[5 iulie 1880]

Dacă mult ocupatul și cu multe lefi înzestratul primar al capitalei adaogă 20% asupra taxei licenței băuturilor spirtoase — opoziția e de vină. Ce logică o mai fi și cea a ziarelor guvernamentale nu mai înțelegem. Conform unei legi din 1875 comuna are dreptul de-a percepe două zecimi asupra dărilor cătră stat. Dacă această dispoziție e bună sau nu, dacă acei bani le trebuiau comunelor sau nu pentru organizarea unui serviciu regulat al percepției e o cestiune de importanță secundară. Dacă n-a trebuit, atunci e de mirare de ce în patru ani de guvernare roșie nu s-au abrogat legea, ceea ce era și simplu și ușor pentru majorități atât de docile, când nu sunt la mijloc portofolii ministeriale. În realitate însă d-nii liberali-naționali, precum se numesc, speculează cu legile ca cu orice alt interes public. Când sunt a se face alegeri, când popularitatea e amenințată țin legile in suspenso; iar după ce s-au efectuat alegeri județene, comunale sau generale, atunci lacunele bugetelor, ale izvoarelor de tămăduire ale roșilor, golurile doftorici întăritoare îi silesc să iasă cu legea în față și să pretinză ceea ce pân-acuma uitaseră, ca din întâmplare, să pretinză.

Atât organele guvernamentale cât și cele opoziționale au criticat, fiecare din punctul său de vedere, această sporire cu 20 la sută a taxei asupra băuturilor. Noi din parte-ne, oricât am fi de contrarii unui nou impozit, criticăm pur și simplu această jucărie cu legi în vigoare, această suspendare a lor fără ca ele să fi fost abrogate, această amânare a perceperii unei dări pentru cauze politico-electorale. Se-nțelege că, după ce cercurile interesate se deprinseseră a vedea legea aceasta căzând în desuetudine, ele să se simtă atinse în mod neplăcut de reintroducerea ei și suntem cei din urmă a zice că cei interesați nu ar avea tot dreptul să se plângă.

Dar în sfârșit unde o să ducă acest straniu mod de guvernare? Alegătorii știau prea bine că există o lege prin care comunele sunt autorizate a percepe două zecimi. Consiliul comunal ține deci asupra lor atârnată ca sabia lui Damocle această dare, gata totdeuna de a o lăsa să cază pe ei. Mai mult: consiliul comunal, silit de trebuințe materiale, voiește în sfârșit să perceapă darea; organul guvernamental îi spune să n-o facă, căci se pot întâmpla alegeri noi, de astă dată în Parlament poate. Noi nu ne mirăm deloc de fineța cu care „Românul“ aruncă și aceasta asupra partidului conservator. Ziarul guvernamental nu face alta decât a-i da astfel indirect primăriei un sfat: „Nu pune dări… dar fă datorii, precum face guvernul. Datoriile le vor plăti ca totdeauna conservatorii“.

Oare nu e tot astfel cu finanțele statului? Biletele ipotecare, necunoscuta datorie flotantă, sporul cu 30% a bugetului cheltuielelor în patru ani numai, toate aceste vor crea o situațiune care nu se va putea limpezi decât prin împrumuturi nouă, prin dări nouă. Guvernul roșu o știe aceasta foarte bine, dar se ferește ca de foc de-a dicta o dare nouă, ci se-mprumută într-una, mai cu samă pe sub mână, nu prin împrumuturi consolidate. Abia când va cădea de la putere se va vedea haosul financiar în care va fi lăsat țara.

❦