[9-10 septembrie 1881]

Electivitatea magistraturii, propusă de d. C.A. Rosetti și respinsă atât de înalta Curte de Casație cât și de adunarea corpului advocaților, va forma poate și de acum înainte un obiect de discuție pentru presă și Parlament, ba, precum ne-am deprins cu surprinderile în rău ale demagogiei, ne putem pomeni că se votează de cătră mamelucii d-lui C.A. Rosetti, fără nici un fel de considerație pentru opinia publică, care pân' acum se rostește în mod constant în contra ei.

Noi am espus demult în coloanele acestei foi o serie de argumente pentru inamovibilitatea organică, bazată pe-o lege strictă de admisibilitate și înaintare. Am arătat că, în Statele Unite chiar, jurisconsulții cei mai eminenți sunt în contra electivității.

Electivitatea judecătorului nu s-ar putea admite decât atunci când relațiile dintre membrii unui popor sunt estrem de simple, când sunt regulate prin religie și obiceiul pământului, când în conștiința fiecărui membru al poporului dreptul e viu, e necontestat de nimenea, e tot așa de cunoscut ca și Crezul și Tatăl nostru. De aceea în limba noastră veche „lege“ și „religie“ sunt noțiuni identice, deși fără îndoială multe din dispozițiile acelui jus olachale care n-a fost nicicând codificat nu aveau a face nimic nici cu Testamentul Vechi nici cu cel Nou. Într-o asemenea stare a societății în care relațiile sunt bazate pe tradiție și pe o absolută bună credință s-ar putea admite în adevăr ca, dintre ei, oamenii să aleagă în genere pe cei bătrâni, pe cei lipsiți de pasiuni, pe purtătorii tradiției juridice, ca să-i împace și să-i judece.

Mai este oare astăzi tot astfel?

Codicile noastre sunt aproape în totalitate traduse din limbi străine; ele n-au a face nimic cu conștiința juridică a poporului. Obiceiul pământului nu credem să se fi păstrat decât între țăranii și răzășii aceia cari fug de tribunale ca de ceva străin lor și se-mpacă, mai bine decât să riște a-și vedea conflictul lor judecat de legi ce nu le pricep și poate în contra conștiinței lor de drept.

Dreptul nu mai e obicei, ci știință, și o știință foarte complicată. Înainte el era strâns legat cu morala și cu echitatea; astăzi dreptul pozitiv e indiferent față cu morala, el trebuie să fie corect în litera și spiritul legii, fără a ținea seamă de echitate decât acolo unde-i este dictată. El nu mai este scientia rerum divinarum, căci nu stă în nici o legătură cu religia, cu credințele poporului, ci se mărginește la relații pur juridice, indiferente fiindu-i credințele religioase ale împricinaților.

Fiind însă o știință, e evident că nu alegătorii conduși de Serurie pot să aleagă între omul de știință și cel ignorant, între judecătorul cu esperiență și cel neesperimentat și că trebuie să existe norme obiective pentru numirea, înaintarea, întemeiarea corpului judecătoresc.

Obiecțiunea principală a adversarilor inamovibilității a fost esprimată numai prin circumscrieri; ei nu găseau cuvântul cu care să însemneze ceea ce lipsește justiției moderne.

Ei îmblau împrejurul espresiei fără a o găsi, fără a ști că ceea ce dreptul ca știință admite numai cum grano salis este echitatea, prin care se distinge dreptul ca obicei. Dar echitatea presupune o altă organizare a societății. E evident că cel mai echitabil judecător pentru cizmar e cizmarul, pentru argintar argintarul, pentru breslaș breasla. Dar această justiție a echității a existat pururea alături, paralel cu justiția strictă, formală, a statului.

Fără o organizare analogă, în state întemeiate pe principiul egalității sociale nu mai e cu putință a se reveni la judecători aleși din breslaș pentru bresle și nici la o altă specie de electivitate a judecătorului. Nu mai pomenim că toată organizația veche presupune unitatea și nestrămutarea credințelor religioase, că comunitatea unei bresle forma, la noi cel puțin, o enorie; că legături cu totul de altă natură, religioase, de familie, de interese de breaslă uneau pe fiecare om de-o comunitate de semeni de ai lui, că nimeni nu plutea ca frunza pe apă, avizat la propriile sale puteri, la propria sa persoană.

Toate acestea au dispărut azi. Societatea omenească nu mai este un organism precum era înainte, ea este o masă de indivizi, social egali, fără legături între ei, liberi a lucra și a se mișca oricum vor voi.

Dar într-o lume în care breslașul nu judecă pe breslaș, țăranul nu pe țăran, într-o lume în care dreptul tuturor au luat locul obiceielor juridice a fiecării clase e neapărat să-i judece omul de știință, omul care și-a făcut din legile codificate și din aplicarea lor un studiu special, o misiune specială a vieții.

❦