[3 mai 1880]

Ziarele vorbesc despre pretențiuni pe cari le-ar fi ridicând călugării Locurilor Sfinte în privirea averilor secularizate ale mănăstirilor noastre închinate după vremi acelor locuri. Fiindcă lucrul se face în mod foarte tainic, nimic pozitiv nu pătrunde în public; iar ziarele guvernamentale păzesc, se-nțelege, tăcerea mormântului. Îndată ce sunt milioane la mijloc, îndată ce se ivește vreun pretext de escamotare, ziarele guvernamentale tac, deși cestiunea e în aer de mai multe luni de zile. Suntem atât de deprinși cu această tăcere caracteristică încât nici nu mai îndrăznim a cere informațiuni prin „Monitor“ sau prin presa oficioasă, precum ne sfiim pe de altă parte de-a înregistra tot ce se vorbește despre legăturile și spetele ce sfinții părinți au știut să-și câștige în sferele guvernamentale, până la ministru în sus. Cestiunea testamentului mitropolitului Dosithei Filitis ne-a dovedit deja accesibilitatea sferelor guvernamentale, pe cari le rugăm să nu crează că vom face lucrurile uitate.

În cestiunea aceasta a pretențiunilor Locurilor Sfinte părerea noastră — fără a intra câtuși de puțin în detalii e de-a le respinge pur și simplu. Chiar dacă Cuza Vodă a oferit, din grație domnească, un dar din partea țării spre a îndulci inimele clerului grecesc pentru pierderile meritate, acel dar, refuzat odată, nu constituie nici un drept pentru Locurile Sfinte. Dreaptă sau nedreaptă, bună sau rea, secularizarea s-a aplicat în toate țările Apusului european, față cu o biserică cu mult mai puternică decât cea grecească din Constantinopol, față cu o biserică, în sfârșit, care e unitară în privire ierarhică, ceea ce biserica orientală nu este. Unitatea bisericei răsăritene consistă în identitatea canoanelor și a credințelor religioase, încolo nu există nici o legătură între bisericile autocefale. Dovada răsăritenii din Austria, cei din Rusia etc. Din nenorocire, biserica constantinopolitană n-a avut nicicând un caracter universal, ea a fost o restrânsă biserică special grecească și e natural că, de vreme ce n-a căutat a-și da o importanță umanitară, îngăduitoare, universală, nimeni nici nu i-a dat-o. Papa de la Roma nu era un arhiereu italian; patriarhul din Constantinopol însă nu-i nimic alt decât au arhiereu grec.

Dacă deci secularizarea s-a îndeplinit în țări catolice, cu cât mai mult era și naturală și justă față cu autorități ecleziastice străine și poporului și statului nostru, autorități cari reprezentau o naționalitate și în decadență și antipatică popoarelor Peninsulei.

Dar, precum am zis, dreaptă sau nedreaptă, bună sau rea, secularizarea a trecut în dreptul public al statelor, mai ales față cu averile religiei domnitoare. Toate pretențiile acestea au drept bază umanitatea lui Vodă Cuza, care voia să le dea ceva, nu ca despăgubire, căci o asemenea nici n-aveau dreptul de-a o pretinde, ci ca dar făcut unei biserici străine, cu care nu avem nici o legătură și nici nu putem avea. A fost o adevărată nenorocire că o legătură cât de slabă s-a stabilit cândva și că Țara Românească n-a mers din capul locului pe calea lui Roman Vodă al Moldovei, care, din momentul în care a organizat biserica țării sale, a și declarat-o autocefală.

Revenind asupra cestiunii, vom vedea că și amănuntele se grupează în favorul respingerii pur și simplu a unor asemenea pretențiuni, nejustificate prin nimic.

❦