[19 noiembrie 1881]

D. Dumitru Brătianu, ales din nou prezident al Adunării Deputaților, a inaugurat ocuparea fotoliului său cu un discurs tot de natura celora de cari a mai ținut d-sa față cu cinstitele obraze ale coreligionarilor săi politici.

Gâtul prezidentului d-voastre este țeapăn ca al lupului; el nu se poate încovoia … Micile mele calități sunt, de mă pot esprima astfel, mai mult pasive, dar cari la prezidenție poate-și au și ele valoarea lor. Sunt pilos, știu să rezist; când dau în greu atunci mă simt mai tare; nu mă tem de nimeni, nici chiar de mine însumi; n-am nerve, n-am mâncărimi; nu sunt ispitit de dorința de-a avea trecere pe lângă d-nii miniștri și asta are un îndoit avantaj, căci astfel nici d-nii miniștri nu vor fi ispitiți de-a căuta să aibă trecere pe lângă mine. Niciodată nu vă voi da ocaziunea să vă aduceți aminte proverbul: Mână pe mână spală și amândouă obrazul. Asemenea spălăcanii nu se fac tocmai cu aiazmă; ele nu spală, mânjesc obrazul.

Fără îndoială d-nul D. Brătianu n-ar fi găsit cu cale de-a face asemenea declarații dacă predecesorul său în fotoliul prezidenției nu i-ar fi dat motiv de-a le face. Prin urmare d. C.A. Rosetti nu avea gâtul de lup, căuta să aibă trecere pe lângă miniștri și viceversa, spăla mână pe mână și amândouă mânjeau cinstitul obraz al ortalei, căci asemenea spălăcanii nu se făceau tocmai cu aiazmă, ci cu altceva.

Dar, în cursul cuvintelor sale, d. Dumitru Brătianu devine și mai esplicit:

Ce sunt miniștrii? Ce suntem noi? Suntem împreună membrii consiliului de administrație ai unei societăți anonime, ai căreia acționari sunt toți locuitorii acestei țări; miniștrii sunt directorii, noi suntem cenzorii.

Noi, în simplitatea noastră, am fi crezut că România nu este nici numele unei societăți anonime, nici firmă de hotel.

Dacă figurat se poate vorbi, deși cam impropriu, de acționari, adecă de proprietari parțiali ai țării, ale căror interese guvern și Parlament au a le căuta, aceasta s-ar putea zice cel mult de locuitorii români ai țării. Dar cum e pusă teza de d. Dumitru Brătianu, cu cenzorii și directorii care se spală reciproc, ni se pare că înlăuntru poporului românesc s-au constituit o societate străină pe acții, al cărei consiliu de administrație are în vedere esploatarea acestui popor. România e o vacă bună de muls și consiliul ei de administrație o mulge în folosul Caradalelor și al Stroussbergilor.

Că așa este ne-o spune tot d. Dumitru Brătianu.

Multe lucruri nu sunt ceea ce-ar trebui să fie; puțini oameni sunt la locul lor. Multe rele bântuiesc această țară și, văzând ușurința cu care lucrăm, indiferența, înțelenirea noastră, mi-am zis una din două: sau răul este atât de mare că ne-am zăpăcit, ca unul care, cuprins fiind de flăcări în casă, își pierde mințile, voind să deschidă ușa să scape o închide, în loc să ia apă pune mâna pe untdelemn și-l aruncă-n foc; sau că imensitatea răului ne-a descurajat, încât am ajuns să credem că nu mai putem face nimic, că nu mai este nimic de făcut și am lăsat totul în voia întâmplării. O boală urâtă, contagioasă, ciuma inimei a început să atace stratele noastre sociale.

Această ciumă nu mai trebuie să înceapă a ataca stratele pestrițe de români ai „Românului“, căci tocmai în această împestrițare de străini din câteșipatru colțurile lumii, cari au monopolizat statul în toate ale lui, consistă ciuma inimei.

Situațiunea noastră internă lasă de dorit, (Lasă totul de dorit, zicem. noi.) Și cum ar putea altmintrelea dacă acele greutăți se găsesc chiar aici în guvern și Cameră, greutăți cari nu provin decât din relele deprinderi ce am contractat? Aci miniștrii și deputații, prin complezențe reciproce, se slăbesc, pierd prestigiul, autoritatea de care au trebuință și lucrul public sufere, aci ne ținem în eșec, ne paralizăm, ne absorbim unii pe alții. Noi voim să guvernăm, pretindem să impunem miniștrilor depărtarea ori numirea cutărui agent al puterii executive; miniștrii vor să legifereze; noi trebuie să ridicăm mâinile … Răul poate ajunge până a ni se zice într-o zi: „Guvernul reprezentativ, guvernul parlamentar nu convine țării acesteia; țara piere printr-însul; mai bine dar să se suprime guvernul reprezentativ decât să piară, țara.

Iată o părere pe care o împărtășim cu d. Brătianu, deși cu totul în alt înțeles. Precum regimul parlamentar n-a servit la noi în țară decât a îmbogăți și aristocratiza plebea străină, a o pune d-asupra claselor vechi și românești ale țării, tot astfel, pentru a consacra stăpânirea acestor noi români și a o asigura în contra poporului nostru, se va pretinde într-o zi că țara piere, pentru că Caradalele vor fi amenințate în monopolul de-a o esploata și se va suprima sistemul reprezentativ în interesul claselor dominante, reprezentate dincoace prin d-alde Pherekydes și Giani, dincolo de Milcov prin jidani. Precum în interesul esclusiv al acestor elemente s-a introdus la noi în țară sistemul reprezentativ, tot în interesul lor esclusiv se va și înlătura la nevoie. Acesta este adevărul adevărat.

Dar, cu toate adevărurile dureroase pe care d. Dumitru Brătianu le spune coreligionarilor săi politici, cu toate că arată cum deputații își vând voturile miniștrilor și miniștrii vând posturile pe voturi și că întregul mecanism parlamentar se 'nvârte pe osia do ut des „dau votul ca să-mi dai ceva“, cu toate spălăcaniile ce nu se fac tocmai cu aiasmă d. Dumitru Brătianu crede.

Cred nu numai în bine într-un mod abstract, ci în binele ce-l putem face, ce avem să-l facem, ce vom face noi. Avem o pozițiune geografică și topografică din cele mai avantagioase: suntem din toate părțile înconjurați de români; avem țara cea mai bogată; avem un popor inteligent, impresionabil, apt la toate, sobru, vârtos, omogen cum nu mai este altul în lume. Dumnezeul românilor este cel mai puternic pentru că este cel mai drept.

Nu e vorba de ce crede d. Brătianu. E prea adevărat că suntem înconjurați din toate părțile de români și încă de acei cari trăiesc sub guverne vitrege, unele dușmane chiar existenței lor, precum cel unguresc. Cu toate acestea starea românilor de sub stăpânire străină e fără comparare mai bună decât a românilor de sub stăpânirea pretinsă română. Nici țăranul român din Ardeal, nici cel din Basarabia, nici cel din Bulgaria ori din Serbia nu e atât de rău hrănit, atât de râu îmbrăcat, atât de esploatat de străini și de administrație precum e al nostru. Înainte de-a exista sămânța veninoasă a roșiilor în țară, înainte de-a se fi constituit puii fanarioților în partid politic, pe când Pherekyzii, Caradalele și Costineștii nu erau elemente politice și domnitoare în statul român, pe atunci era poporul inteligent: dar azi își pierde până și bunul simț comun. Înainte era sobru, azi a contractat și el darul d-lui C.A. Rosetti; înainte era omogen, azi la trei români găsești un străin în țară, înainte în adevăr acest popor era cum nu mai este altul în lume de onest, de curat la inimă.

Întrebe-se orice om bătrân dacă acum treizeci de ani nu puteai încredința oricărui țăran toată averea, fără înscris, prin simplă dare de mână, și dacă erai în pericol a pierde un ban roșu măcar? Astăzi nu poți încredința unui ministru ceea ce puteai încredința odinioară unui țăran.

Iar Dumnezeul românilor? A fugit din bisericile pustii și din inimele ciumate și în locu-i a intrat dracul negrei specule, al luxului și al desfrâului, al precupețirii sudorii și sângelui național.

❦