[5 august 1880]

În privința cestiunii Dunării reproducem din „Le Nord“ următorul articol, care arată obiectul disentimentului ivit în Comisia dunăreană. Mai puțin optimiști decât ziarul cancelariei rusești, suntem departe de-a atribui acestui punct negru de pe orizonul politic neînsemnătatea pe care i-l atribuie el.

Iată dar ce scrie:

Ziarele imaginează acum o pretinsă cestiune a Dunării, care ar fi menită a despărți Europa în două tabere gata de a se sfâșia întreolaltă. O revistă germană, „Grenzbote“, a dat vânt afacerii acesteia prin publicarea unui articol ce se pretinde inspirat de principele de Bismarck, fără cuvânt, se-nțelege, pentru că acest articol dovedește o așa ignoranță asupra dispozițiilor Tractatului de la Berlin pe cât ating navigația pe Dunăre încât am face injurie prezidentului Congresului de la 1878 atribuindu-i paternitatea.

„Grenzbote“ vorbește de o intrigă care ar fi fost urzită și de Rusia, și de Anglia în contra Austriei. Iată în ce-ar fi consistând acea intrigă;

„Un amic ne scrie din Galați că reprezentantul Marei Britanii în Comisia Europeană a Dunării a primit instrucția de-a prezinta o propunere formală tinzând a esclude pe Austro-Ungaria de la orice participare la supravegherea navigațiunii pe Dunăre între Galați și Porțile de Fier și de-a încredința această supraveghere statelor țărmurene. Temându-se cu toate acestea că acest plan să nu întâmpine oarecare împotrivire și voind, în același timp, de-a ținea seamă până la un grad oarecare de stipulațiunile Tractatului de la Berlin, cari prescriu instituirea unei Comisii însărcinate cu navigația în această parte a cursului Dunării, aflăm că guvernul englez ține-n rezervă o nouă propunere conform căreia Comisia Europeană, în care Rusia posedă deja un scaun și un vot, își va întinde autoritatea sa până la Porțile de Fier și va primi un delegat sârb și unul bulgar pentru partea râului de din sus de Galați, în acest chip Rusia ar dispune de trei voturi în toate chestiunile cari interesează acea parte a cursului Dunării de care e vorba, parte care e cea mai importantă atât din punct de vedere politic cât și din punct de vedere comercial. Nu trebuie să ne mirăm dacă vom vedea pe Anglia și Rusia legănându-se în speranța că Franța și Italia se vor uni cu vederile lor. Dar ca românii să se grăbească a face cauză comună cu rușii, ca românii să se împrumute la această intrigă îndreptată contra Austro-Ungariei și Germaniei, iată ceea ce ne-ar surprinde în adevăr“.

„Augsburger Allgemeine Zeitung“, amplificând tema indicată de „Grenzbote“, ajunge la concluzii neașteptate.

„Rusia și Anglia caută a scoate pe Austria din Peninsula Balcanică, cea dentâi din motive politice, cea de-a doua pentru cuvinte comerciale. Acțiunea aranjată în sânul Comisiei dunărene vrea să atingă pe Austria la punctul ei cel mai simțitor, acolo unde, dacă rana s-ar prinde, ar avea urmările cele mai grave, căci, dacă Austria s-ar afla esclusă de la Dunărea de Jos, nu numai că prestigiul ei în Orient ar înceta, dar dezvoltarea ei economică prin locurile acelea ar deveni imposibilă. Se știe câtă însemnătate are pentru monarhia Habsburgilor libertatea navigațiunii pe Dunăre. Puterile întrunite la Berlin au fost de părere că cestiunea Dunării nu interesează pe nici un stat atât precât o interesează pe Austria și că nici o putere nu oferă garanții mai bune pentru libertatea comunicației pe acest râu; iată pentru ce — contrar cu voința Rusiei, dar cu deplina aprobare a Angliei — ele deteră Austriei o influență precumpănitoare în Comisia Dunăreană. Acum vor să modifice toate acestea; influența Austriei trebuie paralizată, dacă nu înlăturată cu totul; căci dacă proiectul Angliei s-ar adopta, dacă ar reuși să escludă pe Austria de la participarea supravegherii navigației între Galați și Porțile de Fier sau să se admită în Comisie delegați sârbi și români, influența hotărâtoare a Austriei ar fi suprimată împreună cu libertatea navigației pe Dunăre, de vreme ce Rusia ar dispune de trei voturi“.

În reflecțiile acestea pe cari le reproducem sunt aproape pe atâtea greșeli pe câte fraze. Nimeni n-a visat măcar de-a esclude pe Austria de la Dunărea de Jos sau de-a împiedeca libertatea navigației pe acest râu. Ce s-atinge de Rusia anume, declarațiile plenipotențiarilor săi în Congresul de la Berlin și inițiativa pe care ea a luat-o în Tractatul de la San-Stefano, prescriind dărâmarea fortificațiilor de pe Dunăre și escluzând vasele de război din apele României, Serbiei și Bulgariei, arată îndeajuns ce preț a pus Rusia pe această libertate. Cât despre aserțiunea foii „Augsburger Zeitung“ că, în Congresul de la Berlin, puterile ar fi atribuit Austriei un fel de poziție privelegiată, o influență precumpănitoare în Comisia Dunăreană, cată să spunem că aceasta e fantazie mare. Cabinetul din Viena nici n-a cerut așa ceva. Unica dispoziție a Tractatului din 1878 c-are se raportă la Austria îndeosebi e aceea care încredințează acestei puteri executarea lucrărilor destinate a face să dispară obstacolele pe cari le opun navigației Porțile de Fier și cataractele. Puterile au socotit cu drept cuvânt că e mai bine de-a centraliza aceste lucrări în mânile unuia singur dintre statele țărmurene ale acelei părți a fluviului unde ele trebuiesc executate. Dar această misiune, de o ordine esclusiv tecnică, nu dă statului celui însărcinat cu ea vrun alt drept decât acela de-a percepe taxele al căror produs e menit a acoperi cheltuielele lucrărilor în cestiune. Pentru tot restul, Tractatul de la Berlin recunoaște drepturi riguros egale tuturor puterilor mari, fără a stabili vreo deosebire între ele.

„Grenzbote“ a citit desigur rău instrumentul păcii de la 1878 pentru a găsi o clauză ce prescrie instituirea unei comisii care-ar fi însărcinată cu aplicarea reglementelor de poliție relative la navigarea pe partea Dunării dintre Porțile de Fier și Galați. Tractatul de la Berlin nu conține nici un fel de dispoziție de soiul acesta. Articolul Tractatului care vorbește de cestiunea aceasta (art. 55) se rostește astfel:

„Reglementele de navigație, de poliție fluvială și de supravegheare, de la Porțile de Fier până la Galați, vor fi elaborate de cătră o Comisie Europeană, asistată de delegații puterilor țărmurene și puse în armonie cu cele ce au fost sau vor fi edictate pentru parcursul din sus de Galați“.

Se știe că Comisia Europeană, care există de douăzeci de ani aproape în virtutea Tractatului de la 1856, nu avea în atribuțiile sale decât partea fluviului dintre Galați și gurile Dunării. În Congresul de la Berlin Europa i-au întins mandatul, încredințându-i, deodată cu adjuncțiunea delegaților statelor țărmurene, elaborarea de reglemente pentru partea Dunării dintre Galați și Porțile de Fier. Pretinsa propunere engleză, care, după „Grenzbote“, ar fi rezultatul faimoasei intrige anglo-rusești, nu e altceva decât pur și simplu art. 55 al Tractatului de la Berlin.

E de observat totodată că, dacă Congresul de la 1878 a desemnat pe agenții cari vor avea a elabora reglementele de navigațiune, el a neglijat de-a determina pe aciia cari vor avea misiunea de-a supraveghea și controla aplicarea acestor reglemente. În a unsprezecea ședință a Congresului baronul de Haymerle, al doilea plenipotențiar al Austro-Ungariei, propusese de a încredința supraveghearea executării reglementelor unei comisii delegate de Comisia Europeană. Dar nu s-a luat nici o hotărâre asupra propunerii acesteia, deci rezultă o lacună care cată a fi împlinită. Asupra acestui punct poate se vor fi iscat în timpul din urmă disentimente cari, umflate peste măsură și denaturate, azi dat loc la speculațiile alarmiste ale foilor „Grenzbote“ și „Augsburger Zeitung“. Se asigură că guvernul austro-ungar propune instituirea unei comisii de, supravegheare permanentă a statelor țărmurene, care să-și aibă scaunul la Rusciuc și a cărei președință s-o aibă Austria pentru de-a pururea. Cabinetul din Londra din parte-și ar cere ca Comisia de supravegheare să nu fie compusă decât de delegații statelor țărmurene părții aceleia a Dunării la cari trebuie să se aplice aceste reglemente; acestea sunt:

Serbia, România și Bulgaria. Ridicat-au într-adevăr Austria pretenția care i se atribuie și care se depărtează atât de mult de propunerea făcută în Congresul de la Berlin de cătră al doilea plenipotențiar al ei, azi ministru de esterne? Sigur e că, redus la acești termeni, diferindul, dacă diferind există, e departe de a avea însemnătatea care i se dă. Europa a hotărât în acești din urmă ani probleme cu mult mai complicate și putem avea încredere că va afla, fără multă osteneală, și soluțiunea acesteia.

❦