[12 noiembrie 1881]

Am spus din capul locului că nu punem temei pe mâncărimea de limbă a ilustrului Guță Panu, care se traduce zilnic prin câte-o circulară supusă la iscălitura d-lui C.A. Rosetti, menită a face pe lume să creadă că se lucrează în adevăr ceva pentru stârpirea relelor administrative.

Nu se înlătură rele sociale prin circulări platonice. Abia legi organice, cari să reconstituie societatea descompusă de demagogie, ar putea să îndrepte cu încetul relele.

Circularele d-lui Rosetti nu au decât efectul de-a servi de pretexte pentru mituiri și stoarceri de bani, pentru corumperea pe o scară și mai largă a personalului administrativ, pentru esploatarea nerușinată a celor loviți de măsurile sale, ceea ce înrădăcinează și mai adânc răul de care suferim.

Publicăm mai la vale o scrisoare din Țara de Sus, adresată de-un proprietar mare foii „Gazette de Roumanie“, din care se va vedea la ce servă circularele menționate.

Se știe fără îndoială că nu suntem amici ai evreilor. Avem atâtea de suferit din partea imigrațiunii lor sterile și ruinătoare, sunt atât de multe lipsele populațiunilor noastre rurale, atât de mare mizeria lor materială și decadența încât nu putem să fim prietenii cauzei principale a acestor rele, a imigrațiunii izraelite.

Dar pe de altă parte relele, în loc de-a înceta, sporesc dacă administrațiunea d-lui C.A. Rosetti se servește de circularele sale pentru a ocoli legea, dar a stoarce din această ocolire cu atât mai multă mită. Pentru a ilustra modul în care administrația înțelege a executa ordinele d-lui C.A. Rosetti publicăm mai la vale o altă scrisoare, ce ne vine din târgușorul Negreștii (județul Vaslui) și pe care un izraelit ne-o adresează.

Venind din două puncte deosebite ale țării și scrise din puncte de vedere diametral opuse, cele două scrisori sunt cu toate acestea o crudă ironie a măsurilor luate de ministru pe hârtie.

Nu se convinge oare odată d. C.A. Rosetti că nu mai merge înainte cu Caradalele și Serurii săi, improvizați în oameni de stat, că lipsa de cultură a partidului său, lipsa lui de moralitate și de patriotism sunt în înspăimântătoare disproporție cu cerințele statului modern, cu necesitățile poporului nostru? Nu se convinge oare că cu diletanți politici, cu advocăței câte treisprezece la duzină, cu ambițioși mici la cap, dar și mai mici la caracter, afacerile statului trebuie să meargă rău?

Și d. Brătianu, care se pretinde român de viță și mare patriot, nu se convinge că e neapărat ca să lase moștenirea altor mâni, cari s-o scoată la un capăt mai bun? Nu să mai urmeze politica bizantină de pân' acum.

Nu știm în adevăr cum am convinge pe roșii că la cele mai multe din elementele opoziționale — vorbim de elemente bune și sănătoase — interesul de-a veni la putere este nul, sub nul chiar și că cu desăvârșire de altă natură sunt preocupațiunile cari le stăpânesc.

Politica practică recomandată de Machiavelli pentru a parveni și a se susține, politica operării cu apetituri și ambițiuni și arată urmările netăgăduite, urmări de cari oricine care are cât de puțin sentiment de om de stat trebuie să se înspăimânte. Nu numai arta de-a mânui oamenii înseamnă a fi om politic.

Arta de-a-i mânui este cel mult un mijloc pentru a ajunge la scop, pentru a le asigura dezvoltarea, bunul trai, prosperitatea.

Unde lipsește ținta, mijlocul mânuirii ambițiilor și intereselor nu face decât rău.

❦