[7 noiembrie 1880]

Ca și Leonida la trecătoarea Termopilelor, „Românul“ declară că guvernul se va opune pretențiilor Austriei în cestiunea dunăreană, precum micul Dulcingno, deși în bătaia tunurilor flotei combinate, se opune executării hotărârilor luate la Berlin.

„L'Indépendance roumaine“, ziar ce are meritul de a se fi ocupat mai mult și mai pre larg cu cestiunea dunăreană, nu uită a recapitula, față cu energicul ultimat al foii guvernamentale, toate peripețiile prin cari a trecut cestiunea și a arătat a cui este vina că situația supărătoare, poate chiar primejdioasă, de astăzi n-au fost evitată.

Trebuie — zice foaia franceză — să ne-ntoarcem la epoca în care s-a pus cestiunea dunăreană prin prezentarea anteproiectului austriac, acum opt luni aproape.

Ce s-a făcut atunci?

Anteproiectul era cunoscut, deci ușor i se puteau prevedea consecuențele. Declaratu-i-s-au categoric Austriei că nu vom primi nicicând anteproiectul și că nu ne vom supune lui chiar de s-ar vota? Faptele sunt față pentru a dovedi că s-a lucrat cu totul altfel. Delegatul nostru din comisie s-a grăbit de-a redija un raport, combătând anteproiectul ca contrar stipulațiunilor Tratatului de la Berlin.

În loc de-a supune raportul acesta Consiliului de Miniștri și de-a adopta de-atunci încă o politică bine definită, în înțelesul demnității și intereselor țării, Ministeriul nostru de externe trimite o copie a acestui raport ministrului nostru din Paris, însoțind-o de observații defavorabile; puțin lipsea și chiar colonelul Pencovici ar fi fost revocat pentru că îndrăznise de a rezista dorințelor Austriei. Întâmplarea însă și buna ursită a României voiseră ca postul de ministru din Paris să fie ocupat de cătră un om eminent, căruia, cu toate slăbiciunile lui, și adversarii îi recunosc o capacitate neobicinuită și sentimentele cele mai patriotice. D. Cogălniceanu, primind nota confidențială a ministrului său, oblici numaidecât pericolul care amenința țara.

În loc de-a intra în vederile d-lui Boerescu, el răspunse printr-un memoriu care se poate privi ca punct de plecare al schimbării politicei noastre în cestiunea Dunării și lucră în înțelesul acestui memoriu pe lângă guvernul francez. Atitudinea d-lui Cogălniceanu a fost privită de incorectă din punct de vedere ierarhic și într-o situație normală, ar fi și meritat această calificare. Dar în vederea pericolului ce ne amenința această mică insubordinație diplomatică a fost meritorie. Rezultatele au dovedit-o îndealtmintrelea. După primirea acestui memoriu, după neizbutirea misiunii d-lui Bălăceanu la Sinaia și a misiunii baronului de Calice la București, ne-am fi așteptat ca guvernul român să ia o atitudine fermă în fața pretențiilor austriace. Cu toate acestea tot se mai temporiza încă. D. Boerescu a fost însărcinat de-a stabili o înțelegere directă între Austria și România și foile oficioase au sprijinit această misiune, dându-ne a-nțelege că prea s-au exagerat importanța cestiunii, că România nu trebuie să aibă în vedere decât propriile ei interese și să nu facă dintr-un litigiu curat economic și comercial o cestiune politică. D. Boerescu declara din parte-și la Viena că cestiunea fusese înveninată numai de cătră opoziție și că s-ar putea stabili o înțelegere pe baza unor concesii mutuale.

Prin politica aceasta de ezitație și de cumpănă se comitea o întreită greșală. I se dădeau arme Austriei, declarându-ne gata a-i face concesii, i se dădea timp pentru a-și pregăti terenul pe lângă diferitele cabinete și în fine — și acesta e puntul de căpetenie — se pierdea sprijinul Occidentului, carele, văzând România în punctul de-a se-nțelege unilateral cu Austria, de-a-și separa interesele sale de marile interese europene, nu s-a mai preocupat decât de cestiunea libertății de navigațiune, ca singura care ar fi interesând pe puterile occidentale. Austria nu pierdu vremea. Ea se grăbi de-a asigura pe puterile interesate asupra acestui punct și izbuti astfel de-a-și câștiga libertatea de acțiune pentru a merge spre ținta ei de căpetenie: crearea comisiei mixte. În același timp ea distruse România, făcând-o să întrevază concesii neînsemnate, pe cari îndealtmintrelea i le refuză mai târziu, luând de pretext schimbarea de atitudine în cestiunea aceasta.

Argumentarea foii franceze e corectă. Adăogăm numai că ne îndoim foarte mult asupra sincerității protestațiilor „Românului“, pentru că ne-am deprins cu maniera foii oficioase de-a o vedea combătând pe față, ceea ce într-ascuns partidul aprobă și sprijină.

❦