[17 octombrie 1881]

Vizita pe care regele Italiei o face împăratului Austriei este fără îndoială obiectul celor mai întinse combinațiuni politice.

În adevăr, pân' acum Italia avea un partid politic ale cărui aspirațiuni esterioare erau îndreptate asupra orașului Triesta și a ținutului triestin, ca părți neeliberate încă a teritoriului locuit de italieni. Drepturi istorice nu prea aveau italienii asupra acestor locuri, dar ei nici nu și-au bătut capul c-o asemenea considerație. Fundamentul politicei italiane a fost principiul naționalității, un principiu care, din timpul lui Napoleon III încoace, a devenit cel conducător pentru politica italiană, cea germană și cea rusească, nemaipomenind de micile state din Orient.

Acum deodată Italia își schimbă calea: întrevederea dintre rege și împărat înseamnă în linia întâia renunțarea, pe mult timp, poate pentru totdeuna, la orașul Triesta, atât de important pentru navigațiunea pe Marea Adriatică și pentru negoțul levantin; Irredenta își dizolvă comitetele de agitațiune; o țintă necunoscută dar nouă plutește în ochii tânărului stat latin.

Ca să pricepem însemnătatea acestei apropieri de alianța austro-germană cată să ne reprezentăm marea valoare pe care în timpul din urmă a luat-o Mediterana și coastele Africei. Africa, deși un continent cunoscut demult și locuit din vechime încă de popoare de o înaltă însemnătate istorică, era necunoscută înlăuntrul ei. Călătorii veacului nostru au descoperit interiorul, au descoperit întinse țări roditoare, petrecute de roiuri de popoare, unele cu deprinderi sălbatice, altele pacinice și capabile de civilizație. E un continent descoperit din nou, cu un mare viitor.

De aci tendența popoarelor apusene de-a ocupa coastele Africei, de aci încercările Angliei de-a ocupa Egipetul, a Franței de-a anexa Tunisul. Înconjurată astfel de petece de pământ aparținând statelor europene, Mediterana ar deveni un simplu lac înlăuntrul statelor europene, brăzdat de corăbiile lor, iar coastele ocupate ale Africei ar fi începutul cuprinderii teritoriilor dinlăuntrul acestui vast continent.

O luptă pentru supremație pe Mediterana s-a început între puteri și se urmează. Italia e în cel mai mare grad interesată de-a avea o poziție determinantă în această mare, de vreme ce întreaga peninsulă e înconjurată de ea, de vreme ce toate porturile ei sunt udate de apele Adriei și ale Mediteranei. Franța și Anglia sunt însă atât de puternice în aceste ape încât, pentru a le opune o contragreutate, Italia se vede silită a căuta un sprijin la puterile din mijlocul Europei. Interesul ei de putere maritimă și comericală o abate din calea politicei naționaliste de pân' acum.

Pe de altă parte e moștenirea împărăției otomane la mijloc. Tendența Austriei de-a ajunge la golful de la Salonic e îndestul de cunoscută și desigur favorizată prin dezbinările dintre naționalitățile Turciei. Urmându-și calea prin Bosnia, Erțegovina și Macedonia, Albania rămâne de o parte ocolită de înaintarea Austriei și se poate ca Italia să fie dispusă, în cazul unei împărțiri ulterioare de teritoriu, a-și lua partea ei, punând această țară sub o dependență oarecare de ea.

❦