[17 iunie 1881]

Ca de regulă se grămădesc și acuma la coada cea grasă a sesiunii o sumă de proiecte de legi importante pe cari votatorii patrioți le regulează prin ridicare de mâni, fără a le pricepe, fără a fi în stare de-a le pricepe chiar. Cu graba drumului de fier se votează plata datoriilor Societății Acționarilor căilor ferate române, contractate după ce Stronssberg-Ambron et Comp. sustrăsese garanția din lada cu două chei și lăsase societatea cu drumurile neisprăvite; tot cu această grabă se procede la votarea instituțiunii Creditului Agricol și, în fine, la răscumpărarea liniei Cernavodă-Chiustenge.

Lumea curioasă se întreabă: Este necesară răscumpărarea acestei linii? Are ea vreo importanță pentru rețeaua de căi ferate române? E portul Constanța destul de însemnat, destul de accesibil de dezvoltare pentru ca să merite o joncțiune cu căile ferate, un pod peste Dunăre, o răscumpărare? La toate întrebările acestea nimeni n-a răspuns; ba nici s-a ocupat nimeni cu ele. Cu toate acestea ne trezim într-o bună dimineață c-un proiect ce ne propune o cumpărătură de 17 milioane pentru un lucru pe care compania engleză nu cerea mai alaltăieri decât 9 milioane.

Noi am relevat această enormă deosebire, această îndoire a prețului original intervenită sub guvernul roșu mai cu seamă de când s-a accentuat din nou înrudirea între d. C.A. Rosetti și cumnatu-său. Nu ni s-a răspuns nimic. Foaia guvernamentală s-a făcut „ne-aude, ne-a vede“ și vorbește de alte alea: de Constituție, de încrederea națiunii în Aristid al d-lui Grădișteanu și de alte lucruri de industrie subțire, din magazia de fraze a partidului roșu. Dar la întrebarea de ce un drum ce costa 9 milioane costă azi 17 nu ni s-a dat nici un răspuns.

E adevărat că comisia delegaților Camerei a redus prețul de la 17 la 12 milioane, adecă cu 30 la sută. Ce serios trebuie să fi fost proiectul cu devizul anexat dacă așa, cu nepusă 'n masă, a putut fi scăzut cu 30 la sută?

Dar onor. comisie se înșală. E adevărat că drumul în cestiune nu face între prieteni nici 9 milioane, de vreme ce garele sunt acoperite cu stuf și cu rogojină veche. Dar între prieteni face și 20 de milioane. Rugăm pe comisie ca, de hatârul d-lui C.A. Rosetti și a copilașilor, pe cari e păcat ca să-i lase săraci, să binevoiască a primi prețul de 17 milioane. Mai ieften nu se poate.

Sunt o mulțime de patrioți cari au să se împărtășească din această trebșoară și ar fi păcat ca acum, la spartul târgului, să nu se facă atâta bunătate măcar pentru onor. C.A. Rosetti. A fost, nu e vorba, nițică ceartă ieri în Cameră apropos de această răscumpărare, dar dragostea-i certăreță de felul ei și e destul un vot pentru ca lucrurile să se împace. O ridicare din mâni și nimic mai mult. Așadar mânile-n sus și noroc să dea Dumnezeu, ca să poată bea actualul ministru de interne aldămașul acestei răscumpărări. Se știe că nu-i displace acest soi de ocupație, mai ales când e în folosul „națiunii“.

❦