[13 martie 1881]

În mai multe numere ale „Românului“ din luna trecută am văzut susținându-se ideea că embaticarul e proprietar al locului ce posedă, că un bun grevat cu embatic sau besmăn e proprietatea aceluia ce plătește embaticul. Vrun advocat desigur o fi scris acele articole, împodobite cu flori de citate falsificate din legiuirile vechi, producând în noi acea silă pe care ne-o face orice cârciocar ce, rumegând paragrafe, uită că asemenea lucruri au stat totdauna în legătură c-o anume organizație socială și economică a unui popor. Ba ilustrul advocat nici pare a înțelege termenul „a stăpâni“ și a „pune pe cineva în stăpânirea unui lucru“, întrebuințat în legile vechi, pe care-l traduce prin „proprietate“.

A pune în stăpânire va să zică a pune în posesiune, și a stăpâni, oricând și oriunde, înseamnă a posede. Înțelesul lexical al cuvântului e atât de bine stabilit întru cât privește trecutul încât ne e rușine a vedea că azi niște oameni ce nu știu românește cutează a falsifica pentru bunul simț al mulțimii termeni hotărâți și ca esență și ca sferă.

Noi suntem siguri că în spiritul legiuirilor vechi și nouă locurile acele sunt numai în posesiunea ereditară a embaticarului și că iluzia că ele ar fi chiar proprietatea lui nu s-a născut decât din neînsemnătatea relativă a arenzii ce să plătește azi, care în timpul în care a fost stipulată era îndestul de însemnată. Neînsemnătatea actuală a arenzii plătite e cauzată însă prin scăderea ce au suferit-o în valoarea lor metalele prețioase, pe când valoarea proprietății grevate cu embatic, precum și venitul ei, s-a suit în raport direct cu valoarea celorlalte obiecte de consumațiune. Dacă proprietarii, fie indivizi, fie persoane juridice, ar fi fixat prin contractele primitive ca arenda sau embaticul să li se plătească în grâu, iar nu în bani, s-ar vedea clar raportul între proprietate și rentă. Dar astfel iluzia economică, născută din disproporția între valoarea proprietății arendate și valoarea arenzii actuale, s-au putut preface sub pana redactorilor „Românului“ într-o eroare juridică, pe care vom cerca a o rectifica prin următoarea luminoasă espunere a lui Michel Chevalier, care, esplicând ordinea economică a lucrului, ne dă esplicarea celei juridice.

Când metalul din care e făcută moneda este pe clina de a-ți varia valoarea în raport cu celelalte producte ale industriei e practic ca în anume cazuri plățile să se stipuleze altfel decât în monetă. În asemenea împrejurări, dacă e posibil și lesne, e bine a se adopta un mod de plată nemetalic, substituind metalului monetar un alt obiect, presupus mai puțin variabil în valoarea sa. Unul din cuvintele de căpetenie pe cari le-au avut oamenii pentru a întrebuința aurul și argintul ca mărfuri de intermediu în tranzacțiuni este fixitatea relativă a valorii ce s-au observat la ele. Dar dacă din întâmplare o descoperire asemănătoare celei a minelor din America în secolul al XVI-lea produce o mare perturbație în valoarea metalelor prețioase, pe cât timp perturbația durează, adecă în întreg intervalul ce le trebuie acestor metale pentru a trece de la nivelul aproape fix pe care se ținuse valoarea lor la nivelul la care vor avea să rămână de-aci înainte pentr-un period indefinit, ele sunt dezbrăcate de virtutea lor de căpetenie, adecă, de-a fi fixe în valoare, și e natural ca să li se substituie în ocazii potrivite un alt articol, ce se socoate a fi desigur mai fix sau mai puțin variabil. Grâul e o substituție vrednică de toată atenția. Grâul în adevăr nu poate servi de monetă; el nu e îndestul de portativ; e supus la alterări; nu e o substanță omogenă și totdeuna egală în sine însăși, ca un drug de aur care iese din cuptorul de topire al unui curățitor care l-a preparat la o mie de chilometri depărtare de aci. Afară de aceasta, de la un an la altul, grâul suferă în valoarea lui, în raport cu celelalte articole de negoț, oscilațiuni foarte puternice, el se urcă sau scade de la una la îndoit, ba uneori la întreit chiar. Ce deosebire, de exemplu, între prețurile curente de la 'nceputul anului 1846 și între cele de la finele anului, ce scădere în 1847 și 1848! Cu toate acestea, dacă luăm mediile unui număr de ani, vom afla fără îndoială că grâul este unul din articolele care-și schimbă mai puțin valoarea în comparație cu alte articole ale producției. Luându-se în cercetare perioade seculare grâul pare a avea aproape fixitatea relativă a valorii.

Individul care-n timpul împăratului roman August ar fi avut drept venit 1000 de hectolitri de grâu și care ar fi putut să transmită moștenitorilor acest venit, din epoca sa și până în zilele noastre, ar fi garuntat moștenitorilor săi din secolul al optulea, al cincisprezecelea și al nouăsprezecelea un grad de bunăstare mai puțin deosebit de acela de care se bucura el însuși decât dacă le-ar fi testat o rentă de-o greutate determinată în aur sau în argint.

Conform cu observația aceasta ar fi posibil și înțelept, în prevederea unei mari schimbări în valoarea aurului, ca proprietarul care s-ar lega printr-o arendare pe două sau trei generațiuni să stipuleze ca să i se plătească arenda într-o cantitate fixă de hectolitri de grâu în loc de-a i se plăti c-un număr determinat de livre sterline. Tot astfel, particularul care ar voi să constituie o rentă copiilor sau unui colegiu sau unui ospiciu, ar face bine, în ipoteza în care ne-am pus aci, de-a o constitui în măsuri de grâu și nu în piese de aur. După descoperirea Americei, Englitera, a cărei monetă era mai cu seamă de argint, au formulat acest sentiment printr-o lege înțeleaptă, în virtutea căreia o a treia parte a rentelor datorite colegiilor din Oxford și din Cambridge au trebuit să fie plătite în măsuri de grâu de-o calitate hotărâtă. Oameni eminenți, precum cancelarul Burleigh și secretarul de stat Smith, luară inițiativa acestui act de prevedere, pentru că, luminați prin esperiența contimporană, ei pricepură că banul reprezenta mult mai imperfect decât grâul o sumă fixă de obiecte de consumațiune când e vorba de-o serie indefinită de ani. Era în toiul perturbațiunii produse prin mina de argint de la Potosi. Legea datează din anul 1576.

Din această espunere se vede lămurit că proprietarii cari au arendat cu embatic proprietățile lor pe generații înainte au comis eroarea de-a crede, ceea ce pentru timpul în care trăiau era adevărat, că valoarea metalului din care erau făcuți banii va rămânea pururea fixă, pururea aceeași, că un galben în secolul al șaptesprezecelea va avea aceeași valoare ca și un galben în secolul al nouăsprezecelea.

Dar această eroare economică nu schimbă natura dreptului.

Se va observa încolo că bunurile încărcate cu embatic au fost în genere proprietăți ale așezămintelor publice, nu ale particularilor. Dacă și particularii ar fi uzat în genere de această tranzacțiune, mai cu seamă pe când moșiile erau încă foarte mari, s-ar fi dezvoltat desigur la noi în țară acea posesiune ereditară care pe de-o parte ar fi făcut de prisos improprietărirea, iar pe alta ne-ar fi ferit de inconvenientul unei subîmpărțiri în parcele prea mici a pământurilor țărănești, deci ne-ar fi scutit de perspectiva formării unui proletariat agricol.

Un loc grevat cu embatic e proprietate arendată pe-o serie de ani indefinită. Posesiunea se moștenește în adevăr, dar, după natura datinei pe care se 'ntemeia acest soi de tranzacțiune, ea nu se putea moșteni decât în aceeași familie. Cu toate aceste vom vedea că astăzi multe din prăvăliile de prin orașe, proprietăți ale mănăstirilor, spitalelor, bisericelor, sunt în posesiunea unor străini, că în Moldova evreii au pus mâna pe ele, ceea ce e cu totul în contra naturii lucrului. Admițându-se acuma răscumpărarea embaticurilor, acești străini devin proprietarii acelor locuri, din posesori prin uzurpațiune ce fuseseră pân' acum. Se ia adecă o nouă măsură pentru ridicarea elementelor străine din țară; pe când, în starea actuală de lucruri, acești posesori prin uzurpațiune ar putea fi scoși din posesiune, iar locurile ar putea retrece în proprietatea statului, pentru a deveni baza unei măsuri generale pentru ridicarea meseriilor între români. Dacă e vorba ca locurile cu embatic să fie o posesiune ereditară, fie încai pentru români, nu pentru străini. Departe de-a le vinde, statul ar face bine să conserve acele prăvălii și locuri de prin orașe, pentru a ușura condițiile de muncă a meseriașilor acelora de ex. cari ar ieși dintr-o școală de meserie.

Atunci în adevăr am vedea că statul ia o măsură organică, iar nu o măsură născută moartă sau de-a dreptul stricăcioasă, precum sunt paragrafii de lege traduși din franțuzește pe calapodul cărora se întind ca Hristos toate puterile vii ale acestui popor.

❦