[11 septembrie 1881]

Un caz ciudat, care ne aduce aminte de fatala teorie a contractului sinalagmatic stabilită de „Românul“ la 1866, s-a întâmplat în Austro-Ungaria. Un sublocotenent ungur, anume Göczel, întrebat fiind de superiorul său dacă, în caz de a se suspenda Constituția maghiară, el s-ar lupta în contra celor ce s-ar opune suspensiunii, au răspuns „Nu“. De-aci un conflict aprig între unguri și nemți, o discuție învrăjbită și lipsită de urbanitate în contra superiorului care-a pus acea întrebare și în contra justiției militare, care în adevăr a degradat pe sublocotenent și l-a scos din armată.

Cu toate acestea cazul nu ni se pare deloc susceptibil de controversă. Armata nici jură pe Constituție, nici are a ține seamă de ea. Dacă tocmai mănținerea unei constituții rele ar fi cauza unor adânci turburări cari să puie în pericol existența statului chiar, e evident că suspensiunea ei pentru rațiuni de stat se impune de sine, mai cu seamă însă în Austria, unde Constituția n-a pornit din inițiativa popoarelor, ci este o renunțare făcută de bunăvoie de Coroană în favorul ideilor liberale și — desigur fără intenție — în defavorul naționalităților mai mici, cari prin constituționalism sunt date în exploatarea exclusivă a politicianilor germano-evrei și maghiari.

Un articol din foaia militară „Wehrzeitung“ se și rostește în înțelesul subordinațiunii necondiționate la ordinele șefului suprem al armatei, care e împăratul. Iată ce zice organul militar:

Răspunsul sublocotenentului Göczel, că în anume împrejurări (deși foarte neverisimile) ar călca subordinațiunea, îl face neapt pentru rangul de ofițer. Subordinațiunea este baza activității armatei. Acela care crede că ar fi posibil s-o calce nu e bun de ofițer, Art. 66 din regulamentul de serviciu la care se provoacă Göczel nu se poate aplica la cazul prezent, pentru că acest punct numai atunci dezleagă pe soldat de datoria subordinațiunii când un ordin ar fi îndreptat clar și pe față în contra îndatoririlor impuse de jurământ, în contra binelui statului sau a serviciului sau dacă ar cere o faptă oprită de legea penală.

Soldatul însă nu jură pe Constituția ungurească și nici pe altă Constituție, ci numai Maiestății Sale supremului beliduce. Astfel suspendarea Constituției ungurești sau a unei părți dintr-însa, caz foarte nerverisimil despre care s-a tratat, nu poate fi privită nicidecum ca îndreptată „clar și pe față în contra binelui statului“. Dacă un asemenea caz ar veni în discuțiune, el s-ar putea întâmpla numai cu presupunere, că această suspensiune este în interesul statului întreg (Gesammtstaat) și e fără îndoială binele statului comun acela de care vorbește art. 66 al reglementului. Suspensiunea Constituției ungare nu poate fi privită nici ca îndreptată contra serviciului, nici ca o faptă oprită prin legea penală — § 11, p. 66 al regulamentului de serviciu nu poate avea însă nici o valoare practică față cu ordinile Maiestății Sale supremului beliduce, pentru că jurământul se face necondiționat și promite ascultare și supunere „oriunde ar cere voința Maiestății Sale Imperiale și Regale“ …

Stările politice din Ungaria, agitațiunea care se înscenează pentru anume tendințe politice, sumuțarea reciprocă a naționalităților, care se cultivă aici, face necesar ca pozițiunea armatei față cu această manoperă de partid să se precizeze strict. Ar putea să fie numai de folos dacă oamenii înțelepți din Ungaria ar contribui să se lămurească opiniunea publică asupra punctului că armata n-are a face nici cu Constituția ungară, nici cu vro altă constituție, că nici armata honvezilor nu este chemată să apere Constituția ungurească, ci are să dea ascultare numai Maiestății Sale și singur Maiestății Sale și aceasta o va și face. Dacă va deveni generală convicțiunea aceasta în Ungaria, atunci poate că vor înceta de a mai amesteca armata în luptele de partide politice și stânga se va lecui de confuziunea de idei ce-o predomină încă azi cu privire la destinațiunea armatei honvezilor.

❦