[3 august 1880]

„Bukarester Tagblatt“, vorbind de joncțiunea liniilor române cu calea ferată orientală, a cărei construcție s-a proiectat de cătră societatea austriacă Staatsbahn, relevează înduplecarea societății la cererea guvernului român în privirea construirii căii ferate, de la Slatina începând, pe malul drept al Oltului până-n Dunăre, nu pe malul stâng și începând de la Craiova, precum se proiectase de la-nceput.

Apoi foaia urmează:

Înduplecarea aceasta a societății austriace Staatsbahn ne pare a avea o importanță mai mare pentru viitor care-și află esplicațiunea mai ales atunci când fie punem întrebarea: cine să ia asupră-și esploatarea drumului de fier princiar român, când, după un timp oarecare, s-ar dovedi că administrația română nu e-n stare de a o duce mai departe?

Într-adevăr, frumoasă perspectivă ni se pune pe viitor, deși găsim că cestiunea e foarte naturală.

Dorința d-lui Brătianu de a-și procopsi amicii politici pe socoteala statului, a esploatării drumului de fier și a intereselor publice în genere și lipsa de demnitate cu care vestiții noștri directori de drum de fier nu se sfiesc de-a lua asupra lor un lucru pe care nu-l înțeleg, agravată încă prin mărimea lefilor ce și le-au creat, acestea toate par a prevesti că va sosi o zi când trenurile nu vor mai merge și când tot mecanismul va sta locului. A face din advocați directori de drum de fier, guvernori de bancă, miniștri de lucrări publice etc. e egal cu a pune pe un cizmar să facă ceasornice și a-l plăti pentru treaba ce se presupune că va face-o cu 40.000 franci pe an.

Când gândim la lefurile ce și le-a creat d-nii Calenderu, Fălcoianu și Stătescu la căile ferate, apoi la cele ale d-lui Cantacuzin de la regie și de la bancă, a d-lor Câmpineanu, Bilcescu, Costinescu și alții ejusdem farinae, nu putem a nu ne face următoarea socotință.

O leafă de 24-40.000 franci pe an nu-i nimic alt decât plata unei munci intelectuale. Oare compensează unul singur dintre acești domni, prin munca dumnealor cinstită, colosala sumă ce le-o plătește poporul românesc? Răspunsul va fi neapărat negativ. Puneți-i pe toți pe uscat și veți vedea ce e-n stare să câștige fiecare din ei prin munca sa proprie. Să nu fie d. Brătianu la guvern ce-ar fi azi d. Costinescu? Corector la „Românul“, pentru că a fost găsit destul de demagog pentru aceasta, dar, după adevăratul merit al celor patru clase primare, nici măcar atâta. Ce-ar fi d. Stătescu? Un advocat de mâna a doua, câștigând câteva sute de franci pe lună. D. Cantacuzin ar fi poate un bun șef de biurou la Ministerul de Finanțe, iar d. Câmpineanu n-ar fi bun de nimic. Iată oameni cari prefac, unii abecedarul, alții Codul Boerescu, într-un capital ce aduce 24-40.000 franci venit anual. Dar această prefacere nu se operează prin merit personal, nu prin aceea că acești domni ar fi descoperit mine de aur sau de argint spre a se îmbogăți, ci prin complicitatea hotărâtă a întregei societăți roșie de esploatație, prin complicitatea depozitarilor puterii publice, ajunsă pe asemenea mâni, prin complicitatea întregului simulacru de sistem parlamentar, începând de la semnătura cea mai naltă, care s-așează, fără umbră de control și fără cel mai mic semn de întrebare, sub orice hârtie, încât într-adevăr ni se pare uneori că o mașină de iscălit ar putea înlocui în România, în zilele unui guvern roșu mai cu seamă, neresponsabilitatea chip constituțională.

Să nu se zică cumva că guvernul n-ar fi avut pe cine numi directori la drumurile de fier sau că n-avem oameni cu cunoștințe tecnice. Din contra, îi avem, dacă nu într-un număr foarte mare, dar totuși. Avem o sumă de tineri cari au studiat c-un succes strălucit la institutele politehnice ale străinătății, cari au luat parte la construirea de căi ferate în străinătate și cari desigur, cu apuntamente mult, cu mult mai modeste decât acele ce le ia fără pudoare un cârciocar veninos ca d. Stătescu pentru o treabă ce n-o știe, ar fi servit cu conștiință și știință statul în esploatarea și dirigerea căilor ferate.

Astfel se spoliază bugetul cu sume enorme pentru a îmbogăți pe niște incapabili. Nu mai vorbim de exemplul ce li se dă, prin asemenea procederi, generațiunilor actuale. Nu prin muncă, nu prin studiu, nu prin merit și inteligență se urca cineva pe treptele societății române; nu, ferit-a sfântul! Prin corecturi făcute la „Românul“, prin dresură în aportarea de paragrafi de cod, prin calomnie și lingușire, prin invidie și ignoranță, prin slugarnic și înjosit bizantinism!

Și aceasta se numește domnia liberalismului în România! Domnia libertății de-a spolia bugetul de către membrii societății de esploatare, iată ce este, nu însă domnia unui liberalism onest! …

❦