[3 august 1880]

Avem înainte-ne un proces-verbal al unei comisii de recensământ pentru constatarea dărilor directe.

Contribuabilii, trași la sorți, cari fac parte din această comisie, deși au a așeza dări asupra unor venituri de mii de franci, pe cari ar trebui să fie-n stare a le evalua, probează, din contra, prin iscălituri, că trebuie să fie foarte supărați pe bietele litere ale alfabetului, căci acestea au ieșit de sub pană în așa stare deranjată încât ai crede că cineva a-nvățat vrun meșteșug la capul lor.

Dar să zicem că toate astea nu sunt nimic; e vina sorților, cari nu aleg nici bun de rău, nici știutor de carte de neștiutor. Rămâne numai a se stabili că dări de mii, de zeci de mii de franci chiar, se așază la noi în țară de către niște oameni cari nu sunt în stare a aprecia lucrul și cari sunt totdauna în alternativa de-a pune prea mult sau prea puțin.

Dar să lăsăm și aceasta și să zicem că în comisie mai e un delegat al primăriei, carele nu trebuie să fie neapărat certat cu cinstitele litere, și un agent al fiscului, care pare a fi trecut deja pe sub jugul caudin al abecedarului.

Pare, zicem.

Căci în dosul procesului-verbal vedem următorul avertisment tipărit:

Art. 8 din lege: Toate contestările, atît din partea contribuabilului cît și din partea fiscului, în contra constatării comisiilor de recensimînt se vor adresa, de la… pînă la finele lunei… comitetului permanent, care le va pune în deliberarea comisiei de apel (prevăzută la al. 2 din acest articol).

De la … șase puncte, până la … opt puncte.

Și contribuabilul să știe din o asemenea fițuică, mai ales considerând movibilitatea textelor noastre de legi financiare, termenul de când și până când se poate apela în contra unei încărcări injuste din partea comisiei!

Așa se fac la noi toate!…

❦