[13-14 iulie 1881]

Zilele din urmă se comentase în ziarele din străinătate venirea generalului Ernroth la București. Unele din foile străine atribuiau vizitei generalului intențiunea de a stărui pe lângă șefii partidului roșu din București ca, prin învățăminte bine simțite, să facă pe confrații liberali din Bulgaria, pe d-nii Slaveicov, Zancov și Caravelov, să se împace cu principele Alexandru și să lucreze alături cu el la marea operă a regenerării naționale, admițând însă dictatura principelui ca un moderator al apetiturilor prea vii a partidului liberal bulgar. Alte foi mergeau și mai departe. Ele susțineau că generalul venise cu scopuri de-o importanță mult mai mare, că o alianță bulgaro-română ar fi devenit necesară în urma constelațiunii celei mai nouă a puterilor europene și că această alianță ar fi fost obiectul întrevorbirilor între generalul rus și bărbații de stat ai României. Aceasta din urmă știre s-a dezmințit întru câtva. Generalul fiind demisionar, nu putea trata asupra unor sujete cari sunt de atribuțiunea guvernului bulgar.

Iar în privirea știrii celei dendâi, versiunea adusă de foaia rusească „Moskowskii telegraf“ merită a fi cunoscută ca un fel de ilustrație a vestitei noastre independențe. În adevăr, în era independenței s-a creat în țară o lege în contra străinilor, însă nu în contra acelora care vin să ne specule, ci a acelora cari se refugiază la noi din cauza persecuțiunilor politice. Acum foaia rusească află că, prin mijlocirea agentului diplomatic rus din Sofia, consiliarul de stat Chitrovo, principele Bulgariei au solicitat sprijinul energic al cabinetului din San-Petersburg pentru a putea exercita o presiune asupra guvernului din București ca acesta să nu abuzeze de dreptul de azil în privirea ex-miniștrilor bulgari refugiați în România. O reprezentațiune identică i s-ar fi făcut și cabinetului din Viena. Va să zică pare a exista o tensiune oarecare între guvernul din București și cel din Sofia, a cărei gravitate ne-a descoperit-o corespondentul „Gazetei generale“ din Augsburg când a arătat că la serbările din Șistov, făcute cu ocazia proclamării dictaturei, reprezentantul României s-ar fi ținut de-o parte în mod ostentativ.

Dacă cu Bulgaria relațiunile sunt încordate, cele cu Austria asemenea nu sunt de natură de-a satisface cerințele unei bune vecinătăți. Foile din Viena s-au ocupat în zilele din urmă de obiectul nemulțumirilor, de cestiunea Dunării, într-un mod care părea a indica că s-ar fi întâmplat ceva hotărâtor în privirea aceasta. „Gazeta de Augsburg“ ne spune însă că se continuă tractările între puterile acelea din considerație pentru cari Comisia Dunăreană au amânat o discutare definitivă a cestiunilor pendinte; despre o rupere sau un insucces al acestor tractări nu este însă vorbă și hotărârile se vor lua probabil abia în sesiunea viitoare. Una din puterile acelea care față cu cestiunea Dunării stă pe terenul cel mai neutru (Germania?) va face atunci o propunere ce va indica drumul pe care apropiarea între opiniile opuse să fie cu putință, mai ales în ceea ce privește dreptul de apel al Comisiei Mixte către cea Europeană. Pretinsa amerințare a Austriei atingătoare de desființarea Comisiei Europene a Dunării se reduce la observația, făcută nu fără intenție în corespondențele diplomatice, că, dacă opoziția în contra antreproiectului austriac ar continua și de acum înainte, existența Comisiei Europene ar pierde pentru Austria mult din valoarea ei. Această observație au luat sub pana publicității dimensiunile unei amenințări formale adresate Angliei. E însă foarte adevărat că Austria pornește din principiul că o reînnoire a mandatului Comisiei Dunărene are necesitate de unanimitatea puterilor și că ar sta în puterea Austriei, dacă i s-ar admite punctul ei de vedere, ca să zădărnicească prelungirea mandatului.

Nu fără legături cu cestiunile pendente ale Dunării o fi știrea colportată de ziarele din Viena c-am fi având a ne aștepta la o întoarcere a onor. d. Boerescu pe fotoliul de ministru de esterne și cea adusă de ziarul maghiar „Egyetertes“ că, în locul comitelui Hoyos, se va numi plenipotențiar al Austriei în București sau marchizul Pallavicini sau comisarul regal Ludovic Tisza.

Cumcă o încordare oarecare există între Austro-Ungaria și România ne-o confirmă și ziarele germane din București cari, cel puțin în privirea aceasta, cată să fi având informațiuni de-o probabilitate oarecare.

❦