[15 noiembrie 1881]

„L'Echo de France“ urmează a scrie în cestiunea Dunării. În numărul de miercuri foaia franceză spune cele ce urmează:

Cestiunea libertății Dunării devine din ce în ce mai gravă. Națiunea română, care se simte amenințată în interesele ei vitale, împinge pe guvern să reziste absolut pretențiunilor Austro-Ungariei. Românii au încredere în izbânda silințelor lor. Ei își zic că și acum stăruința lor de-a nu ceda va da timp unora dintre puterile ce ezită încă de-a se lămuri și de-a înțelege că pe Dunăre România apără interesele Europei înseși.

Confrații noștri din București au reprodus deosebitele noastre articole. Suntem atât de convinși de dreptatea cauzei pe care-o susținem încât am voi ca glasul nostru să aibă de-o sută de ori mai multă autoritate. Nu suntem singuri însă. Între alte organe din Paris cităm pe „République Française“ și „Revue nouvelle“, cari în mai multe rânduri au ținut limbajul pe care-l ținem noi; apoi în Italia „Gazetta d'Italia“ și „Popolo romano“, făr' a aminti ziarele engleze, cari sunt unanime.

Foaia „Messager de Vienne“ a publicat acum trei zile un lung și escelent articol, în care citim cele ce urmează.

Acolo, între Turnu Severin și Galați, se află o nație vitează de șase milioane (?) de oameni, o nație care-a știut să se bată, și să învingă, pe câmpul de bătălie. Românii erei nouă, cari au deschis o atât de strălucită și luminoasă cale aspirațiilor unui popor, și-au adus aminte că e vorba de-a asigura României acum ori niciodată interesele economice. Calea ce aveau s-o urmeze oamenii de stat din București era însemnată de mai înainte și, țânându-se de litera Tractatului de la Berlin, ei cer ca Comisia Europeană a Dunării „să elaboreze reglementul cu care e însărcinat, rezervând, bine-înțelegându-se, cabotajul pentru țărmureni, iar executarea reglementului să fie în seama fiecărui stat țărmurean, pe toată întinderea teritoriului său“. Austria a prezintat din parte 'și un anteproiect asupra căruia Comisia Europeană va trebui să se pronunțe și a cărui dispoziție principală remite esecutarea reglementului, de cum va fi redijat, în seama Comisiei numite Mixtă, compusă numai din statele țărmurene. Aceste state ar fi România, Serbia, Bulgaria, Austro-Ungaria. Austria stipulează între altele că ea va exercita prezidenția în sânul acestei Comisii și că „va avea vot preponderant în caz de paritate de voturi“.

Astfel precumpănirea austriacă ar fi stabilită de facto pe tot cursul Dunării răsăritene și principiul libertății de navigațiune pe acest râu — un interes comun al Europei — ar fi primejduit.

Pentru Europa nu e 'n adevăr decât un interes economic; dar mai e și o altă considerație de politică generală, a cărei însemnătate nu scapă din vederea nimănui: dictatura pe Dunăre ar aduce cu sine fără îndoială dictatura asupra micilor state țărmurene.

N-ar servi la nimic de-a tăgădui această urmare a revendicațiunilor cabinetului din Viena, pentru că constituie învederat cuvântul lor de căpetenie. Toată lumea știe că pretențiunile Austriei asupra basinului răsăritean al Dunării nu sunt decât un epizod al rivalității dintre această putere și Rusia.

Nația care și-a câștigat independența cu prețul sângelui copiilor săi trebuie să-și dea mari silințe pentru a scăpa de primejdia ce-o amenință. Ea cată să respingă cu energie toate cererile exorbitante cari ar putea să pună în joc interesele ei cele mai sfinte și să întâmpine cu neîncredere toate sugestiunile cari i-ar putea fi fatale.

S-a zis adeseori că independența statelor țărmurene ale Dunării nu poate fi, în orice caz, decât relativă, adecă că sunt menite de-a gravita împrejurul uneia sau alteia din cele două mari împărății cari le înconjură. Pentru România s-apropie momentul în cari va putea dovedi că acest vechi axiom au încetat de-a fi adevărat.

Siguri de sprijinul Europei, oamenii de stat din București vor ști să apere interesele legitime ale țării lor și dezvoltarea cestiunii Dunării va proba dacă noul regat e în stare de-a împlini rolul pe care i l-a însemnat cursul istoriei popoarelor și poziția geografică a teritoriului ei.

Ziarul „La France“, reproducând un pasaj din „Messager de Vienne“, adaogă:

Rămâne a se ști pe ce sprijin se 'ntemeiază tânărul regat dacă, conflictul începându-se, Austro-Ungaria nu va fi găsit pretextul pe care-l caută.

Nu e tocmai sigur că Austro-Ungaria dorește un pretext de luptă pe Dunărea de Jos. În tot cazul avem cuvinte de-a crede că România nu este deloc izolată. Dacă există o putere ale cărei interese pe Dunăre să fie identificate cu ale Austriei, sunt altele mai multe ale căror interese sunt absolut contrarii și cari, prin urmare, înclină firește a apăra România. România o știe aceasta și tenacitatea ei obicinuită sporește încă.

După ce foaia franceză adaogă două citate, unul din „Românul“, altul din „Timpul“, urmează:

D. Cogălniceanu intră în cabinet ca ministru al afacerilor străine, iar d. C.A. Rosetti rămâne ministru de interne.

Semnificarea ce se dă acestei combinații în lumea politică din București este accentuarea foarte vie a rezistenței României la pretențiile austro-ungare.

❦