[8 noiembrie 1880]

„Neue freie Presse“ răspunde la ultimatumul „Românului“. Foaia vieneză reprobează înainte de toate amestecul unor temeri politice într-o cestiune comercială. Abia se poate admite că există cineva în București care să crează serios că juna neatârnare a României ar putea să sufere dacă Austria va supraveghea navigația pe Dunăre. Foaia vieneză crede din contra că frica ce-o arată România în privirea aceasta e un sentiment neclar, trezit pe cale artificială de influențe străine, sentiment ce nu se poate mănține față c-o reflecțiune matură și lipsită de prejudiții. Din partea Austriei România n-are să se teamă de nimic nici acum nici pe viitor și ar fi bine de țara guvernată de principele Carol dacă n-ar avea decât vecini atât de puțini doritori de teritoriul ei precum e monarhia austriacă.

Dorim — continuă foaia — ca românii să-și păstreze pe de-a pururea independența și să ridice dezvoltarea intelectuală a poporului lor la înălțimea celorlalte popoare latine. O dorim aceasta pentru că nu ne putem dezbăra de ideea că soarta României e menită de-a se uni cu-a Austriei, că legături de sinceră amiciție cată să împreuneze amândouă statele. E însă o cerere naivă ca, pentru amiciția României, să renunțăm la pretențiile noastre relative la regularea și conducerea navigației pe Dunăre. Chiar pentru alianța unui stat mare și puternic prețul ar fi prea mare. Dacă ni s-ar cere în București un asemenea sacrificiu am mărturisi cu părere de rău că prea e scumpă iubirea României.

Dar nici nu se crede în București că, de dragul ochilor frumoși ai României, Austria va renunța la anteproiect, ci se deprind deja cu ideea că propunerile austriace se vor primi de Comisia internațională. Asta rezultă din chiar articolul „Românului“. Dacă n-ar admite posibilitatea realizării anteproiectului cum ar amenința c-un fel de grevă din partea României? Cum își închipuiesc o asemenea grevă nu prea înțelegem. E ușor de scris pe hârtie că România nu-și va trimite delegatul în Comisia mixtă și va opune o rezistență pasivă, dar în practică guvernul român sau n-ar putea observa deloc o asemenea atitudine sau ar observa-o scurt timp numai. Dacă comisia internațională ar admite cu majoritate de voturi propunerile austriace România nu s-ar putea sustrage de la participarea la Comisia mixtă decât cu marea ei pagubă și ar fi în curând silită, prin propriile ei interese, să ia parte la deliberările Comisiei. Sistemul grevei în politica internațională e poate original, dar nu l-ar durea decât pe statul ce-l exercită.

Convingerea că Austria nu urmărește scopuri politice prin tendența de-a ținea Dunărea sub privegherea-i s-au impus până și puterilor cari dezaprobaseră anteproiectul. Se poate că Franța, asemenea Germaniei și Italiei, va nota pentru anteproiect.

După cum stă proporția între voturile comisiei dunărene, se poate ca hotărârea să fie în mâna României, pentru că Rusia, apoi Bulgaria și Serbia, cari, conform Tractatului de la Berlin, iau asemenea parte la dezbateri, vor vota în contra, iar votul Angliei e îndoielnic. Întoarcem deci ascuțișul îndreptat de „Românul“ în contră-ne și zicem: Dacă România nu voiește să turbure bunele ei relații cu Austria, care-i aprețiază amiciția ea va primi anteproiectul și nu va respinge din încăpățânare, din temere nefundată, în contra unor încălcări austriace sau poate a face plăcere Rusiei, o pretenție care se întemeiază pe raporturile naturale ale puterii austriace către statele dunărene ale Peninsulei Balcanice.

Suntem de părere că consimțământul trebuie să i se înlesnească cât se poate de mult guvernului român și că ar trebui ca Austria să facă orice concesie posibilă. De dragul României nu putem lega artera de viață a monarhiei, dar putem să-i dăm alte dovezi de bunăvoință.

Până aci „Neue freie Presse“.

Acele concesii posibile, acele alte dovezi de bunăvoință privesc fără îndoială vro nouă tichie de mărgăritar. Ce scumpe sunt deșertăciunile și zădărniciile pe lumea aceasta!

❦