[15 iulie 1881]

D. ministru prezident al Ungariei, Coloman Tisza, după ce-a căzut în acele colegii electorale pe umerii cărora s-a ridicat la putere, a aflat în urmă un refugiu în ținuturili săcuiești din Transilvania, unde o populațiune puțin cultă și foarte săracă, deci lesne de influențat, îl alege cu oarecare entuziasm. Deci într-un orășel secuiesc, Sân-Giorgiu, marele om de stat și-a espus vederile sale politice privitoare atât la cele dinlăuntru ale Ungariei cât și la relațiile patriei sale cu cealaltă jumătate a monarhiei. Ministrul-prezident al Ungariei seamănă în multe puncte cu d. Ion Brătianu. Cât privește persoana sa proprie e în genere formal corect, însă asta nu-l oprește de-a sprijini corupția electorală și administrativă a Ungariei și de-a fi sprijinit de ea. Afară de asta însă mai are acel toupe de-a spune atât de verde și dezghețat neadevărul încât nu mai știi de ce să te miri mai mult, de cutezarea vorbitorului sau de îngăduința auditorului. În asta seamănă cu d. Brătianu ca o picătură de apă cu cealaltă.

Cu ocazia spiciului ținut la Sân-Giorgiu onor. șef al partidului numit liberal, chip și asemănare cu partidul postulanților și gheșeftarilor de la noi, spune în privirea naționalităților următoarele:

O altă cestiune de care se servă mult opoziția e relativă la starea naționalităților.

Nu știm până la ce grad binevoiți a urmări cu atenție cestiunea aceasta. Eu însumi sunt atât de fericit de-a citi uneori că — mare tiran ce sunt — calc peste naționalitățile nemaghiare. Altă dată citesc iar că sacrific naționalităților nemaghiare interesele Ungariei. Aceste două acuzări se paralizează reciproc, se 'nțelege.

Mă folosesc însă cu plăcere de ocazia aceasta ca, într-un colegiu curat maghiar, în acea parte a țărilor Coroanei Sf. Ștefan unde se poate vorbi de cestiuni naționale, să arăt simplu și pe scurt punctul meu de vedere în această privință.

Eu cred că nici se cade unui stat liber, nici este cu putință în secolul nostru ca să voim a maghiariza cu de-a sila, luându-le limba acelora care nu sunt maghiari, cu atât mai mult că violența produce pururea ură și reacție.

Însă altceva este ceea ce pretindem și vom pretinde de la oricine. Oricine trăiește pe teritoriul acestei patrii sfinte să-și cultive, să-și înavuțească limba sa proprie maternă oricum 'i place, dar să se simtă totodată să se mărturisească și să se țină întru toate ca cetățean al statului Ungariei și să nu calce datoriile sale cătră patrie. Nici o aspirație în contra intereselor statului nu e permisă și asemenea aspirații nu vom suferi niciodată.

Scopul nostru nu e nici violența, nici opresiunea altor naționalități, ci libera lor dezvoltare. Dar în dezvoltarea lor liberă interesul statului unguresc cată să fie marginea peste care nimeni să nu cuteze a trece și care să stea mai presus de orice alte considerații.

Fără supărare, dar acel interes al statului unguresc nu-l va defini nici onor. d. Tisza, nici altcineva. De câte ori se comit nedreptăți, ele se acopere cu ceea ce se numește raison d'etat, interesul statului, a căruia apreciare rămâne însă adeseori pe seama unui ambițios sau a unui postulant care inclină pururea sau a confunda interesul statului cu cel personal al său sau a pretexta o frază ca interes al statului, pentru ca, îndărătul ei, să-și facă treburile. Singura rațiune de stat posibilă este de-a pune în armonie interesele populațiunilor, de-a nu lăsa ca o parte a lor să esploateze sau să apese în mod nerațional pe celelalte părți, într-un stat poliglot rațiunea de stat ar însemna a pune în armonie interesele deosibitelor naționalități. Cum știu a le pune maghiarii în armonie, cunoaștem. Poporul lor propriu scade și sărăcește sub greutatea dărilor și esploatarea străinilor, iar ei își răzbună ruina cauzată de alții urmărind ideea fixă de-a asimila unsprezece milioane de oameni ce nu vorbesc ungurește cu cele cinci milioane cari vorbesc această interesantă limbă.

❦

BULGARIA ȘI ROMÂNIA