[29 iunie 1880]

„Românul“, în numărul său de astăzi, cuprinde un lung articol polemic, adresat nouă ca răspuns la acel sfat cu totul binevoitor pe care-l dădusem guvernului: de-a nu arăta înclinațiuni pronunțate pentru nici una din puterile mari, ci de-a menaja în mod egal susceptibilitățile lor, pentru că în mod egal avem necesitate de bunăvoința lor.

Polemica e presărată de-o mulțime de insinuațiuni. Ba că e trist că organe ce se pretind românești manifestă bucurie și speranță că ministeriile vor urma a se schimba după caprițiile și cuviințele ingerințelor din afară, ba că d-lor nu vorbeau așa când erau în opoziție, ba că desprețuim țara, ba că am reprodus, spre a sprijini ideile noastre, un articol din „Le Nord“, ba că conservatorii așteaptă toate de la străini, și altele multe.

O spunem drept că nicicând nu ne-am fi așteptat ca „Românul“ să scrie un șir la adresa noastră fără o grămadă de sofisme, de rea-credință. Numiți odată austro-maghiari de cătră aceiași oameni cari au în Ministerul de Externe pe d. V. Boerescu, principalul austro-maghiar din fostul guvern conservator, nu ne-am mira să ne vedem acuzați că am împărtăși simpatiile d-lui Nicolae Crețulescu, un recent coleg al d-lui Brătianu, cunoscut prin broșura sa asupra Basarabiei. „Românul“ cutează chiar a spune că „Timpul“ stă în relațiuni cu „Le Nord“, cu organul cancelariei rusești, deși ziarul guvernamental știe bine că, foarte blând vorbind, această acuzare gratuită e cel puțin o infamie.

Față cu cititorul nostru n-avem într-adevăr nevoie de nici un fel de esplicare de ce reproducem sau nu articole din „Le Nord“, precum n-avem nevoie a-i esplica de ce datăm foaia noastră după calendarul iulian. Calendarul iulian, îndreptat fiind de Iuliu Cesar, e — rezervă făcând de greșala de calcul aglomerată pân-acum într-o întârziere de 12 zile — în esența lui exact, deși întreg sistemul științific pe care se bazează e fals. Sistemul astronomic al anticității admitea ca centru al lumei pământul, împrejurul căruia se învârtește universul întreg. Bazat cu toate acestea pe observațiuni făcute asupra așa-numitei mișcări aparente a astrelor, calculele lui cronologice erau exacte. Tot astfel, neavând a face nici în clin nici în mânecă cu „Le Nord“, n-am văzut și nu vedem nici un inconvenient de a reproduce articole privitoare la țara noastră dintr-un jurnal cu care încolo nu avem nici un fel de comunitate de idei. Mediul străin prin care trec acele relatări privitoare la țara noastră, ne e cu totul indiferent, precum, cu tot calendarul iulian, ne e indiferent astăzi, după Galilei și Copernic, sistemul geocentrist al lui Ptolomeu. Articolul respectiv din „Le Nord“ nu este decât prea adevărat. D. Brătianu nu e în stare a-și completa cabinetul și caută miniștrii cu lumânarea. E asemenea adevărat că politica sa esterioară, pronunțată în înclinațiuni manifeste când într-o parte când într-alta, l-a stricat cu unele puteri, fără a-l aranja prea bine cu altele, căci, precum am spus-o, de dragul ochilor frumoși ai d-lui C.A. Rosetti nici una din puteri nu va comite copilăria de a-și încorda relațiile sale — dovadă soluțiunea cestiunii Arab Tabiei, care, cu tot prieteșugul stabilit, este o soluțiune nimic mai puțin decât mulțumitoare.

Îi trebuiesc „Românului“ dovezi pentru purtarea aceasta a d-lui Brătianu? Am dovedit, într-alt rând, că, fără consultarea țării, d. Brătianu a încheiat, fără știrea și după spatele ministrului de esterne, convenția ruso-română; am dovedit asemenea că-n originalul convenției, stabilit punct cu punct de cătră d-sa și reprezentantul Rusiei, nu exista deloc „garantarea integrității actuale“; am dovedit că aceste cuvinte au fost adăogate între 3-4 aprilie de către d. Cogălniceanu; am dovedit că cererea de retrocesiune s-a repetat la Ploiești de cătră prințul Gorceacov; am dovedit că „Românul“, fiind în stare a ști acea cerere, ne persifla că cerem zapis și chezășie; am dovedit, în fine, că știind cererea Rusiei, d. Brătianu a pus armata română la dispoziția comandantului imperial fără a cere din nou garantarea anume a posesiunii Basarabiei. Oare asta nu însemnează a merge în plin în apele politicei balcanice a unei singure puteri?

Dar ce să mai dovedim?

La Congresul din Berlin d. Brătianu n-a avut nici curajul de-a se opune, nici pe acela de a-și sacrifica popularitatea, de-a trage toate foloasele cel puțin dintr-o nenorocire ce nu se putea înlătura. A jucat pe sentimentalul, după ce comisese atâtea greșeli. A sacrifica zeci de mii de vieți ai copiilor României pentru interese străine i s-a părut ușor; a-și sacrifica însă a sa popularitate pentru interesele țării, asta i s-a părut foarte greu. Nu! Pentru a-și păstra nimbul popularității, d-lui nu s-a sfiit de-a o lua pe mânecă cu cestiunea izraelită, „Românul“ nu s-a sfiit a propune categoriile, nu s-a sfiit a numi răscumpărarea cestiunea cea mai populară, în același timp în care d. Brătianu spunea în Senat că e o cestiune impusă din afară.

Și tot acești oameni cari au făcut serviciile cele mai ieftine Rusiei, tot compania Warszawsky-Mihălescu nu se sfiește a ne imputa reproducerea unui articol adevărat din „Le Nord“!

Dacă dar am dedus că d. Brătianu va cădea prin politica sa esterioară, nu prin ingerințe, ci prin imposibilitatea de-a se mișca în afară, și dacă am zis că „cât despre țară, ar putea sta mult și bine la putere“ noi n-am făcut nimic alt decât a spune un adevăr.

„Ce dispreț, ce dezgust e-n aceste cuvinte!“ zice „Românul“.

Nici una, nici alta. E adevărul și nimic mai mult. E un adevăr trist, dureros pentru noi și pentru orice român cugetător, dar așa este. Aceeași țară care-a produs pe un Mircea Basarab sau pe-un Ștefan, aceeași țară în care a căzut capul lui Grigorie Ghica pentru a apăra un petec de pământ a produs în secolul nostru pe-un d. Brătianu, care ținea mai mult la opinia ce-ar avea-o despre el un Serurie sau un Pătărlăgeanu decât la interesele țării sale. Dacă constatăm mizerabilitatea acestei plebe de ignoranți pretențioși, de oameni al căror patriotism consistă în a trăi din bugetul patriei, atunci desprețuim țara, se înțelege.

Știe oare „Românul“ ce l-ar fi așteptat pe guvernul roșu, după unul singur din actele pe cari le-a comis, într-o țară populată c-o rasă mai puțin dezgustată de mizeria vieții sale publice decât a noastră?

L-ar fi așteptat transportul gratis din lumea popularității pe cealaltă lume. Cestiunea Basarabiei, astfel cum s-a petrecut, scabroasa afacere cocoloșită de Senat, categoriile, cestiunea cea mai populară impusă de străinătate, goliciunea și mizeria armatei noastre degerate în câmpiile Bulgariei, toate aceste ș-ar fi găsit soluțiunea de către țară în noduri țepene de fuior de cânepă dacă în locul îngăduitoarei și scepticei rase române am fi avut anglosaxoni sau franceji pe pământul nostru.

Dar așa?

Poporul nostru agricol nu ia nici o parte la viața politică; alegătorii ceilalți — am putea-o dovedi aceasta comparând listele electorale cu listele funcționarilor de tot soiul — sunt în majoritate slujbași ai statului sau atârnă de stat cu vrun interes oarecare; d. Brătianu exploatează această împrejurare prin renumita sa influență morală și — o, minunea minunilor și meșteșug al scamatoriei! — guvernul are majoritatea în Parlament!

E trist că o țară al cărei trecut e atât de bogat în caractere, care a produs atâția eroi, atâția oameni vrednici, a ajuns prin demagogie la așa hal; dar, astfel stând împrejurările, „Românul“ ne va da voie să facem și să mănținem deosebirea între țara lui Ștefan și a lui Mircea, din a cărei sâmbure născător a răsărit un codru de lauri, și între țara ofiliților și parfumaților caraghioși cari se felicită prin Paris cu comunarzii și-și petrec zilele dormind și nopțile prin Bal-Mabille. Nu e deosebire de țară și țară, ci de generație și generație; și, dacă n-am avea speranță că poporul românesc își va veni în fire și va începe a distinge minciuna și golul demagogiei de adevăr și de ideea serioasă a unui stat bine organizat, am arunca condeiul pustiei, lăsând ca opinia publică să se formeze prin benemerentele Nichipercea.

Noi sfătuim pe confrații de la „Românul“, în chiar interesul lor, de-a se abține de la un singur lucru față de noi, de la lecțiile de patriotism. Orice altă lecție o primim râzând din partea d-lor, dar lecții de patriotism de la așa obraze sunt o insultă pentru noi.

Aceiași oameni sau pretinși conservatori cari, după „Românul“, „se sprijinesc pe impunerile de din afară și speră numai într-însele“ sunt aceia cărora Țările Române datoresc existența de la 1300 și până azi. Ni se pare că acest talent, de-a conserva e totuși întrucâtva superior celui dovedit de d. Brătianu prin rectificările de graniță în minus!…

❦