[29 martie 1880]

Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura. Când argumentele adversarului sunt prea tari încât nu poți întâmpina nimic la ele, lași obiectul în discuție cu totul de o parte și, atribuindu-i adversarului intențiuni și vederi cu totul străine obiectului, îl numește când trădător, când calomniator, cu un cuvânt tot ce-ți vine la-ndemână. Se-nțelege că, prin o asemenea manieră de a discuta, înlocuindu-se argumentele prin aserțiuni gratuite, numai scopul discuției, luminarea, nu se-ndeplinește.

Am voi să ne-nțelegem odată cu adversarii noștri în această privință pe față și limpede.

Dreptul de-a înjura — dacă rezultă din ceva, cestiune asupra căreia nu insistăm — nu poate rezulta decât din dovada că adversarul e un mișel în ceea ce privește caracterul lui. Căci erorile sale de cugetare, lipsa sa de judecată, defectele minții dau cel mult dreptul la satiră și ironie, nu la înjurătură. Când cineva scrie rău de ex. e ridicol, când plagiază e de defăimat; în cazul întâi spiritul său e de vină și spiritul e totdeuna moralicește nevinovat, în al doilea caracterul său e de vină și numai acesta e supus judecății fie a legilor morale, fie a acelor penale pozitive.

Este însă în discuția afacerilor publice vorba măcar despre calitățile morale ale caracterului adversarului, mai ales când el e în opoziție?

De zece zile „Românul“ continuă zilnic invectivele sale la adresa opoziției.

Acești oameni n-au cel mai mic patriotism, nici chiar simțământul pudoarei.

Necredința în națiune i-a făcut să piarză și simțământul național și chiar rușinea etc. etc.

E evident că toate epitetele acestea, cari se repet zilnic, cată să ne lase foarte indiferenți, pentru că în sine sunt indiferente. E indiferent pentru obiectul în discuție dacă adversarul este antinațional, fără patriotism, lipsit de pudoare, pentru că toate aceste escelente calități nu au nici o influență asupra afacerilor publice și ar avea numai atunci când ar fi la guvern. Încolo, am declarat-o de atâtea ori că partidul conservator nu are un interes imediat, constrângător, de-a veni la putere și că toată lupta lui e îndreptată în contra falsificării regimului constituțional și gravelor neajunsuri morale și materiale cari rezultă din sistemul amăgirii și presiunii. Schimbați sistemul și n-avem nimic cu oamenii. Că sunt o mulțime de liberali-naționali cari n-ar fi în stare nici de-a înțelege o schimbare de sistem în senzul aplicării oneste a Constituției e o împrejurare care le-ar strica lor individual, nu însă ideilor liberale sau instituțiunilor. Așadar nici din punctul de vedere al actualității, nici dintr-acela al viitorului partidului liberal calitățile sau defectele conservatorilor nu sunt obiect al discuțiunii. Actele partidului roșu și al guvernului sau sunt însă neapărat obiecte ale discuțiunii publice de vreme ce nu se fac decât în socoteala poporului întreg, cu paguba sau cu câștigul lui, și dacă argumentațiunea noastră în privirea lor e exactă puțin importă cine suntem, de merităm sau nu calificațiunile „Românului“ căci, oricare ar fi intenția cu care scriem, argumentele în sine nu au nici un amestec cu acea intenție și pot fi combătute prin argumente; și un argument solid e mai tare decât o mie de oameni.

Așadar cu argumente vom veni.

Au prorocit — zice „Românul“ despre noi — ruina finanțelor și de patru ani partida liberală n-a făcut împrumuturi, n-a pus nici un impozit.

Într-adevăr am prorocit și prorocim încă compromiterea finanțelor României. Dar să admitem, pentru un moment, că prorocirea noastră e o calomnie și aserțiunea „Românului“ un adevăr. Se știe că adevărul n-are frică de cercetare, căci, cu cât mai mult îl privești, cu atâta mai limpede iese la suprafață. De aceea să ne înțelegem asupra termenilor și să cercetăm aserțiunea ziarului guvernamental.

Ce este un împrumut?

E un contract în scris sau verbal cu care primești de la cineva bani sau orice alte valori, cu îndatorirea de-a înapoia cele luate cu sau fără dobândă.

Statul era dator creditorilor săi sume în numărătoare. În loc de-a le plăti însă peșin el emite pentru 26.260.000 bilete ipotecare, deci el a luat de la fiece detentor al unei asemenea hârtii echivalentul în numerar, îndatorindu-se de-a plăti acel numerar atunci când va vinde moșiile ipotecate. Deci până în momentul în care acele bunuri vor fi vândute și biletele ipotecare retrase, până în momentul ce tranzacțiunea va fi consumată, aceste bilete reprezintă un împrumut de 26.260.000. Dar e dobânda mare, dar e mică, împrumutul rămâne împrumut chiar dac-ar fi fără de nici o dobândă.

E însă îndeajuns acest singur caz pentru ca aserțiunea generală a „Românului“ „partita liberale n-a făcut nici un împrumut“ să fie falsă.

Acum să ne întrebăm ce este un impozit?

Impozit se numesc sumele ce le plătește cetățeanul pentru a subveni la sarcinele publice.

S-au urcat taxele poștale cu 50%, s-au urcat taxele judecătorești, s-au impus o taxă de 5 la sută asupra salarelor, s-au sporit prețul biletelor drumului de fier etc.; aceste taxe sunt sume plătite de cetățeni pentru a subveni la sarcinele publice, deci impozite.

Prin urmare aserțiunea „Românului“ că „partita“ n-a impus dări nouă e falsă, căci ajunge un singur exemplu în contrariu spre a o răsturna.

Împrumuturi directe, fățișe, prin anume convenție cu persoana Y sau X n-au făcut; precum n-au impus nici dări directe nouă. Dar împrumuturi deghizate și dări indirecte destule.

Acum să venim la bugetul votat en bloc de Adunare.

Amenințările ziarului guvernamental că opoziția va fi strivită prin răspunsurile victorioase ale guvernului s-au sfârșit prin o rușinoasă fugă de orice discuție, prin votarea en bloc și în ședințe nocturne a bugetului, fără ca deputații să aibă douăzeci și patru de ore măcar în cari să poată studia opera comisiei bugetare. Presa este asemenea în poziția anormală de-a discuta lucrurile post festa, când adecă orice discuție se face numai pentru târzia lămurire a publicului, pentru mintea cea din urmă a Românului, cum zice proverbul.

Deocamdată vom releva ceea ce izbește ochii numaidecât în acest buget, rezervându-ne a reveni mai târziu pe larg asupra materiei acesteia.

Comisia bugetară a Camerei au redus bugetul victorios prezentat de guvern de la 128.000.000 la cifra de 117.175.832 lei.

Proiectul guvernului mărturisea un deficit numai de 3 și jum. milioane, proiectul comisiei mărturisește (la pag. 21 a raportului) un deficit de 6.862.422 lei ce se va acoperi prin bilete ipotecare, deci reduce veniturile reale ale statului la suma de 110.313.400 lei.

Va să zică nici Camera liberală nu admite un buget de venituri de 128.000.000 de milioane după cum se lăuda „Românul“!

Dar oare această sumă de 110 milioane e reală? Reprezintă ea veniturile normale, regulate, cari pot servi de bază ca venituri fixe ce continuă și se dezvoltă din an în an mai mult?

Răspundem categoric nu.

Ficțiunea înlocuiește și aci realitatea, căci din cifra de mai sus cată să scoatem veniturile întâmplătoare și unele chiar problematice. De ce? Pentru că cheltuielile statului sunt fixe, neîntâmplătoare, neproblematice.

Din acea sumă trebuiesc deci scăzute:

a) Veniturile Dobrogei, ca neavând legătură cu bugetele anterioare, de 2.830.780.

b) Rămășițe de 7.500.000.

Ce sunt rămășițele?

Ele sunt veniturile unui an anterior, neîncasate și înlocuite prin datorie flotantă, prin bonuri de tezaur. Rămășițele cari se perpetuă nu probează decât că s-au întins coarda impozitelor peste capacitatea contribuabililor, dar de bună seamă nu pot să aibă caracterul unui venit real, fiindcă fiecărei sume de rămășițe corespunde o sumă echivalentă de datorie flotantă.

Mai trebuie scăzut:

c) 1.100.000 procente de la debitorii statului, cari se compensează prin dobânzile ce și statul plătește asupra veniturilor neîncasate și înlocuite prin împrumuturi provizorii.

Apoi mai scădem:

d) Venitul monetăriei … … … 2.200.000

e) rata datorată de Imperiul otoman … … … 200.000

f) (pag. 28) ratele bunurilor vândute … … … 1.380.000

Acum să adunăm aceste sume la un loc.

a) Venitul Dobrogei … … … 2.830.780

b) Rămășițe … … … 7.500.000

c) Procentele debitorilor statului … … … 1.100.000

d) Venitul monetăriei … … … 2.200.000

e) Rata datorită de Imperiul otoman … … … 200.000

f) Ratele bunurilor vândute … … … 1.380.000

_________________

15.210.780

Scăzându-se dar din suma înscrisă ca venituri reale ale statului de … … … 110.313.400

Veniturile citate mai sus … … … 15.210.780

Rămân … … … 95.102.620

Dar aceasta am zis-o în „Timpul“ de atâtea ori, că veniturile reale, stabile, fixe ale statului nu se urcă nici la 95 de milioane, pe când neîngăduitoarele cheltuieli sunt condei cu condei trecute în buget și vor reveni ca acuma și în anii viitori.

Dar în cifra de 95 milioane mai sunt și venituri problematice în a căror realizare nu credem, și acestea sunt:

Vânzarea de păduri … … … 2.200.000

Venitul net al liniei Predeal … … … 1.500.000

_________________

3.700.000

Față cu aceste venituri, cari sunt sarcinile reale ale statului?

1. Anuitățile

Ministrul de finanțe înscrisese pentru anuități suma de 50.000.000, Camera o scade la 46.736.202 (pag. 33 a raportului Costinescu). Diferența provine de acolo că Adunarea nu se ocupă cu deficitul Casei Rurale independent de înlăturarea combinațiunii ministeriale de a-și crea din Casa Rurală o resursă. Deficitul va exista și va trebui a se face un împrumut.

Apoi datoria flotantă necunoscută dacă ea este, precum se zice, de 85.000,000, încă va reclama o anuitate de 5-6 milioane, încât la un loc anuitățile se vor sui să zicem la 55.000.000

2) Armata … … … 25.000.000

_________________

80.000.000

Rămân deci din 95 milioane în cazul cel mai bun 15 milioane pentru toate celelalte servicii publice, deși ele costă 46 de milioane.

Și în anul trecut (pag. 22 a raportului) s-au afectat pentru acoperirea bugetului bilete ipotecare în sumă de

7.441.374

Pentru completarea armamentului … … … 2.586.081

_________________

Total 10.027.455

Așadar peste 10 milioane cheltuieli reale cari nu corespund cu nici un venit real al statului.

Asemenea în anul 1880 se vor afecta 6.862.432 bilete ipotecare pentru acoperirea deficitului, deci iarăși o cheltuială reală care nu corespunde cu nici un venit real al statului.

Și cu toate acestea „Românul“ pretinde necontenit că bugetele se acopăr fără deficite și fără împrumuturi.

Deturnarea biletelor ipotecare de la adevăratul lor scop: plata datoriei flotante, și întrebuințarea lor pentru plata de dobânzi la datorii oculte și pentru cheltuieli ordinare ale bugetului poate avea drept rezultat un adevărat dezastru financiar.

Datele noastre sunt luate după însuși raportul d-lui E. Costinescu, raportor al comisiei Camerei și redactor al „Românului“, deci, întru cât privește pe guvernamentali cel puțin, exactitatea cifrelor nu poate fi contestată din parte-le. Iar mistificațiunile acelui raport se impun la prima vedere fără un studiu amănunțit. Cu toate acestea calculele noastre, făcute după situațiuni mai vechi, coincid în ce privește numerele rotunde cu însuși lucrările comisiei bugetare.

Nu suntem în drept de-a retrimite „Românului“ invectivele ce ni le-a adresat în discuția aceasta?

❦