[1 septembrie 1881]

Foile noastre oficioase au încercat a reduce importanța vizitei contelui Andrassy la aceea a unui simplu act de curtenie. E lesne a zice că misiuni importante și delicate se feresc de ostentațiune; dar fără însemnătate politică iar nu poate fi vizita în cestiune. M.S. împăratul l-a chemat pe conte la Mișcolț, ca să refere asupra rezultatului vizitei. Esplicarea ei cea mai plauzibilă ni se pare a fi cea dată de „Pesther Lloyd“ într-un articol, reprodus de noi mai alaltăieri și în care, între altele, se zice:

Înțelegem pe deplin de ce politica perfecției neutralități a României față cu Austro-Ungaria și cu Rusia numără cei mai mulți aderenți în regat și e lăudată pururea în Camere ca adevăratul panaceu al viitorului României. E politica cea mai comodă care cere o mai mică sumă de idei politice de sine stătătoare, cea mai plauzibilă, cea mai lesne de înțeles de toți.

Afară de asta ea mai lasă loc și pentru rezervațiunea mentală că, în momentul pericolului, tot te mai poți arunca în brațele celui mai puternic sau celui care oferă mai mult. Dar acest calcul se 'ntemeiază numai pe ipoteza unei încordări între Austro-Ungaria și Rusia, care poate exista, dar nu trebuie să existe în mod necesar. Dacă Rusia și Austro-Ungaria ar fi dispuse de-a se înțelege asupra unei împărțeli a României neutrale, garanția în contra împărțelii reale ar sta poate în Tractatul de la Berlin, în dreptul public european, pretutindenea, numai în neutralitatea României nu. Dacă e vorba de a se afla o garanție a integrității teritoriului României în politica proprie a regatului atunci ea ar consista nu în neutralitate, ci mai cu seamă în alipirea fățișă de-o monarhie sau de cealaltă, de Rusia sau de Austro-Ungaria, căci numai alipirea scade pericolele unei înțelegeri pe deasupra corpului și existenței României, când ea nu oferă nimic nici unuia din vecinii ei, ci caută a ținea în eșec pe unul prin celălalt.

Dacă s-ar fi recunoscut acestea în România, conform cu situația reală a lucrurilor, relațiile cu Austro-Ungaria s-ar fi pus demult pe-o bază mai solidă și mai sănătoasă. Căci, din punctul de vedere al intereselor române, alegerea între Rusia și Austro-Ungaria nu poate fi dubioasă. Austro-Ungaria nu amenință nici dezvoltarea națională, nici cea politică, nici cea liberală a României. S-a făcut modă în presa română de-a vorbi despre siluirea elementului român din Transilvania, despre terorismul națiunii maghiare. Provocăm însă presa română de-a face paralele cu Basarabia. Se va vedea atunci dacă poate fi vorba de deznaționalizare în Transilvania, unde românii se 'ntăresc pe zi ce merge, sau în provinția mărginașă rusească, unde școalele lor se rusifică, unde preoți și mireni sunt trași cu toții pe același calapod rusesc. Maghiarismul nu e propagandist, slavismul da. Și dacă în Ungaria am și voi să facem propagandă, am începe-o oriunde mai 'nainte de-a o începe la români, în cari nu putem ignora pe aliatul în contra inamicului comun panslavist.

Politica neutralității este în adevăr nu numai plauzibilă, ci tradițională pentru români.

Solidaritatea de interese pe care se întemeiază atât de mult foaia din Pesta nu va ajunge a se fixa ca convingere nestrămutată în spiritul public pe cât timp conaționalii noștri de peste Carpați vor fi tratați în mod escepțional și după legi escepționale.

Ziarul din Pesta ne provoacă să facem o paralelă între românii din Ungaria și cei din Rusia.

Această paralelă e lesne de făcut.

Românii din Rusia stau numeric în raport cu populațiunea monarhiei rusești ca o jumătate de milion la optzeci de milioane, ca 1:160; românii din Ungaria stau însă ca 1:6, ba față cu maghiarii (trei milioane către patru și jumătate milioane) ca 2:3.

Dacă, aproape egali la număr cu maghiarii, ei rezistă cu mai mult succes curentului guvernamental de deznaționalizare nu e un semn că ungurii nu vor, ci că nu pot să-i maghiarizeze.

Voința există.

Această voință se sfărâmă de o alta tot atât de puternică, dar nu e mai puțin adevărat că ea există și e un izvor nesecat de vexațiuni zilnice.

Ba se introduce cu sila în școli ca obiect obligatoriu limba maghiară, vorbită abia de a treia parte a populației regatului, grea, radical străină de limbele celorlalte naționalități, răpind tinerimii timpul pentru studii mai necesare și mai spornice decât dresarea c-un idiom pentru a cărui învățare se cer zece ani; ba, mai în urmă, vin alții să impuie această limbă până și ca limbă de propunere în școale.

Ori chinezește, ori ungurește este mai acelaș lucru. Pentru populațiile ario-europene ale Ungariei limba ungurească e fără îndoială egal de străină, prin organismul ei, cu cea chineză. Aceasta n-o spunem din dușmănie contra maghiarilor, ci pentru că ne-am convins după o sumă de fenomene că studiul acestei limbi formează o piedică însemnată pentru dezvoltarea intelectuală a populațiunilor de dincolo de munți. Pe români 'i mărginește, îi coboară cu câteva grade mai jos pe scara ființelor organice.

În fața acestor împrejurări e greu a se admite că înclinări politice pentru Ungaria îndeosebi ar putea deveni vreodată populare la noi.

Când contele Andrassy a vorbit de insula romanică împresurată de valurile oceanului slav n-a gândit, nici a putut gândi numai la statul politic al regelui Carol, unde deasupra insulei s-a cocoțat o mână de grecotei și de bulgăroi malonești cari formează un ciudat epizod în istoria noastră.

A gândit desigur la espresia etnologică, la poporul românesc astfel precum se află aci și pretutindenea același, și care la un loc formează insula etnică de care e vorba. Greco-bulgarii, fie asigurați ungurii, ar fi cu rușii ruși, cu maghiarii maghiari, cu nemții nemți; s-ar da după păr numai să le meargă bine.

Când e vorba de-o luptă cu efect în contra panslavismului, interes comun maghiarilor și românilor, maghiarii cată să se convingă că întreaga insulă etnologică formează un element de rezistență, că întreagă trebuie să aibă conștiința că existența ei națională 'i este asigurată din partea Apusului, că nicăiri ea nu-și consumă puterile în lupte zilnice pentru mănținerea individualității ei.

Dacă însă prin zilnice vexațiuni simțul național de dincoace e jignit prin procederile maghiare de dincolo, dacă românilor li se pune perspectiva de a alege între a fi maghiari sau slavi, nemți sau slavi, toată lupta devine indiferentă pentru poporul nostru.

Nici nemții, nici slavii, nici maghiarii nu exercită ca caracter național, ca limbă, ca stări de lucruri vro atracție asupra noastră, și simpatiile noastre naționale sunt foarte departe în apusul Europei între națiile romanice sau romano-germanice de acolo.

Cauzele acestor simpatii depărtate nu sunt numai politice, ci de natură foarte diversă, sunt etnice, intelectuale.

Natura analitică a limbei, deci și a spiritului nostru, deosebită de cea germană, ungurească, slavă; o inteligență mai puțin abstractă dar mai limpede; un bun simț, falsificat poate în parte, dar înnăscut rasei române, o elasticitate mai mare a puterii musculare și a celei intelectuale; iată note cari disting în mod esențial rasa română de cele ce-o înconjură. Dacă mai ținem seamă de unitatea aproape absolută a limbei vorbite de români precum și de unitatea datinelor, amândouă preexistente formațiunii statelor române chiar, am arătat aproape în totalitate cauzele ce se opun în mod constant deznaționalizării românilor.

E o încercare absurdă, dacă nu mai mult, de a impune unui popor pe deplin format, incapabil de schimbare, ca să contracteze apucăturile unui geniu național mai greoi decât e al lui, de a-i impune limbi ce nu e în stare nici a le vorbi, nici a le pătrunde pe deplin, de-a-i întuneca deșteptăciunea și claritatea spiritului lui cu calapoadele abstrase ale unor limbi străine și de-a nu-l lăsa să ajungă în bună pace la dezvoltarea pentru care l-a menit Dumnezeu.

Așadar și 'ntr-o parte și-n alta, în Rusia ca și-n Ungaria, întâmpinăm adversari naturali ai rasei noastre.

Aci e esplicarea de ce politica neutralității e cea împărtășită de cei mai mulți români, de ce cabinetul conservator a fost răsturnat pentru c-o susținea, spre a se aduce în locu-i politica de aventuri și de alianțe a unor adunături fără de patrie, cari să-și facă din specula sângelui, a hotarelor, a cetățeniei române un mijloc de existență zilnică, un mijloc de câștig.

❦