[10 iunie 1881]

Fără a avea darul unei mari prevederi, am spus că ministerul Dumitru Brătianu va fi de scurtă și neînsemnată dăinuire. Neînsemnat prin compunere, nedistingându-se prin vederi politice nouă sau fertile, înjghebat din aceleași elemente aproape pe cari viziriatul lui Aristid al d-lui Grădișteanu le uzase în treizeci și opt de compuneri și recompuneri, cabinetul nu avea nici amici, nici adversari. El plutea ca frunza pe apă pe valurile apetiturilor ascunse a oamenilor de afaceri ale partidului, fără ocrotire la furtunele ambițiilor acelei aristocrații novissime de vânători de minister a căror necunoștință de afacerile țării și nepăsare de binele public nu află pereche decât în setea neînfrânată de a-și lustrui o zi neînsemnata lor personalitate în razele marilor demnități ale statului.

D. Dumitru Brătianu au avut nepilduita sinceritate de-a spune că în țara aceasta nu mai există oameni onești, de-a amenința pe cei răi cu temnița, pe cei rău nărăviți cu carantina. D-sa, care părea a-și fi făcut o misiune din esterminarea relelor, cade acum. Cine rămâne în locu-i? Neapărat cei ce după a sa opinie merită temnița și carantina. Nu noi o zicem aceasta; d. Dumitru Brătianu, acel care după expresia „Românului“ nu s-a îndoit niciodată că în ideile liberale e mântuirea României, acel om care a rămas pururea fidel drapelului său, acela, nu altul, a confirmat despre partidul demagogic ceea ce noi zicem și repetăm de un șir de ani încoace.

Și oare nu e natural aceasta? Poate un partid demagogic să fie altceva decât esploatatorul intereselor publice?

Mulțimea asta de oameni fără învățătură de carte și fără avere, care nu se poate ocupa cu nici o meserie productivă și care și-a făcut din politică o speculă, poate ea să trateze negoțul ei de fraze altfel decât oricare precupeț? Precupețul cată să ia din bunurile reale ce le debitează câștigul cel mai mare posibil; negustorii de principii și de vorbe privesc interesele publice ca obiecte ale câștigului lor zilnic și vor căuta să scoață din debitarea lor oricât de mult. Ce minune dar că demagogia română vede, ca oricare altă demagogie, un mijloc de îmbogățire și de bun trai în politică, ce minune iar dacă, neînfrânată de nici un control de sus, de nici unul de jos, își râde de neputincioasele amenințări cu umbra ori cu carantina ale unui Dumitru Brătianu și, la ocazie, îi arată ușa?

Și cu ce amară ironie i-o arată? Aceluiași ministru care a intrat în prosceniul politic cu protestațiuni de moralitate îi aruncă în față furniturile Goldental și furajul Saniel Marcus cine? Același orator care-a propus trecerea pur și simplu la ordinea zilei peste un scandal și mai mare decât acesta, peste scabroasele afaceri de pe cari mâinile neprihănite ale mucenicului ridicaseră un colțuleț al vălului.

Și-n ce chip s-a dat prezidentului Consiliului concediul involuntar? D. Grădișteanu i-a dat ieri în Senat a înțelege că serviciile aduse țării pe malurile Bosforului, în molaticul și ademenitorul Bizanț, sunt mult mai apreciabile decât cele problematice, aduse de pe ingratul fotoliu de ministru.

Și să nu se crează că suficiența membrilor majorității se mărginește la atâta. Nu.

Deodată cu dezaprobarea cabinetului acestuia, d. Petre Grădișteanu și-a permis a pretinde de la Coroană ca pe d. Ioan Brătianu să-l cheme la prezidenția Consiliului. Noi știm, și cu noi oricine, că singurul chip în care Coroana, această putere a statului, se poate consulta cu Corpurile legiuitoare, o altă putere, este adresându-se la prezidenții acestor Corpuri și cerându-le opinia. Ca un singur deputat sau un singur senator să se improvizeze de la sine în reprezentant al majorității, ceea ce prezidentul Camerei se consideră a fi, și să se improvizeze în așa calitate în fața Coroanei, în public, este o procedere a cărei cuviință socială, nevorbind de ilegitimitatea ei, trece dincolo de marginile unei aprecieri serioase și reci. Naturile fericite ar râde, cele mai puțin vesele se indignează.

Dar atunci de ce nu se propune acest unic reprezentant al majorității totodată ca ministru prezident la esterne în locul d-lui Dumitru Brătianu? Fără îndoială lumea diplomatică, domni și doamne, s-ar grăbi a-i vizita prânzurile și seratele. Aceasta se cuvenea s-o facă, iar nu să propuie pe altcineva Coroanei.

Ce 'nsemnează această manieră de-a ignora orice margini puse de cuviință și de legi? Dacă sub Carol îngăduitorul se pot multe, nu trebuie să uităm că îngăduința este o calitate pasivă și că ea nu ne poate da măsura suficienței cu care cineva poate abuza de ea.

O altă necuviință parlamentară e purtarea d-lui Dumitru Ghica ca prezident al Senatului.

D-sa poate foarte bine să se intereseze în cestiunea răscumpărării liniei Cernavodă-Chiustenge; aceasta e obiceiul pământului. Dar asta nu-l oprește ca, de ochii lumii, să păzească cel puțin formele esterioare ale unei discuții parlamentare posibile.

E regula generală că un Corp legiuitor nu poate discuta nimic pe cât timp pe banca ministerială nu este măcar un singur reprezentant al cabinetului. Cu drept cuvânt. Puterea legiuitoare nu poate dispune fără ca cea executivă să se 'nvoiască cu dispozițiile ei, de vreme ce aceasta a răsărit din cea dendâi. Cu cât mai puțin se poate întâmpla aceasta când ministrul declară că s-a retras cabinetul și că nu ia răspundere nici pentru proiectele pe cari le-ar vota Senatul, nici pentru moțiunile lui. Și care ministru o declară aceasta? Cel mai interesant, al lucrărilor publice, care are și el o vorbă de zis în proiectul Cernavodă-Chiustenge ce interesează apetiturile d-lor Dim. Ghica, C.A. Rosetti, Grădișteanu ș.a.

Așadar cameleonul politic care, de astă dată ca partizan al d-lui C.A. Rosetti, prezidează Senatul ar face bine să nu mai acorde cuvântul pentru ca amicul său, d. Grădișteanu, să primejduiască cu propunerile d-sale, făcute în afară de toate uzurile parlamentare, puțină vază pe care pro forma măcar mai trebuie s-o păstreze un Corp legiuitor. Se poate ca prezidentul universal al tuturor societăților din lumea sub- și suprasolară să ne răspunză și nouă că un om atât de versat întru ale prezidențiilor nu are nevoie de lecții în materia aceasta. În adevăr, în nici o materie din lume nu se cade ca cineva să-și pună mintea cu oamenii în cari nimic nu mai e de dres.

Dar o facem pentru a aproba opoziția, care a părăsit Senatul îndată ce prezidentul a mai dat cuvântul d-lui Grădișteanu în contra tuturor uzurilor parlamentare, prefăcând acest Corp într-un convent care discută, în afară de guvern, până și prerogativele Coroanei.

Nu doar că am spera cumcă prin păzirea formelor parlamentare linia mai sus numită nu se va răscumpăra. Din contra. Ministerul viitor merită de pe acum numele de cabinetul Cernavodă-Chiustenge și-l va justifica.

Dar graba cu care oamenii de afaceri din Parlament urmăresc diferența de opt milioane cu apetituri străine de răscumpărarea propriu zisă, graba aceasta e un semn de lipsă de pudoare care ne dovedește că, corupția din țară au ajuns la gradul cinismului, la gradul de-a se considera pe ea însăși ca un merit.

❦