[6 martie 1880]

E greu pentru o foaie din opoziție, chiar provocată fiind, să se esprime într-un mod esclusiv în privirea politicei esterne. Singurul lucru pe care ne-am permis a-l consilia guvernului e ca să nu lase a se observa, nici prin organele, nici prin atitudinea sa, o înclinare esclusivă către una din puterile mari și a atinge prin asta susceptibilitatea unei alteia. Susceptibilitatea zicem, căci în alte priviri suntem departe de orice iluzie. Țară mică, cu hotare foarte întinse în lung, cu populație rară și cu frontiere cu desăvârșire deschise înspre nord, noi într-adevăr nici înțelegem, nici putem pricepe în ce chip am jigni sentimentul deplinei siguranțe a puternicilor noștri vecini, încât în toate împrejurările n-ar putea fi vorba decât de susceptibilități atinse. Dacă voim a păstra ceea ce este al nostru, dacă tonul nostru a fost adeseori urcat când apăram moșia strămoșească, lucrul e atât de natural pentru statele cele mai mici, ca și pentru oamenii cei mai mici, încât cei mari, în plenitudinea puterii și în sentimentul superiorității lor, ar fi putut trece lesne cu vederea neputincioasele amenințări ale unei nații mici. Nu zicem că nu trebuie să apărăm cu devotament și energie pământul și neamul nostru. Da, căci demnitatea morală a celui mic poate fi tot atât de însemnată ca și a celui mare, iar a se lupta și a muri pentru bunurile cele mai sfinte inimii omenești e tot atât de frumos pentru cel mic ca și pentru cel mare. Numai că de la pericolul imediat și vădit până la planuri de politică europeană, până la voința de-a fi un factor hotărâtor în echilibrul european e o deosebire cât cerul de pământ. Prin urmare conștiința rolului modest pe care-l are țara noastră, fie în Europa, fie chiar în politica specială pe care o putere sau alta ar inaugura-o cu oarecare precumpănire în Orient, sentimentul apoi că suntem atât de străini, deci o individualitate cu totul aparte în mijlocul popoarelor și mari și puternice cari ne înconjură, toate acestea ar trebui să se imprime și-n politica noastră esterioară, pe care am trebui s-o urmăm ca și strămoșii noștri, cari stăteau bine cu toți și nu se apărau decât de agresiune directă.

Mai e însă și un alt inconvenient, combinat cu orice sfaturi pozitive pe cari un ziar din opoziție l-ar da țării în privirea politicei esterioare. Relațiile dintre puteri, în aparență adeseori atât de clare și liniștite, ascund în ele rivalități pe cari nu sunt în poziție a le cunoaște decât numai persoanele oficiale, asupra cărora ele se fac simțite și apreciabile; pe de altă parte în o tensiune aparentă se ascund tot atât de des încercări de reconciliare și de alianță, încât înclinări prea pronunțate și în această privire ne-ar face să fim luați cam ușor de acele curente cari, părând un moment a se dezbina, nu caută decât calea de-a se împăca, lucruri cari asemenea nu se pot resimți și aprecia decât de personalități oficiale.

Un partid în opoziție însă, care n-are nici un fel de legături cu acele influențe ale străinătății, nu poate avea o idee amănunțită asupra situației politicei esterioare, așadar nici elemente destule pentru a judeca în mod definitiv în cestiunea aceasta.

Prin sfaturi pripite și pozitive în privirea politicei esterne noi credem că nu s-ar prejudeca numai intențiile guvernului, căci aceasta ar fi puțin, dar chiar și interesele țării.

Cu atât mai mare ne e mirarea când ne pomenim că se discută asupră-ne nu după cele zise clar de noi, ci după intenții și înclinări sau după aversiuni ce ni se atribuie în mod cu totul gratuit.

Astfel „Democrația națională“, ocupându-se de programul publicat de noi, în partea lui privitoare la atitudinea țării noastre față cu puterile străine, zice următoarele:

Partea din conservatori al căror reprezentant este d. Manolache Costache se recomandă Palatului prin o mare animozitate contra Rusiei și o preaplecată supunere la voința Austro-Ungariei. Aceasta au probat-o nu numai prin scrieri, dar chiar și prin fapte.

Suntem datori înainte de toate a face o mică rectificare la ceea ce afirmă „Democrația națională“, cumcă d. Manolache Costache a fost chemat la M. Sa Domnitorul. D. M. Costache n-a fost chemat la Palat, ci a crezut de datoria sa de a cere o audiență, cum este obiceiul, pentru a prezenta omaje suveranului.

Cât pentru afirmarea că noi am fi manifestat „o mare animozitate contra Rusiei și o preaplecată supunere la voința Austro-Ungariei“, n-avem decât a ruga pe confrații noștri să recitească toate articolele noastre de la publicarea programului încoace spre a se convinge că noi n-am uitat și nu putem uita și partea de recunoștință pe care o datorăm Rusiei.

În studiile noastre asupra situației am amintit că d-abia cu sfărâmarea cetăților de pe malul Dunării și cu liberarea navigației pe acest fluviu a început a se dezvolta agricultura noastră și s-a pus cu chipul acesta primele temelii ale dezvoltării noastre intelectuale, înlesnindu-ni-se mijloacele d-a ne pune în legătura cu Occidentul.

Asemenea, în articolul publicat de noi în numărul de alaltăieri am indicat linia de conduită pe care o credem tradițională și adevărat românească și care consistă în a întreținea relațiile cele mai bune cu toate puterile și a nu ne da în afară la o politică exclusivă.

Ca să fim și mai bine înțeleși, terminând, reproducem încă o dată încheiarea acelui articol:

Să ne amintim epoca în care se zicea că în Grecia există un partid englez, unul francez, altul rusesc, și că în zadar se căuta partid adevărat național. Oamenii de stat ai Greciei s-au convins prin esperiență că adevărata politică națională nu poate fi alta decât aceea care se razimă pe propriile interese ale națiunii; și astăzi negreșit există în Grecia partide politice, ca în oricare stat constituțional, însă ele nu mai pot fi calificate de partid englez, francez sau rusesc. Ar fi regretabil, ar fi o nenorocire chiar pentru noi dacă, a doua zi după recunoașterea independenții noastre, am cădea în greșala ce o comitea odinioară Grecia în loc să ne inspirăm de politica noastră tradițională.

În ce constă însă aici tradițiunea? Ea constă în ceea ce ne impune chiar pozițiunea noastră geografică; de-a evita orice provocare față cu puterile noastre vecine și d-a întreține îndeobște cu toate puterile cele mai bune relațiuni. Prin aspirațiunile noastre, prin dezvoltarea intelectuală ce și-a dat România de jumătate de secol aproape, ea a căutat a se apropia de civilizațiunea apuseană; ideile de progres, dezvoltarea noastră economică trebuie să fie pururea ținta noastră pentru a ne întări înlăuntru și a inspira încredere înafară. Dacă puterile la Berlin nu ne-au garantat neutralitatea, trebuie ca noi, prin atitudinea ce vom ținea-o, să nu ne depărtăm câtuși de puțin de la o politică înțeleaptă, care să nu se inspire decât de propriile interese românești, fiindcă este o probă evidentă că o asemenea politică este singura bună pentru România, fiindcă pururea am cerut-o, fiindcă am regretat și regretăm și astăzi că înaltul areopag european nu ne-a asigurat el însuși condițiile de existență ce le doream cu toții pentru statul nostru.

Noi nu putem decât regreta că se văd tendențe de a angaja țara în o politică bazată pe apropiarea exclusivă către una sau cealaltă din marile puteri, depărtând-o astfel de la linia de conduită pe care o socotim singura bună, fiind inspirată numai din propriile noastre interese.

❦