[15-16 iunie 1881]

Cabinetul no. 40, venind la putere, a declarat prin gura șefilor lui că nu are nevoie de nici un program, căci acesta e cunoscut demult, de la Anadan babadan cum ar zice povestea vorbei. Pricepem foarte bine ca șefii partidului roșu să se sfiască a veni c-un program, căci unul asemenea, dacă nu consistă din fraze banale și din generalități deșerte, obligă pe cei ce-l pun înainte la un sistem politic și un sistem e totdeuna contrariu politicei de expediente și de gheșefturi proprie partidului apetiturilor. Punctul comun care-i unește pe roșii, nervul comun de viață nu sunt principiile, pe cari nici le au, nici le-au expus vreodată, ci apetiturile. Din momentul în care se găsește un obiect comun acestor apetituri, un folos bănesc oarecare ce se poate împărți, roșii sunt indisolubili; îndată ce obiectele ce aprind apetituri se împuținează sau dispar începe iar dihonia între patrioți.

După atâtea zvârcoliri, cari datează de la deschiderea Parlamentului, vedem deodată că la finele sesiunii se votează mari și importante proiecte cu iuțeala drumului de fier. Ambițioșii de ieri au redevenit simpli votatori; „sus băieți, jos băieți“! iată parola zilei. De ce asta? Pentru că e grasă coada sesiunii, pentru că Cernavodă-Chiustenge cu diferența de opt milioane e la mijloc, iar cointeresatul la aceste afaceri, onor. C.A. Rosetti, e ministru de interne, ceea ce ne-ar fi făcut a aștepta ca cumnatu-său să fie la Lucrări Publice. Dar nu se poate, pentru că nu e român. Nici d. C.A. Rosetti nu e român, dar e din nefericire cetățean român, calitate ce în mâinile unui străin fin și panglicar din natură devine un izvor de câștiguri reversibile și nereversibile. Calitatea de cetățean e suficientă în țara noastră pentru ca mucenicul să aibă dreptul a mâna pe țărani dincolo de Balcani sub sulița căzăcească, e suficientă pentru a face din Pișca, Giani și Carada oameni de stat.

În momentul în care un interes material îi înregimentează pe patrioți sub drapelul „hidoasei pocituri“ și când toată politica și tot parlamentarismul consistă în mașinală ridicare de mâni, „Românul“ ne spune că d-lor au puterea de la națiune și de la încrederea suveranului și că nu trebuie s-o părăsească decât atunci când națiunea și suveranul le vor refuza încrederea.

Fără îndoială. Încrederea formală a suveranului a avut-o d-l Brătianu și atunci când a introdus pe Strussberg și, din acest punct de vedere, cată să admirăm chiar acea superfluență de încredere care se revarsă până și asupra prezidentului republicei de la Ploiești, asupra onor. Nichipercea și desigur că, tot în virtutea acestei încrederi, onor. mucenic Simeon Mihălescu e director al Ministerului de Interne.

Cât despre națiune, dacă sub ea înțelegem milionul de Caradale și de alți străini de ieri de alaltăieri cari s-au superpus poporului românesc, fără îndoială că d. C.A. Rosetti se bucură de încrederea lor, de vreme ce le face treburile. Adevăratul popor românesc a devenit însă o turmă exploatată și dată în prada morții fizice de multele și variile fericiri cari au năpustit asupra-i.

Tocmai avem înainte-ne raportul general pe anul 1880, prezentat de dr. Flaișlen în numele cons. de igienă a orașului Iași, din care constatăm următoarele:

În cursul anului 1880

s-au născut creștini 1165; izraeliți 1488

au murit creștini 1676; izraeliți 1059

-511 creștini; +429 izraeliți

avem dar la creștini un minus de 511, la izraeliți un plus de 429 indivizi.

Progresul repede al mortalității între români e un semn de bunătatea sistemului liberal, o dovadă de escelența regimului economic și politic sub care trăiește poporul românesc în zilele lui Carol îngăduitorul.

Aci în adevăr nu sunt nici frazele retorice ale d-lui Grădișteanu, nici finele interpretațiuni constituționale despre încrederea suveranului și a națiunii ce ni se dau zilnic de către cele patru clase primare care inspiră articolele de fond ale „Românului“: e un popor care moare de fericirea de-a fi guvernat de demagogie

Fără îndoială că regatul bizantino-iudaic C.A. Rosetti-Herșcu Goldner poate să aibă un mare viitor la gurile Dunării, dar acel viitor nu este al poporului românesc. Politica de concesii, înstrăinare, răscumpărări și datorii își arată roadele ei în țifre statistice ce nu au pereche în nici o țară din lume a cărei „prosperitate economică este vădită“ cum zice oficiosul nostru.

E o vorbă că „sistemele trec, popoarele rămân“. Iată contrariul, căci, ca la noi la nimenea. La noi poporul trece și sistemul patriotismului de industrie rămâne.

❦