[1 iulie 1880]

În n-rul de marți, 24 iunie, ziceam următoarele: „Cititorul nostru știe că sau ne-am abținut de-a da consilii guvernului în politica esterioară, sau am pregătit opinia publică în senzul în care se putea presupune că guvernul însuși o voiește. A face — în opoziție fiind — politica esterioară ni se pare un lucru prea gingaș în împrejurările complicate și în calea spinoasă pe care are a o parcurge biata țara noastră, atât de rău bântuită fără vina ei de câte ori alții se ceartă peste capetele noastre și peste noi. Departe de orice visuri aventuroase și gândind numai la păstrarea celor ce ne-au putut lăsa strămoșii, noi ne-am mărginit aproape la un singur sfat, dat părintește, fără ură în contra cuiva, fără înclinare pentru altcineva. Acest sfat era: de-a nu accentua simpatii fățișe pentru vro una din puterile mari, căci numai noi le vom plăti. Nici una din puterile mari nu are gustul sau interesul de-a-și strica sau încorda relațiile de dragul ochilor celor frumoși ai d-lui C.A. Rosetti, ba nici chiar de dragul țării. Îndată ce ne grămădim pentru a esploata rivalitatea ce-o presupunem că există între ele, dispun neapărat rău pe una, fără ca iubirea celeilalte să fi aflat vreun spor considerabil“.

Am arătat apoi că din nefericire guvernul radical n-a știut nicicând să aprețuiască această linie tradițională de purtare, ci, manifestând înclinațiuni fățișe când pentru unele din puteri, când pentru altele, va fi în imposibilitate de-a face un pas în politica noastră exterioară și în urma acestei paralizii în afară precum și a istovirii dinlăuntru va fi silit să se retragă.

La acest articol „Românul“ răspunse prin o polemică pe care am relevat-o deja în numărul trecut.

Mare bucurie și dulce speranță arată partida conservatoare, prin organul ei „Timpul“, că zilele guvernului d-lui Brătianu ar fi numărate, fiindcă, nu l-ar mai voi străinătatea.

Nicăiri în articolul nostru nu se manifestă nici bucurie, nici speranță.

De acolo o mulțime de insinuațiuni perfide, la cari am răspuns deja, deși — între noi vorbind — nu meritau nici un răspuns. „Românul“ o știe mai bine decât oricine că, dacă există un partid care nu s-a răzimat nicicând pe străinătate, e cel conservator. Polemica pe acest teren ar fi de prisos. Noi am constatat faptul că guvernul, din nefericire, s-a discreditat prea mult în ochii unora din puteri, fără a se acredita în ochii altora. Azi putem spune mai mult: nu numai că nu poate face un pas în politica sa exterioară, dar, pe lângă aceasta, întâmpină pretutindinea dificultăți ce i se creează anume lui și numai lui.

Astfel, la 16 iunie c., d. White, ministrul plenipotențiar al Marei Britanii, a prezintat guvernului nostru o notă a ministrului său de externe. Această notă privește o datorie a Turciei pentru construirea liniei Cernavodă-Chiustenge.

Înainte de-a se întruni încă Congresul de la Berlin s-a format un tribunal de arbitri care avea a decide afacerea aceasta. Arbitrii au condamnat pe Turcia la plata a 180.000 livre sterline (4.500.000 fr.). Între acestea Dobrogea s-a cedat României, deci Anglia își adresează cererea sa cătră România.

E prea adevărat că România nici este, nici poate fi obligată de-a păzi un contract stabilit odinioară între Turcia și o companie englezească, pe cât e de adevărat că un asemenea contract inter alios nu ne privește câtuși de puțin. Dar, pe cât de nedreaptă e cererea, pe atât de caracteristică este pentru a dovedi poziția guvernului față cu străinătatea.

O nouă dificultate este cea a despăgubirilor datorite particularilor pentru stricăciunile făcute de armata imperială în trecerea ei prin țară. Guvernul rusesc voiește întâi înapoiarea celor opt milioane tăinuite pe care le-a împrumutat guvernului nostru, adecă bani cheltuiți de mult și a căror urmă nu se știe.

Relațiile între România și Bulgaria asemenea nu sunt de natură a ne bucura de influența diplomatică pe care puterile indispuse o exercită în contra noastră la Sofia. „Neue freie Presse“ primește din București știrea că

zilnic sosesc la Ministerul nostru de Război plângeri din partea diferiților comandanți asupra multiplelor provocațiuni și a actelor de dușmănie comise de bulgari. Mai cu seamă însă s-a plâns colonelul Cruiescu, comandantul întâiului regiment de infanterie de la Ostrov, și a declarat că a trebuit întreaga autoritate a superiorilor pentru a opri pe soldați de la întrebuințarea puștei. Se mai discută și un alt raport al aceluiași colonel. Doi ofițeri ruși ce servesc în miliția bulgară a venit de curând de la Silistria la Ostrov și, fiind cam cu toane bune într-un hotel, au declarat mai multor ofițeri români ce erau față că timpul românilor va trece curând în Dobrogea. Îndată ce se va efectua unirea cu Rumelia răsăriteană, bulgarii își vor lua și țara aceasta, deslipită de la ei. Această perspectivă nu tocmai fericită dete ocazie unui ofițer român de-a întreba pe cameradul rus dacă într-adevăr bulgarii au acest plan, ceea ce rușii dovediră prin enumerarea unor amănunte în adevăr interesante. Dintr-acestea rezultă că bulgarii au de gând a procede într-un mod cu totul rațional. Vro împrejurare oarecare se va lua drept pretext pentru a spori garnizoana din Silistria. Guvernul român, din precauțiune, va întări Ostrovul și Arab Tabia, ceea ce va neliniști pe bulgari și-i va face să sporească și mai mult puterea din Silistria. Urmând nouă măsuri de precațiune din partea românilor, amândouă părțile vor sta în fine față-n față, gata de război. Bulgarii s-ar bucura însă de neprețuitul avantaj că în Silistra au unde grămădi trupe și cai, muniție, proviant și altele de ale războiului, pe când românii n-au p-acolo alt adăpost decât câmpul limpede.

Nu dăm acestor informațiuni o importanță mai mare decum au, dar ca dovadă că totuși au oarecare însemnătate servesc chiar măsurile de precauțiune pe care guvernul însuși le-a luat pân-acum.

Pe lângă acestea se adaugă retrezirea ca din senin a cestiunii mănăstirilor închinate, datorită desigur la instigațiuni mai puternice decât acelea ale Patriarhiei, apoi neizbutirea misiunii d-lui Dim. Brătianu. În esență putem spune numai atâta, că d. Dim. Brătianu avea misiunea de-a împăca grupul format de Anglia, Franța și Rusia și de-a atenua în ele răul efect făcut de manifestațiile de înclinațiune a guvernului nostru pentru politica balcanică a altor state. Nu i-a succes de loc aceasta, cu toate că în cestiunea „uniformei“ sau a „fracului“ puterile apusene s-au arătat foarte îngăduitoare.

❦