[2 aprilie 1880]

Există o seamă de spirite cari nu se sfiesc de a susținea cumcă lumea e ingrată, că oamenii nu recunosc nicicând meritul adevărat, ba asemenea aserțiuni culminează până și în inexactități de fapt, precum că Hristos ar fi fost răstignit, că Galilei era să fie pus pe foc. ș.a.m.d.

Toate acestea sunt pure invențiuni. Martiriul și lupta pentru principii sunt meserii tot atât de lucrative ca oricare alta și, dacă cineva câștigă cu tăbăcăria mii de galbeni, de ce n-ar câștiga și prin meșteșugul de-a fi fost totdeuna cu națiunea și în contra reacțiunii?

Astfel în ședința de duminecă seară, între orele 10 și 11, puțin înaintea misteriosului miez al nopții, Camera, după propunerea d-lui Giani, a votat d-lui C.A. Rosetti neînsemnatul capital de 150.000 franci, plătibili îndată, plus o recompensă de 1000 de lei pe lună, reversibilă asupra doamnei Rosetti. Octavian August a pus pe Senatul Romei să voteze, puțin înaintea morții sale, o recompensă națională lui Isus Hristos de 432.000 sesterți pentru pretinsele sale merite de democrat umanitar și liberal.

Ni s-a probat — e prea adevărat — că peste Olt au murit oameni de foame în vremile acestea, e adevărat asemenea că, nu mai departe decât sâmbătă, s-au votat un nou împrumut de 25.000.000 și s-a anunțat oficial existența unei datorii flotante de 64.000.000 a cărei adevărată sumă o știe numai Dumnezeu. Ce strică toate acestea? Degeaba, gratis să se lupte cineva contra reacțiunii? Ce este o jumătate de milion de lei vechi? Nimic. Atârnă de abilitatea detentorului acestui capital, plătibil îndată, ca să înnoiască jumătatea de milion și, după cum martiriul e lucrativ, nu ne îndoim că aceasta se va întâmpla cât mai curând.

Lord Beaconsfield se desparte de prezidenția ministerului Engliterei și nimeni nu se gândește a-i vota o recompensă națională; Gladstone a guvernat și va guverna încă acea țară veche și nimeni nu s-a gândit a-i vota doi bani măcar, necum sute de mii de franci. Dar acestea se întâmplă în Anglia, nu la noi. Englejii sunt zgârciți și săraci, noi generoși și bogați, iată deosebirea.

E drept că poporul nostru e bântuit de foamete. Lasă-l să moară, căci espiră în conștiința că libertatea, egalitatea și fraternitatea au fost răsplătite în fondatorul lor cu apanajiu și pensie reversibilă.

Pe această cale e și bine și demn de o națiune ca a noastră ca să mai afecteze câteva sume în bugetul anului 1880 pentru diverse recompense naționale, a căror listă ne-am permite a o prezenta respectuos onorabilei Adunări legiuitoare, începând-o cu cucernicul Warszawski.

Ar fi și păcat altfel.

Pe când armata noastră murea de foame și ger în câmpiile Bulgariei, pe când stoluri de corbi roteau deasupra ei, lăsându-se pe pământ spre a mușca din carne omenească, liberalii noștri beau șampanie cu mironosițele de la caffe chantant pentru gloria și reușita armiei române.

Cine să plătească cheltuiala? Patria, se înțelege.

Pe când Basarabia se rupea de la sânul țării și oamenii cu lacrimi amare își luau „rămas bun“ de la patria lor străveche pentru a nu mai auzi graiul strămoșilor lor și pentru a veșteji în umbra străinătății, pe atuncea asemenea liberalii puneau să intre oștirea în triumf în București și beau în sănătatea gloriei naționale.

Cine plătește cheltuieala? Patria, se înțelege.

Dar oare biurourile patente de împământenire nu merită recompense? Dați mereu înainte, căci mare, glorioasă, fericită România va fi! Dați mereu înainte, căci nu marmură rece și metal nesimțitor dăm noi, oamenii secolului al nouăsprezecelea, martirilor libertății; din contra, bani peșin, reversibili. Au aflat James Watt puterea aburului, Galilei heliocentrismul, Newton legea gravității…? Nebuni și nemernici cari-și puneau viața și silințele întru luminarea ingratei omeniri. Noi am aflat adevăratul articol de industrie universală: martiriul lucrativ. Noi, prima națiune în Orient și în univers, răsplătim adevăratele merite.

Dacă cineva treizeci de ani de-a rândul a calomniat în modul cel mai ponegritor tot ce a fost mai generos și mai dezinteresat în această țară îi votăm recompensă națională.

Dacă cineva între clase muncitoare, econoame și cu bun-simț, care trăiau liniștite lângăolaltă, a vârât zădărnicia, ura și neagra invidie îi dăm pensie reversibilă.

Dacă cineva treizeci de ani de-a rândul și-a bătut joc de limba noastră străveche, de obiceiele noastre străvechi, de natura noastră dreaptă și îngăduitoare, îi votăm apanaj.

Dar a murit un Eliad în mizerie, un Bolintineanu în spital, un Negri în uitare și sărăcie, respingând cu dezgust nu recompense, ci ceea ce i se cuvenea, dar au rămas copii orfani și văduve în urma celor căzuți în război, dar o cărare nu duce la mormântul unui Mihai Vodă sau unui Matei Basarab, dar toți oamenii cari au avut dragoste adâncă pentru acest popor zac în țărâna vitregă sub uitarea unei generații și mai vitrege? Ce ne pasă nouă? Martiriul lucrativ să trăiască! Să trăiască aciia cari cu ovreii au fost ovrei, cu Strusberg nemți, cu Ignatief ortodocși, cu Gambetta franceji, cu Orsini carbonari! Să trăiască liberalii cosmopoliți de tagma martiriului lucrativ, să trăiască recompensa națională și sfântul buget.

Va să zică acesta e înțelesul luptelor noastre politice? Ne-am luminat în sfârșit. Din acelaș buget, perceput cu greu asupra unei populații de bieți proletari agricoli, din acelaș buget, care înjumătățește pânea săracului și a copiilor lui, se ia și răsplata virtuților civice?

Nu tăgăduim că România a intrat într-o epocă în adevăr glorioasă. Nu s-a întâmplat încă nicăiri ca un om să fie recompensat pentru că sub auspiciile lui s-au vărsat în deșert sângele cel mai generos al poporului, pentru că sub a lui auspicii s-au pierdut o provincie.

Dar în România și aceasta e cu putință.

Luminele civilizației bizantine au pătruns atât de adânc în noi încât privim lumea ca ceva supus unei ordine pur mecanice de lucruri, unde nici inteligență, nici merit, nici caracter nu mai valorează nimic și unde oarba întâmplare domnește, distribuind… cununi? Nu cununi; bani peșin, reversibili, pentru arta de-a calomnia și de a amăgi.

Ne felicităm pentru epoca nouă în care intră România independentă și… vivat sequens!

Mai sunt martiri lucrativi de recompensat.

Ba, la dreptul vorbind, nu trebuie să-i fim încă mulțumitori d-lui C.A. Rosetti? Nu este Camera a sa, nu este ea compusă din oameni cari s-au îmbogățit pe urmele sale prin arenzi, întreprinderi, exploatări în regie, misiuni pentru răscumpărare de drum de fier, păsuieli și o mulțime de alte favori? Nu este bugetul de 110.000.000 al său și nu dispune după libera sa voință de el în favorul oricui voiește? Apoi, în asemenea poziție fiind, e puțin încă ceea ce se acordă d-lui C.A. Rosetti; căci ar fi putut să ceară omul și două milioane de la oamenii cari-i datoresc atât de mult și subsistă prin d-sa și i-ar fi acordat cu amândouă mâinele, mai ales când nu e dintr-al lor, ci din res nullius, din averea țării?

Mulțumindu-i dar într-adevăr și cu toată seriozitatea că n-a luat mai mult încă, căci putea, constatăm numai că pretinsul control de jos, reprezentat prin Cameră, a încetat cu totul, și procedarea în votarea atât a bugetelor cât și a acestei recompense ne dovedește că acest control nici măcar pro forma, de ochii lumii, nu mai există.

Ce ne mai rămâne de sperat din partea controlului de sus?

❦