[9 octombrie 1880]

Zilele acestea se răspândise știrea că d. prezident al Consiliului și-ar fi dat demisia.

Obicinuiți cu asemenea manevre, mai ușor de pus la cale decât acelea ale taberei de la Țigănești, ne-am întrebat care să fie cauza supărării d-lui Brătianu de-și amenință onor. partid cu o asemenea hotărâre, care face să răcească inima oricărui patriot cu oaricari iluzii de reversibilitate.

Înainte de toate cată să constatăm pentru publicul nostru un lucru. De câte ori se indică o cauză de retragere ea nu e decât un pretext; cea adevărată nu se mărturisește nicicând și publicistul cată s-o afle cu înconjur și oarecare bătaie de cap.

Se știe însă că nu există o mai mare disproporție decât cea dintre mărimea pretextului invocat și micimea cauzei adevărate.

Nu ne îndoim așadar că și în cazul de față agenții propagatori de știri de senzație, o creațiune a poliției roșie, vor ști să povestească în Piața Sf. Anton și-n cea mică fel de fel de mari cauze internaționale pentru cari d. Brătianu caută a-și da demisia. Se vor inventa neînțelegeri de natură internațională între d. prezident al Consiliului și M. S. R[egele] sau între partea roșie a cabinetului și vederile politice ale d-lui baron, cum îi zicea „Românul“ odinioară actualului ministru de esterne.

În realitate însă nu se petrece nimic alta decât goană de portofolii din partea patrioților. Partidul roșu, necompunându-se decât din mediocrități, fiecare din acestea are dreptul înnăscut la un portofoliu ministerial. Și de ce nu? Dacă d. Stătescu a fost ministru, de ce să nu fie și d-nii Costinescu sau Vilacrose, dacă este d. Giani, de ce să nu fie și d. Pătărlăgeanu? Noi găsim că asemenea pretenții sunt numai naturale, ci chiar legitime. Sunt în spiritul liberalismului modern.

La alte partide oamenii de valoare se impun. La roșii, singurii cari s-au impus sunt d-nii Rosetti și Brătianu, dar nu acum, ci într-un timp în care melcii simpatici aveau trecere și pe când a fi șef al partidului nu era tocmai o plăcere. Azi, când a fi roșu e o plăcere, când a fi om mare e atât de ușor, când d. Costinescu poate juca pe Colbert al României, de ce nu li s-ar îngădui tuturor ambiția de-a intra în cercul radios al Sfatului Domnesc, de-ași sfinți membrele intrând cu inima ușoară în acea radioasă sferă care e un reflex al atotputerniciei, de unde se guvernează soarta a milioane de nenorociți muritori, în sfera ale cării capriții adeseori, ale cării patimi și deșertăciuni nenorocesc o țară, putând a face atât, atât de puțin pentru fericirea ei?

Bătrânul Grigorie Ghica Vodă se ruga în genunchi ceasuri întregi ca să-l lumineze Dumnezeu, să-i insufle spirit de dreptate și cu lacrămi fierbinți se închina sub icoana îmbrăcată cu argint a Maicii Domnului să nu-l lase a face strâmbătate. Se gândea și se răzgândea de zece ori până să puie o iscălitură. Astăzi? Nu e unul, oricât de obscur, care să nu pretinză a sta în capul țării și a-i regula destinele după cum îl taie capul. De aci constanta voință a roșilor de-a avea un minister omogen, în care să se poată perinda toți, orice individ roșu care a primit sfântul botez.

Această voință, am mai spus-o, e legitimă, ba mai mult încă, e constituțională chiar. Dacă au responsabilitatea, aibă și onorile; căci numai cu chipul acesta s-ar vedea la ce capăt pot ieși singuri.

Atâta însemnătate putem da așadar nouei vești de retragere a d-lui prim-ministru. E vechea tendență a patrioților de-a avea un ministeriu pur, al lor din creștete până-n tălpi, fără amestecul vreunei alte nuanțe liberale sau neliberale. Lumină de sus nu le trebuie ca să vază halul intelectual și moral în care sunt; toți sunt egal de buni și egal de răi pentru a putea aspira la portofolii.

Din acest punct de vedere aprobăm și noi hotărârea contelui de contrabandă, că, cu sau fără melcii simpatici ai colegului său din Comuna Parisului, ai d-lui Jules Allix, a simțit durerea sufletească a coreligionarilor săi politici și se îndură în sfârșit a manevra o retragere pentru a le asigura un ministeriu pur.

Treaba redacției „Românului“ de acum înainte de a afla un pretext mare, sunător și umflat pentru comedia de cabinet no. 37.

❦