[20 martie 1881]

Răspunzând la discursul d-lui Maiorescu, d. Carp a crezut a putea reduce importanța pe care o dăm noi vicierii spiritului public în România.

Originea acestei vicieri e a se căuta în orice caz în tradițiile și antecedentele membrilor partidului roșu și în faptul că asemenea tradiții și asemenea antecedente au fost cu toate acestea răsplătite sub o monarhie. Monarhia, pe cât poartă acest nume, credem că nu poate renunța, în interesul ei și al poporului, la acele prerogative care-i formează esența și o deosebesc de republică. În republică numai, prin natura lucrului, domină partidele și apetiturile.

Dar fie apreciarea noastră severă cea justă, sau aibe cuvânt d. Carp, care vede în aceste fenomene ale înveninării spiritului public până și prin idei nihiliste numai semne ale unei boale mai adânci, răsărite din lipsa unei solide organizări sociale, nu asupra acestei divergențe mai mult formale vom avea ceva de zis.

Cestiunea e dacă, în era nouă ce se deschide prin erigerea României în regat, actuala lipsă de organizare, atât de priincioasă instinctelor roșie, va ținea înainte sau dacă există vro perspectivă de-a putea înlătura din viața publică elementele ce nu sunt pentru viața publică, și anume pe aceia cari și-a făcut din politică, din precupețirea și specula sentimentelor și aspirațiilor naționale o meserie și o negustorie de toată ziua.

Îndealtmintrelea noi nu găsim deloc atât de straniu ca publicitatea, fie ziaristică, fie parlamentară, să ia de motiv tocmai fenomenele; căci fenomenele izbesc vederea, nu cauzele ascunse.

Decreșterea populației române din țară și creșterea elementelor străine e un fenomen; el rănește vederea patriotului adevărat, el e lesne de înțeles pentru orice cetățean, el ne strigă să căutăm cauzele ascunse ale lui și să le înlăturăm.

Scrieri și discursuri nihiliste sunt asemenea un fenomen izbitor, lesne de înțeles pentru omul public ca și pentru cel privat. Aceste scrieri, aceste discursuri sunt pete cari reclamă vindecarea răului intern ce le-a produs.

Cuvântul „organizare socială“ are însă o sferă largă și ar fi în orice caz interesant ca o inteligență necontestabil luminoasă cum este acea a onor. deputat de Vaslui să ne lămurească asupra ei.

Evident că e rău dacă onor. Serurie face politica și versuri în loc de-a face altceva. Cestiunea e cum viitorul Serurie să fie silit, prin natura organică a societății române, a se ocupa cu lucruri mai potrivite cu inteligența și aptitudinile sale decât versurile neo-grecești și politica de mahala.

Și această cestiune e foarte gravă din toate punctele de vedere.

Nimic nu demoralizează mai mult pe un popor decât erigerea nulității și a lipsei de cultură în titluri de merit.

Încurajarea nulității, erijată în principiu de guvernământ, îi îndeamnă pe cei răi de a uza de orice fel de mijloace numai pentru a izbuti să pună mâna pe stat. Am văzut de ce soi sunt acele mijloace. Scrierile satirice ale d-lui Orășanu, republica de la Ploiești, telegramele de felicitare cătră Rochefort sunt încă proaspete în mintea tuturor. Chiar admițând că avem a face cu acte cari n-au fost luate în serios nici de autorii lor, rămâne totuși obiecțiunea gravă de făcut dacă soarta unui stat poate fi determinată de oameni cari se joacă cu focul, de oameni cari n-au întru nimic de-a proclama azi republica, iar mâni a se prosterna cu umilință înaintea monarhului. Acești oameni nu mai sunt caractere bărbătești, ci niște panglicari cari și-au făcut o jucărie din diferitele forme de guvernământ și o meserie lucrativă din amăgirea poporului cu ele.

Dar există o lature și mai gravă a lucrului. Într-un stat în care nu există măsură pentru merit, în care, din contra, merit și știință sunt cauze de persecuțiune din partea demagogiei ignorante și lacome a Costineștilor și Caradalelor, spiritele tinere cari s-au născut cu o coardă mai energică de percepțiune și de voință, am putea zice naturile alese, pierd încrederea în organizarea societății și înclină a adopta ca ale lor niște idei de destrucțiune cari cuprind în ele nimicirea oricărui stat. Tocmai ne vin în minte numele nihiliștilor români din Iași, frații Nădejde și Milea, și o spunem drept că, văzând pe Carada om mare și pe plagiatorul Crăciunescu profesor de facultate, începem, nu a justifica, dar a esplica psicologic aceste fenomene.

Frații Nădejde de ex. sunt amândoi tineri cu știință de carte; am putea zice că în degetul lor cel mic au mai multă știință decât Costinescu ori Crăciunescu în capete. Ca merit se poate adăuga că, în lipsă totală de mijloace, de vreme ce sunt dintr-o familie foarte săracă, ei tot ce știu au învățat într-un oraș de țară, fără a face un pas în străinătate. Cu toate astea ei știu limbile clasice, mai multe limbi moderne, au înghițit cu ardoare ceea ce le-a venit în mână din științele naturale. E firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităților, să le apuce un fel de desperare de viitorul societății în care trăiesc și să-și deschiză perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există.

D. Carp, în a noastră părere, face rău de micșorează importanța întâmplărilor din Iași. Pe cât știm, acești tineri amăgiți nu sunt stârpituri de vanilie crescute în bumbac, cu capul amețit de fraze și romanuri, ca tinerii Vintilă Rosetti sau Calligari, cari în vederea unor sinecure ar transige numaidecât cu pretinsele lor principii revoluționare, numai să li se arunce câte un oscior. Nu sunt pretinsă nație și pretins popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligență au fost și puternică și vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Țandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl, pentru motive reversibile, renunță la republica universală și devine monarhist legitimist; fiii vor face ca prezidentul republicei Ploieștilor care, din cap al împărăției Fefeleiului, a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătățirea sorții lor personale, prin funcții și diurne; tinerimei mai energice trebuie să i se întipărească convingerea serioasă că organizarea societății nu mai îngăduie ridicarea în sus a Costineștilor, Caradalelor și Seruriilor și că de acum înainte pentru a se ridica cineva, îi trebuie și minte, și caracter, și muncă.

Dar cestiunea are o lature și mai gravă. Europa este monarhică. Nu credem că ar privi cu ochi buni o țară unde sistematica încurajare a nulității și a feneantismului pe de o parte ar da naștere pe de altă parte unei descompuneri sociale capabile a învenina și pe vecini. Oficiosul „Journal de St. Petersbourg“ scrie în această privire:

Simpatiile cele mai sincere ale Rusiei îi sunt asigurate României în noua sa existență ca regat; dar nu există drepturi fără datorii ca corolarii. E permis a spera că guvernul român se va pătrunde din ce în ce mai mult de obligațiunea ce-i incumbă de-a se arăta un membru util și activ al marei familii conservatoare numită „Europa monarhică“ și că va face tot ce-i stă prin putință pentru a impiedica ca teritoriul român să serve de azil bandei internaționale care amenință siguritatea tronurilor și prosperitatea națiunilor.

Iată dar cum „organizarea socială“, cuvântul pe care l-a lăsat să cază d. Carp, are însămnătate și pentru poziția României ca stat. Am dori să știm în adevăr în ce mod pricepe d-sa această organizare socială și dacă nu cumva e victima iluziei că cu Cariagdii, Caradale și Costinești, cu cumularzi, vânători de sinecure, de directorate de bănci și de diurne, s-ar putea inaugura o reformă socială. Nouă ni se pare sigur că nimic nu se poate face cu oameni cari, în locul convingerii, științei și caracterului, n-au decât un nesățios stomah.

❦