O lege maghiară contra esportului nostru

[6 mai 1880]

E cunoscută tuturor întâmplarea Rusiei cu ciuma din satul Vetlianca. Era pe atunci o încordare de natură cu totul politică între Germania și Rusia, iar sferele oficiale ale celei dentâi, voind a lovi negoțul de esport al Rusiei, au dat cazului, îndealtmintrelea adevărat, din satul Vetlianca, o însemnătate atât de generală încât la moment toate granițele se închiseră pentru Rusia. Profesorii de istorie suflau colbul de pe documente și arătau pustiirile făcute de ciuma neagră în secolii trecuți, medicii arătau imposibilitatea de-a o întâmpina cu arta vindecării, presa făcea un zgomot amețitor și centrele mari ale Europei tremurau de spaimă.

În diplomație acela e mai abil care alege pretextul cel mai plauzibil pentru îndeplinirea scopurilor sale politice. O sumă de asemenea pretexte se găsesc în arsenalul bogat al apucăturilor omenești; o dată e umanitarismul (cestiunea izraelită), altă dată libertatea popoarelor (cestiunea orientală), o a treia oară răspândirea civilizației, pentru care fiece popor apusean voiește a avea oarecum onoarea priorității, cu condiția bineînțeleasă ca, deodată cu cultura, să răspândească și botinele respective.

Vestitul La-o-tse, filozoful chinez, în cartea sa intitulată Tao-te-king (Cărarea spre virtute), era un aprig protecționist. El nu voia nici import, nici export și, dac-ar fi putut aranja poporul — cel chinezesc, se-nțelege — dupe statul său ideal, nicicând un fir de grâu chinezesc n-ar fi ieșit din împărăția Mijlocului, nicicând botină engleză n-ar fi pătruns în regiunile Fiului Soarelui. Nu știm dacă cineva mai împărtășește ideile vechiului filozof chinez, dar regula lui economică nu e lipsită de rațiune. În realitate un popor care n-ar esporta nimic ar trăi totdeuna în mare belșug, iar, neimportând nimic, n-ar consuma decât obiecte pe cari el singur le poate produce, și toată viața economică s-ar consuma înlăuntrul granițelor sale, fără nici un amestec cu străinătatea.

Nu e îndoială că viața ar fi primitivă în feliul ei, dar în statul lui La-o-tse n-ar exista nici sărăcie escesivă, nici bogății prea mari. Poate că n-ar fi nevoie nici de parlament, nici de legi, nici de bugete de sute de milioane; oamenii ar trăi cam cum au apucat de la părinți, necunoscând alte trebuințe decât cele pe cari singuri și le-ar putea îndeplini; și se știe că nemulțumirile omenești se nasc din proporția cea mare între cele ce au și cele ce doresc a avea.

Din nenorocire noi nu mai suntem nici în vremea lui Mircea Vodă, nici măcar într-a lui Matei Basarab. Drumuri de fier străbat țara în toate direcțiunile ei, anuitățile străbat bugetul în toate cifrele lui, apoi mai armată, mai școli, mai patrioți reversibili, mai cetățeni persecutați de peste Prut în număr de sute de mii, toți aceștia ne-au silit să părăsim Tao-te-king, Cărarea spre virtute, în care nu existau nici crime, nici procurori, nici escrocherii, nici tribunale, nici codici, nici necesitate de ele, nici civilizație, nici datorii publice, și să apucăm calea conexiunilor de interese, să vindem productele noastre brute oriunde și cât se poate de scump, pentru a putea subveni tuturor trebuințelor sociale și ale statului.

În acest înțeles am încheiat convenții comerciale cu statele europene, în prima linie însă cu Austro-Ungaria, pe baza unei perfecte reciprocități: adecă liberi noi de-a introduce toată industria noastră, precum dantele, postavuri, pielării, ceasornice, palavre patriotice, liberă și Austria de-a le introduce la noi. Din nenorocire, nu suntem tari decât în ramura palavrelor, în celelalte am rămas mai pe jos, încât am renunțat la esportul lor; mai fericită Austria însă, care la ea acasă a pus taxă pe palavre, de vin mai scumpe decât ale noastre, dar încolo ne vine cu de toate celea la noi, până și cu făină, pe când noi cată să ne mărginim la grâne, piei brute, lână, vite cornute etc.

Ce se-ntâmplă însă? Frații maghiari sunt asemenea tari în palavre patriotice și slabi în punctul dantelelor. Există într-adevăr o brumă de industrie prin Ardeal între sași și români, cari, neavând atâta râvnă patriotică la funcții și advocatură, se mai ocupă ba cu pielăria, ba cu postăvăria, ba cu alte de-ale folosului lor și al altora; dar, fiindcă aceste elemente nu sunt patriotice, ele trebuiesc ruinate, oprind totodată și esportul nostru de vite, piei și lână, adecă vorba voinicului din poveste: „Omoară două suflete c-o lovitură“.

Sub ce pretext însă, căci există o convenție de comerț pozitivă?

Unde d. de Bismarck a călcat abia, elevii din Buda Pesta calcă greu cu cizmele împintenate. Pretextul e ciuma bovină orientală. S-a adus și s-a votat o lege în Camera de la Pesta conform căreia productele noastre brute, între cari pielea și lâna, sunt supuse unui tratament estraordinar. Pielea trebuie dezinfectată la graniță chiar, și această dezinfectare o ia din mâna negustorului, căci îi face imposibil transportul la locul unde ar putea s-o desfacă, mai cu folos. Ea trebuie, în urma grozavei dezinfectări, să fie tăbăcită la fața locului. Lâna iar trebuie dusă de la vamă direct la spălătorie. Las' că prin spălătură lâna-și pierde grăsimea animalică, se văpsește rău și nu se poate netezi cu folos, încât există alte procedări prin cari se spală și se colorează totodată, păstrându-și unele din calitățile productului brut necesare fabricațiunii; dar, pe lângă toate acestea, spălătura, precum și dezinfectarea pieilor la vamă, nu se poate efectua decât 5 luni de vară, căci iarna îngheață apa. Iată dar comerțul cu aceste producte redus la 5 luni pe an, și atunci încă îngrădit la marginele țării!

Această lege maghiară are de scop de-a exercita protecție asupra culturii vitelor din Ungaria, pe cari le concurăm noi. Dar se ruinează industria țării lor proprie? Ce le pasă. Maghiarii și așa nu fac industrie.

Am voi să știm numai ce atitudine va avea d. Boerescu față cu aceste ocoliri, nu tocmai măiestre, executate de Parlamentul din Pesta în detrimentul negoțului nostru?

❦