[29 februarie 1880]

„Românul“ de la 25 fevruarie revine asupra temei lui favorite ca „nu e în țară decât un mare partid, partidul național liberal, și de aci încolo nu sunt decât grupuri“, și, luând pe fiecare din acele ce le numește el grupuri, le întreabă pe rând: „Cum vreți s-ajungeți la putere? Prin Camere? Dar majoritatea Camerelor este a noastră! Prin națiune? Dar națiunea este cu noi încă de la 1848!“.

În privința aspectului general al partidelor vom răspunde „Românului“ că se înșeală. Mai întâi, dacă-i adevărat că majoritatea Camerelor actuale îi aparține, nu-i adevărat că națiunea a fost cu dânsul de la 48 până acuma și este cu totul neadevărat că națiunea ar mai fi astăzi cu dânsul. Dacă națiunea s-a lăsat a fi amăgită, prin făgăduieli și prin calomnii și a putut acorda oarecare încredere în partidul așa-numit liberal național la alegerile ce au urmat căderea guvernului conservator, acuma ea vede cât de mincinoase au ieșit acele făgăduieli și cât de amăgită i-a fost încredere. Astfel ea nu este și nu poate fi astăzi decât contra partidului de la putere.

Afară de aceasta, oricât de deosebite ar fi grupurile de cari vorbește „Românul“, ele sunt toate unite astăzi pentru a condamna bizantinismul lui demagogic, a stărui ca să înceteze odată acest sistem de minciună și de înșelăciune pe care, în lipsă de idei și de principii, le profesează partidul de la putere, și a demasca pe aceia cari ascund cosmopolitismul lor sub masca raționalismului și despotismul exclusivist sub firma liberalismului.

Acestea zise asupra situațiunii întregi, observăm că între grupurile politice, cum le numește „Românul“, el nu amintește și Centrul. Va să zică guvernul nu mai este un guvern de fuziune, după cum zisese odinioară d. Brătianu și după cum îi plăcea d-lui Boerescu să o repete. Va să zică partidul Centrul s-a confundat cu marele partid național liberal, și ziarul „Presa“ a rămas un organ de a doua mână al acestui mare partid, bunăoară ca „Telegraful“.

Nu știm ce va zice ziarul „Presa“ de acest asasinat neomenos săvârșit de „Românul“, ea care se arăta așa de susceptibilă, așa de supărată când cutezam noi numai a pune în îndoială vitalitatea acelui partid, Centrul. Cât pentru noi declarăm cu toată sinceritatea că ne pare rău… „Presa“ altădată a avut onoarea de a susține cu tărie și cu convincțiune principiile cele mari, ideile sănătoase pe cari le reprezintă azi ca și atunci partidul conservator; a avut onoarea de a combate apucăturile primejdioase și tendențele deșențate ale „Românului“ și ar fi meritat să nu cadă așa de jos.

În ceea ce privește în parte pe partidul conservator sau, cum ne numește „Românul“, grupul d-lui Iepureanu, avem puține de zis. „Românul“ se plânge că nu ne cunoaște, că ascundem numele noilor noștri aderenți.

Stranie acuzare!

Ieri ne cunoștea și, ca să ne combată, ne spunea că noi suntem aceia cari au guvernat țara de la descălicătoare și până la venirea la putere a d-lui Brătianu, iar astăzi nu știe cine suntem. Pentru Dumnezeu! nu vă cerem ceea ce nu puteți, nu vă cerem să fiți de bunăcredință în discuțiune, dar fiți cel puțin consecuenți, țineți-vă de una: ori ne luați drept un partid nou, și atunci puteți să vă faceți că nu ne cunoașteți și să ne imputați că țara nu știe cine suntem ca să ne poată încredința destinele ei, dar atunci nu mai aveți dreptul să ne acuzați de relele din trecut; ori luați-ne de ceea ce suntem, de partidul conservator cu d. Iepureanu în cap, și așa aveți drept să discutați faptele noastre trecute, dar atunci nu vă mai este iertat să spuneți că nu știți cine suntem.

Ne știți bine cine suntem, căci ne-ați găsit totdeuna contra voastră, fie pe toți împreună, fie pe unii dintr-o parte, pe alții dintr-alta, fie pe mai toți, ca să combatem teoriile necurate ale cosmopolitismului cu care căutați a învenina țara și ca să tăiem mrejele ce aruncați mereu în apa turburată prin calomnie. Și țara ne știe și ea, care, după propria voastră mărturisire, s-a lăsat de atâtea secole sub mâna noastră, slabă câteodată, dar totdeuna românească.

Ce vă faceți dar că nu ne cunoașteți?

Dar, afară de această prefăcută naivitate, argumentul de căpetenie al „Românului“ contra noastră rămâne tot insinuațiunea calomnioasă pe care am demascat-o într-unul din numerile trecute: „Camerile nu sunt cu voi! Țara nu e cu voi! De la cine oare cereți guvernul? Publicul va cugeta“.

Noi suntem vânduți străinilor! Iacă cum înțelege ziarul „Românul“ discuțiunea ideilor, iată cum argumentează. Dar, dacă acest argument se poate întrebuința, aveți voi dreptul să-l întrebuințați contra noastră?

Noi oare suntem aceia cari, știind că o mare putere voiește să ne ia trei județe, am pus cu toate astea la dispozițiunea ei brațele și averea României? Noi oare am fost acuzați de primul ministru al Engliterei că am consimțit la luarea Basarabiei? Noi am aruncat oare la picioarele altei puteri mari milioanele țării în cestiunea așa-numitei răscumpărări a căilor ferate? Noi am cerut de la români mai mult decât cerea Europa în cestiunea izraelită, care s-a rezolvat contra voinței noastre?

Conștiința publică, indignată de atâta mistificare, vă dezminte prin toate organele ei independente. Dacă este un guvern care să merite acuzațiunea că a sacrificat interesele țării dorinței de a se ținea la putere, acest guvern este acela ce se numește, pentru amăgire, liberal național!

❦