SCRISOAREA UNUI MINISTRU

Revelațiuni interesante și autentice

A doua ediție cu un adaos explicativ

[25 noiembrie 1880]

Tirajul numărului trecut desfăcându-se și cerându-ni-se din mai multe părți Scrisoarea unui ministru, reproducem azi acest document, deocamdată fără comentarii. Aflăm că revelațiunile d-lui Conta ar fi produs între dd. deputați și senatori mare agitație. Unii ar fi hotărâți să interpeleze cabinetul cu scopul de a căpăta un răspuns la întrebarea dacă scrisoarea publicată în „Timpul“ este autentică sau apocrifă și, în cazul când s-ar declara că e autentică, atunci să ceară explicări asupra poziției ministeriale în care rămâne d. V. Conta în urma acestei publicări. Vom scuti noi banca ministerială de sarcina penibilă de a răspunde la întâia întrebare. Am dispus, pentru iubitorii de curiozități, să se tragă câteva copii fotografice de pe scrisoarea în cestiune; acestea și le vor putea procura dd. senatori și deputați, fără deosibire de nuanțe politice, cu câte un leu nou exemplarul. Cât pentru întrebarea a doua, drept să spunem nu tot așa de ușor poate să răspunză cineva și astfel nu ne amestecăm deloc în aceea ce privește banca ministerială și îndeosebi pe d. Conta. Să sperăm însă că d-sa va ști să deie un răspuns care, satisfăcând interesul tuturor liberalilor, să-i silească a face „de necesitate virtute“. Cu puțină bunăvoință și mai ales cu puținul respect de moralitatea publică pe care, cum vedem, îl profesează liberalii, și moderați și nemoderați, toți vor fi împăcați, toți adică afară de „reacțiune“ și d. Tache Giani, căruia va trebui să i se dea garanții față cu dispozițiile primejdioase ce le manifestă în privință-i colegul d-sale de la Culte.

Până atunci iată documentul:

București, 13 nov. 1880

Iubite Panu,
Moderații (reprezentați aici prin Mîrzescu și Sculi) vor să dreagă prostia ce au făcut. De altă parte, interesul lui Brătianu și al nostru al tuturora este ca să nu se îngroașe rîndurile opozițiunii tocmai acum cînd ea se agită și se organizează. Trebuie mai cu seamă să ne strîngem rîndurile pînă vom vedea cum se desinează lucrurile în Camere și în țară. De aceea, fiindcă moderații sînt dispuși să se modereze, voi să nu fiți provocatori în jurnal. Să urmați în jurnal linia mare de conduită pe care am designat-o împreună: să spuneți că, conform angajamentelor luate, conform bunei-credințe, loialității, dorinței sincere de a consolida partidul liberal etc. toți din toate nuanțele trebuie să aibă o acțiune comună (care pentru moment este aceea de a susținea și întări guvernul liberal în interesul tuturor liberalilor); că jurnalul din Iași este terenul comun pe care se pot întîlni și în care trebuie să-și manifeste conlucrarea toți liberalii cari vor să susție guvernul cu sinceritate în interesul tuturor; că nuanțele liberale unite pot să-și conserve individualitățile lor, caracterizate numai prin principii de detail, pe cari pot să le susție prin organele lor respective, dar că, în principiile generale, comune tuturor, și în acțiunea generală comună toate nuanțele trebuie să fie unite, și că în acest sens jurnalul este organul tuturor nuanțelor unite; că în el se vor trata cestiunile de interes comun și că prin el se vor manifesta toți acei cari înțeleg sincer a conlucra la consolidarea întregului partid liberal.
Nu e cu neputință ca moderații, de voie sau de nevoie, să vie la adevărata cale în fața acestui limbaj, făcînd de necesitate virtute; dar eu nu cred la o astfel de minune și nu mă îndoiesc că acei mai nesinceri din ei tot se vor rupe de noi mai curînd sau mai tîrziu. Însă nu trebuie să le dăm avantajul de-a provoca noi acea ruptură. Jurnalul nostru va fi o piesă de încercare și un ciur, care va despărți în curînd grîul de neghină, și atunci ruptura nu va fi imputată decît acelor cari nu au fost sinceri.
Siliți-vă asemenea a grupa pe toți acei cari nu umblă după coterii și după intrigi, explicîndu-le că ei trebuie să se grupeze tocmai pentru a purifica mai cu succes partidul liberal de acei netrebnici cari astăzi se zic liberali numai pentru a pescui în apă turbure.
Țin la dispoziția voastră suma ce v-am promis ca ajutor pentru jurnal. Nu-mi vine însă să v-o trimit prin poștă în numele meu. Aștept pe Ghiorghian, ca să i-o dau lui, și apoi el să v-o trimeată vouă, ca să figureze la poștă numele lui.
Spune lui Bejan că întîrzierea adusă la numirea lui este din cauză că Daniileanu nici pînă astăzi n-a înaintat ministerului deosebita lui opiniune și ține la dînsul toate tezele scrise. Am dat însă ordine ca să se facă ce se va face grabnic. Dealtminteri întîrziarea nu aduce nici un rău lui Bejan, deoarece el primește leafa și deoarece în orice caz el trebuie să fie numit.
Giani îmi spune în fiecare zi că face decretul pentru Burada și în fiecare a doua zi se scuză pentru uitarea de ieri. În sfîrșit, zilele astea îl voi strînge de gît ca s-o facă.
Mîrzescu și Sculi pleacă astă-seară la Iași pentru a face pe moderați să-și mai vie în simțiri.

Al tău B. Conta


Am publicat aceste prețioase revelațiuni alaltăieri seara. Ieri dimineața primirăm din Iași o corespondență particulară, datată de vineri 21, care, stând în legătură strânsă cu cele cuprinse în scrisoarea d-lui V. Conta către d. Panu, aruncă o interesantă lumină asupra agitațiilor triste ce frământă grupul liberalilor moderați din Iași. Iată acea corespondență:

Iași, 21 noiemvrie

Iubiții mei,
…Partidul celor… (pardon!)… se frământă rău de tot de la o vreme. Moderații noștri au înaintat zilele acestea la București către dd. Conta și Teriachiu un ultimatum în regulă cuprinzând că: ori acești doi domni să rămână credincioși principielor, ori să știe că vor fi excluși din grup. La întrunirea la care s-a formulat ultimatul n-au luat parte toți moderații și unul dintre cei de față nu l-a iscălit. D. Panu, care nu luase parte la întrunire, a fost anunțat de cele petrecute și de hotărârea luată. A doua zi curentul electric făcu cunoscut d-lui Conta1 ce-i puseseră la cale coreligionarii politici. Ultimatul sosește apoi prin poștă d-lui ministru. În timpul acesta, unul dintre moderați, d. advocat Sipsom, care sosise la București în același tren de poștă ce adusese ultimatul, merge să pipăie d-aproape pulsul Excelenței Sale. Electricitatea în complicitate cu d. Panu preveniseră însă pe Excelența Sa de cele petrecute la Iași, și astfel d. Sipsom, mergând acasă la d. Conta, nu fu primit; Excelența Sa îi trimise răspuns cu aprodul de la ușă că nu primește acasă decât pe amici și că cine are afaceri cu d-sa ca ministru să poftească la minister. Pe semne că la d. Tiriachiu d. Sipsom n-a avut mai mult noroc decât la d. Conta, pentru că, peste două zile de la acestea, „Steaua României“ a publicat o scrisoare a unui „amic politic din Huși“. În acea scrisoare hușanul nostru califica cu epitete foarte drastice purtarea celor două Excelențe moderate. Din parte-i, monitorul moderațiilor, publicând scrisoarea, nu dezaproba câtuși de puțin vederile hușanului, necăjit cu drept cuvânt. Când a apărut scrisoarea în „Steaua României“ s-a expediat o telegramă la București către d. Conta din partea moderaților rămași credincioși Excelenței Sale; prin acea telegramă se semnala trecerea monitorului moderaților în opoziție.
D. Teriachiu, la venirea sa din urmă în Iași, promisese moderaților că în curând guvernul va îmbunătăți starea de lucruri din capitala Moldovii, dar fără a ceda câtuși de puțin întru aceasta vederile deosebite ale moderaților ca grup politic; că guvernul va utiliza pentru aceasta aptitudinile individuale pentru valoarea lor, iar nicidecum pentru titula politică a individelor.
Fie și individual, numai să fie! își ziceau moderații. N-a fost însă nici așa. Decepțiunea a trebuit să fie mare, mai ales că majoritatea partidului (pardon!) conta pe d. Conta. De aci, ultimatul. Câțiva moderați (credincioșii Excelenței Sale) n-au subscris ultimatul și au ținut în curent pe d. ministru de cele petrecute. O simplă întâmplare desigur a produs picanta coincidență că numele acelor domni sunt tocmai ale persoanelor a căror aptitudini individuale au început a fi utilizate. D. Verussi a vândut Ministerului Instrucției una din mânjiturile d-sale celebre expuse la „Concordia“ cu 1000 de franci; d. Bejan a ajuns profesor la Facultatea de Drept din Iași; d. Burada așteaptă postul de prim-prezident 2; apoi se vorbește că s-ar fi pregătind pentru d. A. Xenopol un Bene-Merenti întâia clasă 3 ceea ce ar fi de natură să deștepte luarea aminte a Academiei asupra Războaielor turco-rusești, operă a d-lui Xenopol care va fi supusă în curând la „prețioasa“ aprețiare a numitului institut.
D. A. Xenopol a apucat însă să subscrie ultimatul și să-și dea prin „Ștafeta“ și apoi, după stăruințele amicilor, să-și trimeață acuma la „Steaua României“ scrisoarea de retragere din grup.
E vorba să se întemeieze în Iași, din fondurile secrete, un nou jurnal, curat roșu, care să aibă în capu-i pe credincioșii moderați ai Excelenței Sale și pe alți liberali de pe ici de pe colea.
Până în momentul când pun la poștă această scrisoare (vineri dimineața) d. Panu, care e la București spre a conferi cu d. Conta asupra frământărilor moderaților, nu s-a întors încă în Iași.

Al vostru

X…


După informațiile noastre, d. Panu, după ce a conferit sâmbătă după-amiazi de pe la orele 5 până pe la 8 cu d. Conta asupra obiectului de care vorbește corespondentul nostru și asupra revelațiilor autentice publicate deja la acele ore în foaia noastră, a plecat la Iași. Se presupune că d. Panu ducea cu d-sa suma ce „o ținuse d. Conta la dispoziția moderaților cari s-au moderat“. Astfel, dacă în urma sosirii d-lui Panu la Iași, care a fost ieri, monitorul moderaților va părăsi cestiunile Afganistanului în interesul tuturor liberalilor, lucrul va fi foarte explicabil.

1. Se vede dar ce a fost acea „prostia moderaților“ de care pomenește d. Conta în șirurile întâi ale scrisorii către d. Panu; e vorba de faimosul ultimatum. Nota red.
2. Care a devenit o primejdie pentru gâtul d-lui Giani. — Nota red.
3. Extras de decret (explicatio delectat): „Carol I, din grația etc. etc., … asupra raportului ministrului Nostru secretar de stat la Departamentul Instrucțiunii și Cultelor etc. etc.,… acordăm medalia Bene-Merenti cl. I… d-lui A. Xenopol pentru, etc. etc.,… Dat în București la 18 noemvrie etc. etc., (Din „Monitorul oficial“ de duminică 23 noemvrie).

Share on Twitter Share on Facebook