[17 noiembrie 1881]

Mesajul cu care M. Sa Regele a deschis ieri sesiunea Adunărilor legiuitoare se distinge în bine de alte acte de asemenea natură. În loc de-a cuprinde fraze generale, mesajul încearcă a fi substanțial; stilul e îngrijit, termenii românești. Nu știm cui să atribuim aceste calități; constatăm numai că scrierea face o impresie binefăcătoare în comparare cu frazele deșerte și patetica goală a altor discursuri anterioare. Poate că mesajul bătrânului împărat al Germaniei a servit astă dată de nu ca model, totuși ca măsură a lucrării.

De însemnat este că guvernul își determină definitiv atitudinea în cestiunea Dunării. Aci însă observăm că fraza nu mai este atât de norocită și nu menește tocmai a bine.

Această credință (că libertatea Dunării este… condițiune esențială pentru propășirea țării) a fost, în alte împrejurări, unul din cuvintele puternice cari ne-au făcut să declinăm cu nestrămutare propunerea de retrocedare a Basarabiei. Tot această credință ne impune datoria de-a nu consimți la combinațiuni cari ar avea de efect ca navigațiunea de la Porțile de Fier la Galați să rămână sub acțiunea preponderantă a unei singure puteri.

Iată în adevăr o reminiscență care scade mult din valoarea declarațiunilor guvernului. Da, s-a declinat cu nestrămutare retrocesiunea și totuși s-au efectuat. Se respinge preponderanța cu frumoase cuvinte, dar ele poate nu sunt decât preludiul înduplecării.

În fine mai observăm că cestiunea eligibilităței magistraturii nu e deloc atinsă, ceea ce face a se crede că d. C.A. Rosetti a renunțat la această nenorocită și demagogică idee.

Nu mai rămâne acum decât lucrul de căpetenie: ca guvernul să se și țină de vorbă, nu una să zică, alta să cugete a face.

❦