste două puteri? Prezidenția pentru Austria, cu vot preponderant în caz de împărțire de voturi, într-o Comisie țărmureană de la Galați până la Porțile de Fier. Austria nu e țărmureană în partea aceasta a fluviului. Pentru a justifica această pretenție ea invoacă situația ei geografică. Libertatea navigației pe Dunăre e indispensabilă pentru prosperitatea ei, zic organele autorizate. Aceasta nu e de tăgăduit și nici n-a gândit cineva în Europa de a închide Austro-Ungariei Dunărea. Pentru a înlătura, o eventualitate atât de primejdioasă ea cere să stăpânească Dunărea într-un curs de peste 300 chilometri depărtare de teritoriul ei. Dacă îndărătul acestei exigențe n-ar fi un plan cu adâncime mediat în contra tuturor acelora cari, țărmureni sau nu, vor a se servi de Dunăre ca de-o cale absolut liberă, i s-ar putea răspunde presei austriace că cea mai bună garanție a libertății fluviului e aceea a Europei, Articolul 53 al Tractatului de la Berlin prescrie că regimul în vigoare și principiile aplicate la Dunărea de Jos se vor întinde, prin mijlocul unui regulament ad-hoc pregătit de Comisia Europeană din Galați, asupra părții râului dintre Galați și Porțile de Fier. Dar, fiindcă navigația fluvială se deosibește sub multe raporturi de cea maritimă, o Comisie țărmureană specială va fi chemată a aplica acest nou regulament. Cu alte cuvinte Dunărea, de la gurile ei până la Porțile de Fier, va deveni o cale deschisă tuturor pavilioanelor și va fi scutită de orice piedecă sub înalta priveghere a semnatarilor Tractatului de la Berlin. Într-adevăr, Austria n-ar avea decât să se laude c-o asemenea stare de lucruri dacă, după cum pretind organele ei, ea nu ține la nimic alt decât la mănținerea libertății complete și ilimitate pe Dunăre.

Dar nu prea pare să fie acesta scopul pe care ea-l urmărește în înțelegere cu Germania, credincioasa sa aliată. Jurnalele germane și austriace pretind că există voința de-a esclude pe Austria din Consiliul Dunării de Sus; tocmai contrariul e adevărat: nimeni nu voiește să escludă pe Austria de la Dunărea de Sus și, dacă judecăm după revelațiunile făcute în cursul acestei curioase polemici, Austria e aceea care vrea să escludă pe toată lumea. Această pretenție e deja destul de exorbitantă; dar nu e singură; diplomația austriacă pare a voi să ajungă, prin o progresiune lentă, prin o infiltrare continuă, la suveranitatea completă a fluviului și a statelor pe cari le udă.

Pentru a începe această operă de asimilare politică și de absorpțiune comercială, Austro-Ungaria a încercat de-a șterge din viitorul regulament de navigație pentru Dunărea de Sus orice mențiune a principiilor de libertate a navigației consacrate și aplicate la partea inferioară a fluviului. „L'Indépendance roumaine“ ne-a dat o probă, publicând avanproiectul de regulament, preparat sub inspirația cancelariei de la Viena. Nu se face nici o mențiune de libertatea navigației, și aceasta după un amendament al delegatului austro-ungar. Mulțumită acestui subterfugiu Austro-Ungaria înțelegea să oprească accesul Dunării de Sus nețărmurenilor, dintre cari e drept că și ea face parte; însă ea și-ar fi reluat toate drepturile prin mijlocul unor convențiuni particulare, obținute sau impuse României, Serbiei și Bulgariei. Astfel, după ce ar fi esclus pe toți ceilalți de la parcursul dintre Galați și Porțile de Fier, ea ar fi reluat posesiunea fluviului, de astă dată fără a întâmpina nici o concurență. Cât despre libertatea comercială a Principatelor dunărene, e credem de prisos de-a mai zice ce-ar fi devenit ea.

Astfel, după ce ar fi înlăturat orice concurență comercială și orice supraveghere politică, Austria cere în Comisia Dunării de Sus prezidenția, plus un vot preponderant în caz de împărțire de voturi. Acesta-i al doilea pas, de astă dată decisiv, înspre scopul propus. Comisia țărmureană se va compune din trei delegați, al României, al Serbiei și al Bulgariei; dacă se mai adaogă unul austriac, s-ar face patru; în caz de împărțire de voturi, votul prezidentului face lege — privilegiu enorm, care crește încă prin faptul că Austria va putea întotdeauna, fie prin intimidare, fie prin înduplicare, să aibă în parte-și pe unul din Principate, pe Serbia de ex., pentru orice va voi să propuie sau să impuie.

Introducerea Austriei în Comisia țărmureană, cu privilegiile pe cari ea le reclamă, ar fi echivalentă cu absorpțiunea întregei inițiative a Principatelor dunărene și cu întinderea domeniului fluvial și a influenței politice a Austriei până la Galați. Ea ar poseda cheile Principatelor câtortrele; și-ar impune legislațiunea fluvială și, prin o estenziune de tot naturală, ar domni în consiliile de la Belgrad, de la București, ba chiar de la Sofia. Ar fi curios în adevăr de-a vedea pe Bulgaria, liberată de ruși, ridicată de Rusia la rangul de țară liberă și unită cu ea prin legăturile celei mai vii recunoștințe, trecând contra voinței sale sub protectoratul Austriei, rivala Rusiei în Comisia orientală.

Dar oare asta-i tot? Desigur că nu. După ce și-ar fi stabilit supremația politică și comercială până la Galați Imperiul austro-ungar n-ar avea nevoie decât de o mică silință pentru a o-ntinde până la Sulina. Se va zice că Comisia europeană pentru navigația Dunării de Jos e în vigoare și că nu se va lăsa ușor suplantată. Cu toate acestea nimic mai ușor decât de-a pune capăt existenței acestei Comisii și a-i substitui Comisia țărmureană, în care Austria cere a domni ca stăpână. Puterile Comisiei Europene au fost reînnoite de cătră Conferința din Londra la 1872, dar ele espiră la 1883. La anul deja puterile vor avea a examina dacă le convine de-a reînnoi încă o dată însărcinarea și, pentru a prelungi existența Comisiei, ele vor trebui să fie unanime. E de ajuns un vot disident pentru ca Comisia Europeană să-nceteze de-a exista. Se crede că acest vot va fi al Austriei. Ce se va-ntâmpla după asta? Dunărea de Jos, supusă în curs de 25 de ani unei legislațiuni internaționale, ar recădea sub dreptul comun. Țărmurenii, adecă Comisia țărmureană, prezidată de Austria și instituită prin Comisia Europeană, ar lua în mâni opera acestei din urmă. Muma ar fi înghițită de către copil. România, fiind țărmureană de amândouă părțile fluviului, deci și de la Galați până la Sulina, influența austriacă s-ar întinde, prin intermiterea României, până la gura aceasta, precum și peste brațul Sf. Gheorghe.

Acesta ni se pare a fi adevărul asupra polemicei ridicate de ziarele oficioase din Viena și Berlin. Adevărul e în plină contrazicere cu ele. După cele ce zic ele, Rusia și Anglia ar fi conspirat pentru a despoia pe Imperiul austro-ungar de partea sa de supravegheare a Dunării și pentru a-i lega mâinile. Dacă s-a conspirat undeva însă, în afacerea în cestiune, aceasta nu s-a întâmplat nici în Londra, nici în Petersburg, ci într-o altă capitală. E nevoie de-a adăuga că, dacă conspirația există, desigur nu în contra Austriei vor fi conspirat austriacii?…

❦