[3 mai 1880]

Zi cu zi știrile despre seriozitatea mișcării albaneze câștigă consistență. La 7 mai foile din Viena au primit mai multe dări de seamă telegrafice conform cărora albanejii s-ar fi lepădat în mod formal de dominațiunea turcească, și ar fi proclamat independența statului lor. În aceeași zi foaia oficială „Scodra“ (Scutari) a apărut pentru prima oară în două limbi, cea turcească și cea albaneză, iar în fruntea foii stătea o lungă proclamație a Ligei și a comitetului acesteia. Această proclamație declară că Albania a încetat de-a fi sub suveranitatea padișahului. Mai departe zice că toți funcționarii turci cari nu sunt de naționalitate albaneză sunt a se considera ca depărtați din funcțiunile lor, esceptându-se însă aceia cari au dovedit că sunt amici ai șchipetarilor. Ordinelor Ligei trebuie să li se dea ascultare; pe lângă ea bătrânii neamurilor rămân ca pân-acuma singurii legiuitori.

Cu toată atârnarea de împărăția turcească, albanejii au păstrat în parte instituțiile lor vechi, constituționale. Instituțiile acestea s-au cam diversificat la deosebitele neamuri sau plaiuri, poate în urma diversificării în confesiuni religioase. Neamurile nu plăteau dări împărăției turcești, dar erau obligate de-a intra în armată. În sine, sistemul vechi al instituțiilor albaneze e democrația în înțelesul antic al cuvântului, căci poporul exercită puterea supremă în plaiuri, în adunările sale parlamentare, numite cuvânde (din lat. conventus, românește cuvânt, care înseamnă și „adunare“ și „discurs“). Plaiurile mai au, afară de aceste adunări generale, câte un sfat de bătrâni, al căror cap e în genere ereditar și se numește voievod, adecă duce. Organizații analoge par a fi existat și la noi până târziu, deși izvoarăle sunt foarte insuficiente. Dar Vrancea, Câmpulungul (Bucovinei), Lăpușna par a fi fost asemenea mici republice de plai, ca cele din Albania. În comune administrația o poartă bătrânii familiilor, precum și alți membri aleși pentru averea sau influența lor, dar aceștia au mai puțină autoritate decât căpeteniile plaiurilor ostășești.

Poporul însuși nu se numește albanez, ci șchipetar. Acest nume pare derivat din cuvântul șchiipe sau șchipe, care însemnează „stâncă“, deci „munteni“. Dar se află în dialectul ghegic cuvântul arberi pentru popor, Arberia pentru Albania. Deși ramurile naționalității sunt numeroase, totuși cele mai principale sunt gheghii și toscii, ca purtători ai celor două dialecte principale. Toscăria cuprinde Albania de sud, Ghegăria sau Ghegănia — cea de nord. Acești din urmă sunt catolici, cei dentâi greco-răsăriteni. Alte două ramuri mai însemnate sunt arberii și ceamii. Ciamăria se numește în limba albaneză Epirul. În fine se vorbește adeseori de mirdiți, neam ostășesc catolic, al căror nume înseamnă „binecuvântați“, benedicti, căci miră înseamnă în limba albaneză „bine“. Numele populațiunii s-a luat de la formula lor de salutare.

Amestecul foarte mare și pestriț al limbei albaneze, care întrece pe al celei engleze, se va fi născut din două împrejurări cari concurg: întâi din vechimea poporului însuși, care în viața sa lungă a avut ocazia de-a primi foarte multe influențe străine, al doilea din numărul cel mare al popoarelor cari parte coexistă, parte au locuit pe rând în Peninsula Balcanică. Din limbă se dovedesc nenumărate atingeri cu cea română vorbită în evul mediu de poporul nostru, foarte numeros pe atuncea în Peninsulă. Un învățat german a cercetat de ex. 261 de numiri albaneze de animale și a găsit că dintre acestea 47 se ating cu cuvinte românești, multe cu alte cuvinte romanice, 21 italiene, 41 vechi grecești, înrudite însă originar, 38 medii și neogrecești. Dintre toate abia 30 se păreau de origine curat albaneză.

Am zis că până acum albanejii au stat de obicei în serviciu străin, s-au luptat pentru interese străine.

Astfel, în vestitul război de eliberare al Greciei, eroii Botzaris, Kanaris, Miaulis și Sutzos au fost albaneji.

Proclamația despre care vorbim mai sus e iscălită de Ali Pașa, Hodo Bei, Prenc Bib Doda (șeful miridiților), Mufti Hafiz Effendi, episcopul Porten, Nicolae Geaba, în numele notabililor și al poporului atât de confesiune moametană cât și de confesiuni creștine.

Trupele din tabăra de la Coplica a lui Hagi Osman Pașa au trecut cu toate în partea Ligei; casele publice au fost confiscate, funcționarii osmani depărtați. Consulatelor li s-a propus apărare militară, însă pân-acum n-a avut loc nici o dezordine publică.

La 9 mai Prenk Bib Doda a plecat din Scodra la Tusi cu 3000 de miridiți, iar la Scodra s-au concentrat 6000 de albaneji din Dibra și Matia.

Hodo Bei s-ar fi jurat că, în caz dacă muntenegrenii ar încerca o agresiune, el ia ofensiva și-i trece pe toți sub ascuțișul săbiei.

Sub data de 11 mai „Politische Correspondez“ primește din Scodra o telegramă care modifică întrucâtva știrea despre proclamarea independenței. Noutatea despre separarea completă a deosebitelor triburi albaneze de sub suveranitatea sultanului nu este absolut exactă. Manifestațiunile ce le-au făcut albanejii pân-acuma au de scop organizarea provinciei în principat, sub suzeranitatea sultanului, cu Ali Pașa din Gusinie ca principe al Albaniei.

Valiul Izzet Pașa, asupra căruia se plângea asemenea nota muntenegreană, ca și asupra lui Hagi Osman, n-a voit să recunoască pân-acuma demarșele făcute de albaneji pe lângă el, deci s-a văzut silit de-a se retrage, c-un număr nesuficient de trupe turcești, în castelul de la Scodra, unde așteaptă ajutoare.

❦