[5 august 1880]

Pe de altă parte din Roma se anunță că puterile întârziază de a adopta propunerea Engliterii relativă la proiectul de a răspunde la nota Porții despre cestiunea grecească printr-o nouă notă colectivă, pentru că această propunere ar atrage după sine o coerciție inevitabilă. Astfel, o lungă perioadă de negoțieri diplomatice este probabilă. — Cu privire apoi la cestiunea Dunării, o altă depeșe din Roma ne spune că diferendul unic ce mai există nu are de obiect decât modul de admitere a delegatului bulgar în comisie. Comisarul rus voiește ca invitarea să fie direct adresată guvernului din Sofia, pe când comisarul turc ar voi ca invitarea să se facă prin mijlocirea Porții. Cât despre acordarea prezidenției în comitetul statelor țărmurene, depeșa ne spune că nici una dintre puteri nu s-a opus la acordarea acestei prezidenții Austriei, pe care Italia ar fi și acceptat-o. — De un caracter oarecum mai grav, dacă va fi întemeiată, e știrea de sâmbătă seara din Londra, care, după ce ne spune că cestiunea Muntenegrului este pe cale de a se regula după litera convenției din aprilie și că negoțierile pentru regularea cestiunii greco-turcești au oarecari sorți de reușită, ne anunță, după o altă știre din Viena, că Rusia ar avea de gând să intervie singură în Balcani; pe ce motiv? cel puțin sub ce pretext? aceasta nu ne-o spune depeșa din Londra.

Share on Twitter Share on Facebook