[10 octombrie 1881]

Cu timpul au început a se recunoaște însemnătatea limbii cărților bisericești.

În adevăr, dacă, din deosebitele și variile dialecte ale limbei germane de pildă, unul a ajuns să domineze și să devie limbă literară și de stat, aceasta este a se mulțumi mai cu seamă Bibliei lui Luther. La începutul secolului trecut, în al XVII-lea chiar, limba germană se poate zice că încetase de-a mai exista. Cine deschide cărțile scriitorilor din acei timpi află un jargon în care întreagă averea lexicală, sintaxa chiar a limbei erau alterate și falsificate de mii de fraze franțuzești sau latinești; reprezentantul de căpetenie al unei limbi germane literare, curate, era Biblia lui Luther.

La noi lucrul s-a petrecut într-un mod analog.

Epoca reformațiunii, răspândindu-se prin periferii, au ajuns în Ardeal; calvinii începuseră a traduce cărți bisericești în românește, pentru a atrage la Reformă și poporul românesc. Ei bine, biserica și Domnii noștri au combătut Reforma cu armele ei proprii. Au pus a se traduce cărțile bisericești în limba românească, au introdus limba poporului în biserică și stat, în locul celor străine hieratice. Dacă chiar ar fi existat înclinări de dialectizare a limbei noastre, ele au încetat din momentul în care biserica au creat limba literară, au sfințit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice și de stat. Din acel moment trăsătura de unitate a devenit și a rămas limba și naționalitatea, pe când înainte românul înclina a confunda naționalitatea cu religia.

Retipărirea cărților bisericești cu caractere latine și cirilice nu mai suferă întârziere. Tipăriturile vechi au început a se afla cu greutate.

Lucrarea ce și-a propus-o Sf. Sinod e de o însemnătate cu greu de măsurat în toată mărimea ei. Fără îndoială că limba cărților bisericești va fi supusă unei revizuiri în ceea ce privește slavismi tehnici, nejustificați și nepricepuți nici pân-în ziua de azi de popor. Cuvinte populare romanice se vor introduce în locul termenilor slavonești, cuvinte înțelese de toți; frazelor li se va da pe ici colo orânduirea ce li se cuvine după geniul limbei noastre, înlăturându-se traducțiuni servile și prea ad litteram; c-un cuvânt, ferindu-se în mod egal de neologismi dar și de barbarismi slavonești sau de altă origine, revizuitorii cărților vor avea în vedere atât avutul propriu al limbii populare cât și arhaismii aciia cari se pot reintroduce fără alterare a înțelesului.

E o operă în adevăr națională aceasta, o operă care va face gloria celor ce vor fi întreprins-o dacă va ieși bine, dar și stigmatizarea lor dacă vor păși cu ușurință la o lucrare pe cât de măreață și sfântă pe atât de gingașă. Gingașă ca tot ce e organic, subtilă adesea cu deosebirile ce le face gândirea națională, dar ridicată odată, mai trainică decât legi civile și politice, decât formațiuni de state și dinastii, temelie zilelor de glorie, scăpare în zile de cădere.

În congresul bisericesc din Sibiiu d. Parteniu Cosma a făcut asemenea, în ședința de la 4 octomvrie, o propunere în înțelesul retipăririi cărților. Va trebui în adevăr ca în privirea aceasta să existe o înțelegere între mitropolia românilor din Ardeal și Țara Ungurească, între mitropolitul Bucovinei pe de o parte și episcopatul nostru. Dând mai la vale propunerea făcută de d. Parteniu Cosma dorim ca spiritul veacului al șaisprezecelea, spiritul lui Matei Basarab, să domnească asupra acestei mărețe lucrări.

Iată acea propunere:

Este știut că Sfântul Sinod din România a decis revederea și editarea cărților bisericești, cari se vor tipări atât cu litere latine cât și cu litere cirilice.

După regulamentul sancționat deja relativ la această editare, se va constitui un comitet compus din persoane competente, posedând cunoștințele teologice și limbistice necesare la traducerea cărților bisericești din limbile în cari au fost scrise și din cari s-au tradus în limba română; spre a putea verifica acele traduceri și a le perfecționa unde va cere trebuința.

Nu este vorba deci de o simplă retipărire a cărților bisericești cu litere latine, ci de o emendare a edițiunilor existente în text și în limbă.

Considerând că cestiunea tipăririi cărților bisericești cu litere latine s-a rezolvat la noi încă mai înainte decât în România, căci, în urma esibitului sinodului eparhial din Arad nr. 101 ex. 1871, congresul nostru din 1878 prin concluziunea sa no. 180 „constatând necesitatea de a se tipări cărțile bisericești cu litere latine, decerne cestiunea aceasta la sinodul episcopesc spre apreciare“.

Considerând că biserica ortodoxă română în toate provinciile locuite de români are una și aceeași limbă, că până astăzi se folosesc de aceleași edițiuni a cărților sale procurate în trecut, cele mai multe, chiar și prin România, din patria noastră.

Considerând că emendarea ce o va afla necesară comitetul care va edita în România cărțile bisericești vrând-nevrând se va accepta și la noi și presupunând că edițiunea emendată, făcută cu precauțiune și cu pricepere de lucru, astăzi trebuie să fie mai perfectă decât edițiunile vechi, este și de dorit ca să se accepteze.

Prin urmare este o necesitate inevitabilă ca acel organ care în provincia noastră metropolitană este chemat a se îngriji de editarea cărților bisericești, nu numai să fie informat pe deplin despre schimbările ce au să intre în textul cărților, dar să conlucre chiar la stabilirea acelora, ca să nu se strecoare în biserică înnoiri de cari el n-ar avea știre și cari, nefiind corecte, ar putea deveni stricăcioase.

Pe aceste considerente îmi iau voie a face următoarea propunere.

Sinodul episcopesc e rugat ca, luând informațiuni autentice despre modul în care se intenționează în România revederea și editarea cărților bisericești cu litere latine, să-și valoreze influența sa canonică la revederea textului, iar retipărirea cărților bisericești cu litere latine pentru bisericele din provincia noastră metropolitană să o efectueze cu textul stabilit și cu ortografia adoptată acolo.

Parteniu Cosma m.p.

Propunător

❦