[4 iulie 1880]

Una din nenorocirile acestei țări este că toate nulitățile pretențioase câte aspiră la portofolii nu știu nimic alta decât Codul, n-au învățat decât cum să facă paragrafii să se bată în capete. Cu toată neștiința lor, îi vedem însărcinându-se cu orice funcție a statului, chiar cu acelea cari cer de la titular cunoștințe tecnice sau speciale de resort. Astfel un advocat care în viața-i n-a fost nimic alta decât advocat devine director de drum de fier, un altul ministru al învățăturilor, un al treilea diplomat ș.a.m.d. Prototipul acestui universalism nimic mai puțin decât universal e însuși șeful partidului, d. I. Brătianu, cu deosebirea numai că d-sa nu este nici advocat, va să zică nici Codul nu-l știe măcar. D. Brătianu pretinde a se pricepe la toate. La Finanțe voiți? Unul este, altul ca d-sa nici nu se pomenește. La Război? Mai cu seamă și mai ales atuncea când este război chiar. La Lucrări Publice? Oricând, numai răscumpărări de drum de fier să fie la mijloc. La Interne? Îl vedem în adevăr ce-i plătește geniul administrativ, mai ales înconjurat de ceata Mihălescu-Chirițopol-Simulescu și cum i-o mai fi chemând.

Dar cazul izolat al d-lui Brătianu ar fi numai un problem interesant din punct de vedere psicologic dacă n-ar găsi imitatori din ce în ce mai mulți. Unul din acești imitatori e actualul ministru de finanțe, d. Câmpineanu. E prea adevărat că n-are cineva decât să-l vază ca să se convingă, chiar necunoscând pe Lavater, că îndărătul măștii acesteia nu este absolut nimic. Cu toate acestea a perândat c-o egală și universală ignoranță mai multe ministerii, între cari și pe cel de finanțe. În timpul discuției asupra proiectului de Bancă Națională d-sa nu s-a distins prin lumina consiliilor sale de financiar, iar, după ce proiectul a devenit lege și a început a se realiza, meritul d-sale a consistat în luarea unor măsuri cu totul stângace, al căror rezultat a fost nemulțumirea generală a publicului și o mare confuzie, prin retragerea din circulațiune a mijlocului celui mai elementar al ei, al monetei divizionare.

Perturbațiunea cauzată prin măsura escrierii unui termen prea lung pentru acoperirea acțiilor băncii, abuzul cu procurele comis de înalți funcționari ai statului, repartiția convenită și de mai nainte pusă la cale a acțiilor asupra membrilor ortalei, toate acestea, pe lângă imoralitatea procederilor și incompatibilitatea lor cu natura impersonală a statului, sunt agravate încă de turburarea adusă în circulațiunea bunurilor prin retragerea cu totul de prisos a monetei divizionare din piață. D. Câmpineanu, în înalta sa înțelepciune financiară, a dispus ca banca să nu primească decât aur, bilete ipotecare și monetă națională de argint. Aur se înțelege de la sine; ar fi trebuit chiar să nu se primească decât numai aur; la biletele ipotecare s-ar opune deja o mulțime de scrupule, dar cele mai multe se opun la primirea monetei naționale de argint, eschizându-se rubla.

Monetă națională de argint!

Înainte de toate n-o avem. Monetă națională de argint ar fi piesele de cinci franci a căror batere s-a votat, dar nu se va realiza, de vreme ce s-a hotărât a se bate în țară și se știe că, îndată ce nu se poate face vro mică daraveră cu confecționarea ei în străinătate, ambiția de a avea monetă națională devine foarte deșartă pentru un patriot roșu.

Așadar nu avem decât câteva milioane de monetă divizionară în piese de o jumătate, de unul și de doi franci, care, neavând valoarea legală, deci nestând, în privirea aliagiului, în raportul legal cătră aur, se caută astăzi cu multa aviditate pentru a fi depusă în pivnițele Băncii Naționale. Prin aceasta însă nu rămânem decât cu ruble, cu jumătăți de ruble și cu gologani. Toată lumea suferă din cauza lipsei de monetă divizionară, fără ca încai banca să câștige ceva prin aceasta, de vreme ce grămădește în lăzile ei o monetă ce nu are valoarea înscrisă pe ea, o monetă care-n cazul cel mai bun e egală, dacă nu inferioară, rublei.

Cu cât se succed termenele plătirii integrale a sumelor semnate la bancă, cu atâta lipsa de monetă divizionară devine mai simțitoare, încât nu e departe momentul în care să vedem apărând în piețele noastre monetă divizionară străină, precum sferturile de rublă rusești. Atunci vom recădea în starea în care eram acum douăzeci de ani, când piața noastră era inundată de moneta divizionară a tuturor statelor din lume, vom vedea piața devenind arena de joc a unor piese demonetizate, precum erau sfanții, sfănțioaicele, orții, puișorii ș.a.

Sfertul de rublă a și început să reapară cu o naivă suficiență în piață, deși nu are curs legal. Lipsa lui de valoare nu-și afla alt egal decât în lipsa de valoare a însuși ilustrului d. ministru de finanțe, în care nu știm ce să admirăm mai mult, beatitudinea cu care se crede chemat a face lucruri ce nu le pricepe sau ignorarea celor mai elementare noțiuni de economie socială.

❦