[16 aprilie 1881]

La întrebarea „ce-o fi căutând d. Stătescu la Interne, d. Urechia la Instrucție“ se dă următorul răspuns. Titlul de recomandație a onor. d. Stătescu a fost proiectul de lege în contra străinilor propus de d-sa în Senat; titlul d-lui Urechiă e un raport pân' acum secret asupra nihilismului din Iași. Avem deci un ministeriu organizat în contra nihilismului ca teorie, de urmărit în școli, și a nihilismului practic, de urmărit prin subprefecții d-lui Stătescu.

Curios ar fi a se ști în ochii cui opera juridică a d-lui Stătescu și cea politico-literară a d-lui Urechiă au servit drept titluri pentru conferirea de portofolii? În ochii d-lui Dimitrie Brătianu? Nu credem, căci — de nihilo nil fit.

Astfel știm rațiunea fundamentală a intrării acestor doi domni în ministeriu, deși nu avem întreg lanțul cauzal în mâni. Cauza retragerii d-lui Ion Brătianu rămâne încă necunoscută.

Ar fi păcat cu toate astea să nu relevăm un articol hazliu al „Românului“ în care se interpretează vestita teză a lui Descartes: Cogito, ergo sum.

Iată ce zice „Românul“:

Adesea ziserăm și cu durere ne vedem siliți a repeți,

În genere vorbind cel mai mare sacrificiu ce poți cere unui român este a-l sili să cugete serios în el însuși câteva ore asupra unui subiect.

E timp în fine să-nțelegem că numai printr-o cugetare serioasă și necurmată, omul poate să cunoască bine adevărul și calea cea bună pe care trebuie să meargă.

………

Aceasta este metoda prin care omul poate cunoaște adevărul; acesta este mijlocul prin care el este gratificat d' a putea mânca din pomul cunoștinței. „Cuget deci sunt“, a zis Descartes. Să ne deprindem dar a cugeta mai mult decât a vorbi și vom fi.

Apoi urmează cinci coloane de meditațiuni politice asupra moralității și capacității partidului liberal.

Ce are-a face lipsa de cugetare serioasă și necurmată cu teza lui Descartes, care e tocmai îndreptată contra scepticismului, contra escesului cugetării? În adevăr în Meditationes de prima philosophia (Paris, 1641) Descartes zice:

Ne putem îndoi de orice în lume numai nu de faptul că ne îndoim. Simțurile mă înșală, deci nu mă pot încrede necondiționat în ele; nu știu dacă o ființă atotputernică n-a făcut ca să nu existe în realitate nici pământ, nici cer, nici obiecte cu întindere în spațiu; poate că nu există nici figuri, nici mărime, nici loc și cu toate astea am imaginea lor sensibilă, care face să-mi nălucească existența tuturor obiectelor acestora; poate chiar la adunarea de doi cu trei, la numărarea laturilor unui pătrat, la cele mai ușoare concluzii mă înșel. Imperfecțiunea mea poate fi atât de mare încât să mă 'nșel întotdeuna. Precum Archimede, zice el în Meditațiunea a doua, nu cerea decât un singur punct fix pentru a putea mișca pământul, tot astfel eu voi avea mari speranțe dacă voi fi îndestul de fericit de a afla o singură teză pe deplin sigură și nesupusă nici unei îndoieli. și 'ntr-adevăr un lucru e cert, pe când toate celelalte sunt incerte, și acel lucru cert e îndoiala mea însăși, e cugetarea mea însăși, deci existența mea. Dacă ar exista chiar o ființă atotputernică care a aranjat totul ca să mă amăgească, totuși trebuie să exist pentru a putea fi amăgit; cugetând că sunt tocmai cugetarea aceasta demonstră că și sunt în adevăr. Teza: sunt, exist e pururea și în mod necesar adevărată de câte ori o pronunț ori o cuget. Cogito, ergo sum.

Ce are a face această vestită teză, care a răsturnat filozofemele sceptice, foarte seducătoare tocmai prin profunditatea lor, cu lipsa de cugetare a Caradalelor și Pătărlăgenilor? Aceștia există ca orice carne cu ochi chiar dacă n-ar gândi nimic, ba existența lor e cu atât mai vie și mai aparentă cu cât nu gândesc nimic și nu sunt nimic. Pe cât timp au diurne, lefuri, întreprinderi nici nu-i simți că sunt: vegetează liniștiți și blânzi. Din momentul în care nu le mai au își manifestă existența într-un mod zgomotos și foarte neplăcut.

Dar de, bietul Descartes, om a fost și el și-o fi avut păcate pe cari cată să le spăsească după moarte. Ce pedeapsă mai mare putea să-l aștepte însă pe ceea lume decât de a se vedea citat și tălmăcit de învățații redactori ai „Românului“?

❦