[17 martie 1881]

Într-unul din numerele trecute am publicat un articol dintr-un jurnal francez asupra politicei prințului de Bismarck în Orient. Publicistul francez între altele zicea:

Dacă fiul împăratului Alexandru ar putea ridica vălul ce-i acopere viitorul și-i ascunde pericolul ce amenință siguranța și mărirea Imperiului țarilor poate c-ar vedea cum se grămădesc nourii ca s' aducă furtuna nu pe marginile Senei, ci pe țărmurile Dunării.

Vulturul cu două capete va închide armatelor ruse drumul la Constantinopole.

Reproducând acel articol am întrebat pe d-nii de la „Românul“ și pe d. Brătianu în parte a ne declara într-un chip categoric „daca tot ce s-a făcut până acum în țară a avut alt scop decât cel ce se atribuie cu atâta probabilitate principelui de Bismarck și dacă acest scop ar avea vreun avantaj pentru țară“.

„Românul“, reproducând în parte articolul francez, nu găsește că ar putea răspunde altfel decât că:

Opozițiunea se unește în a face apel Rusiei să intervie, să ceară destituirea guvernului, dacă asasini nu vor izbuti a-l ucide, și prin toate acestea să se provoace la timp intrarea în țară a oștirilor rusești, intrarea oștirilor austriace și pradă să se dea țara rezbelului civil și rezbelului între două mari puteri.

Acest răspuns pentru noi ar fi destul de satisfăcător, căci ne-a dat ocazie a râde mult, a râde din toată inima.

Dar, fiindcă „Românul“ ne impută cu multă imprudență că am făcut și facem apel la străini, să curmăm o dată pentru totdauna această imputare gratuită și imprudentă.

Oare fost-am noi la Livadia ca să precupețim retrocedarea Basarabiei?

Oare noi am plătit la Berlin datoriile lui Stroussberg, ca, cu luminele unui jurisconsult fără renume ș-a unui financiar fără finanțe, să reînviem pe Stroussberg și să-l aducem din nou ca o năpaste pe țară sub numele de Landau?

Noi negociem chestiunea Dunării?

Noi am zis ceea ce ne pare probabil după prevederile noastre. Am zis că Turcia amenință a dispărea din Europa. Am zis că un rezbel poate fi iminent. În fața unei conflagrații generale probabile am întrebat care este politica guvernului.

Și ni se răspunde că suntem ruși or austriaci; iată tot.

Pe noi nu ne incomodează deloc a declara că nu poate fi om în țara regelui care să cugete, dar necum să scrie, că ar voi invazie. Credem și mai mult, credem că, dacă s-ar găsi ceva creieri dislocați care să cugete la invazie, cuviința ar cere ca „Românul“ să fie cel din urmă care s-o releveze aceasta; din cauze pe cari, de la 1848 și până azi, cu toți le cunoaștem.

Împăratul Alexandru I înaintea rezbelului de la 1812 zicea: Constantinopoli este imperiul lumei.

Astăzi vederile țarului Alexandru sunt împărtășite și de Anglia și de Germania și de Austria.

Când vedem dar pe junele împărat că ia îndatorarea să execute dorințele străbunilor săi, cari priveau Constantinopoli ca imperiul lumei, nu suntem în drept a prevede un rezbel? Și în fața acestui rezbel nu suntem datori a întreba pe d. Rosetti unde are de gând să trimită și de astă dată pe d. Brătianu, la Livadia, la Viena sau la Berlin?

Iată pentru ce am publicat articolul francez, iată pentru ce suntem îngrijați de viitorul țării noastre regale, iată pentru ce am întrebat care este politica guvernului.

Cititorii vor judeca dacă ceea ce ne impută „Românul“ este serios. Facem pentru aceasta apel la cititorii „Românului“, căci niciodată nu ne îndoim de bunul simț al românilor, fie de orice nuanță politică, când e vorba de destinele țării.

❦