[5 decembrie 1880]

D. Dimitrie Sturza, raportorul comisiei Senatului pentru redigerea răspunsului la discursul tronului, a citit în ședința de la 1 decemvrie nu numai proiectul de răspuns, ci totodată un fel de espunere istorică a fazelor prin cari au trecut Moldova și Țara Româneasca, cele două corăbii pe-o mare pururea turburată, până s-ajungă la domnia ereditară.

Raportul d-lui Dim. Sturza prea e frumos pentru ca să nu figureze ca o pagină de istoriografie, de filozofie a istoriei chiar, în analele literelor române. Calamitatea politică a domniei elective e descrisă cu culori atât de vii, stabilitatea și dezvoltarea continuitivă de sub domniile ereditare e atât de ademenitoare pentru orice spirit care tinde a vedea păstrându-se bunurile naționale pe cari le-am câștigat în curgerea veacurilor încât nu ne îndoim că cititorii vor urmări c-un mare și meritat interes mersul ideilor din discursul distinsului academician. D. Sturza e fără îndoială un academician adevărat, un om ce știe multă carte, cu mult temei.

Dar ceea ce va mira pe cititorul care-și aduce aminte de ani abia trecuți este marea schimbare care s-a operat în maniera de-a vedea a acestui bărbat. Oare d. baron Erdmann de Hahn este acela din care respiră astăzi un atât de înfocat și pur dinasticism? Odinioară, acum câțiva ani nu mai departe, aceeași pană oțelită care vede idealul românimii în îmbinarea dinastiei cu destinele țării revărsase pe răbdătoarea hârtie apreciații asupra persoanei și tendențelor Domnului pe cari ne sfiim de-a le reproduce. D. Erdmann de Hahn reprezenta alegerea de la 1866 ca o nenorocire pentru țară, susținea că toate partidele o recunosc aceasta, unele pe față, altele între patru ochi, dovedea că adevărata cauză a dezastrelor politice și economice pe cari țara le sufere de la 1866 încoace se datoresc aproape esclusiv unui singur om… pe care desigur d. Sturza îl cunoaște.

Noi n-am fost niciodată de această părere; ba mănținem teoria generală că niciodată un singur om nu poate fi de vină la nenorocirile unei nații, că vina caută a se atribui mai totdeuna unui sistem greșit sau nepotrivit cu dezvoltarea unui popor. Dar d. Erdmann de Hahn era consecuent de-o altă opinie. Ba, din arhiva bogată a istoriei universale se scoseseră până și rațiuni suficiente pentru a se justifica acte de estremă violență în contra pretinșilor tirani.

De unde dar această radicală convertire la principii atât de conservatoare precum le manifestă astăzi onor. d. Sturza?

Mărturisim că nu înțelegem. Știm prea bine că patronul „Presei“, care compara pe roșii cu Hödel și Nobiling, a ajuns azi coleg al partidului politic pe care foaia sa-l combătuse atâta; știm asemene că prezidentul unei republici oarecare e azi o persoană de încredere și a partidului și a Coroanei; știm asemenea că abisurile dintre nație și tron se astupă adeseori c-un portofoliu ministerial; dar d. baron îndeosebi formează totuși un caz caracteristic de convertire politică și, dacă ne felicităm că principiile solide izbutesc a face atât de iluștri prozeliți, ne e totuși permis a ne mira de-o transformare substanțială a cărei rațiune suficientă nu ne e îngăduit de-a o ști încă.

Noi nu bănuim această schimbare de opinii. Din contra, ne felicităm că încet încet spiritele mai mult ori mai puțin rebele încep a recunoaște că statele, departe de a fi un contract sinalagmatic, bazat pe stipulațiuni convenționale și capriții momentane, sunt din contra producte ale naturii, susceptibile de un tratament normal și de unul anormal, că, producte organice ale naturii fiind, ele au legile lor înnăscute înaintea oricăror legi scrise și că cine le urmează pe cele dântâi mai nu are nevoie de cele din urmă. Ne bucurăm că, alături cu teoriile importate din câteșipatru unghiurile lumii, pătrunde convingerea că monarhia ereditară asigură mult mai bine progresul unei nații decât alte forme de guvernământ.

Ceea ce dorim însă (credem că d. Sturza va găsi dorința noastră foarte justificată prin o seamă de precedente) e ca această convertire să fie deplină și pe de-a pururea.

Căci — ceea ce-i ciudat în țara noastră — există oameni politici cari au cu totul alte principii în opoziție fiind și altele fiind la guvern, precum medaliile au aversul și reversul lor.

Aversul de astădată e frumos. Să nu ne pomenim mai târziu c-un revers pe cât se poate în contrazicere cu frumoasele dezvoltări istorice de azi ale învățatului membru al Academiei.

❦