[21 octombrie 1881]

Aflăm în „Românul“ de azi un lung articol privitor la cestiunea izraelită.

Îl reproducem ca probă de completa lipsă de idei în privirea măsurilor ce cată a se lua în contra invaziei.

Foaia guvernamentală constată invazia, arată relele ei, se plânge de ea și totuși nicăiri nu indică un singur mijloc pentru a întâmpina răul. Culmea ridicolului e desigur apelul ce-l face evreilor împământeniți de-a opri imigraținea din Rusia.

Dar iată-l aproape întreg. Ex ungue leonem.

…indicarăm zilele trecute datoria ce credem că au, după noi, acei dintre evrei cari se zic români, cari iubesc cu adevărat țara și pe poporul român.

Aceștia, pe când pretutindeni erau goniți, pe când mai nicăieri nu găseau azil și protecțiune pentru viața ș-averea lor, au aflat în România nu numai azilul ci mijlocul d' a propăși, d' a se 'navuți.

Ei știu deci, prin esperiența ce au, că niciodată fanatismul religios n-a pătat inima poporului român; că niciodată persecuțiuni religioase nu s-au văzut pe ospitaliarul pământ al României;

mai știu că, cu toate acestea, nici o țară pe lume n-a fost mai insultată, mai batjocorită decât România sub pretestul mincinos și infam al persecuțiunii religioase;

știu încă — căci trăiesc aci și văd lucrurile cu ochii lor — că, pe când pe d'o parte se striga că erorile veacului de mijloc se esercită aci 'n contra evreilor, pe de altă parte coreligionarii lor soseau în valuri dese și groase în țara noastră, dovedind astfel prin fapte că nu e nimic adevărat din acuzările făcute, căci dacă ar fi fost adevărate, fie numai în parte, acele acuzări, invaziunea s-ar fi curmat, de vreme ce nimeni nu se duce cu dragă voie la rău, la persecuțiune.

Ei bine, când situațiunea este astfel, când mai cu osebire țara — înecând simțământu-i de demnitate pe drept revoltat — a uitat și iertat toate calomniile ce i s-au adresat ș-a pus pe evrei p-aceeași linie cu oricare român născut și crescut sub un regim străin, am crezut și credem că va fi venit și pentru evrei timpul d' a dovedi că iubesc adevărat țara, că se interesă de viitorul ei, că sunt și prin fapte români, cum au fost recunoscuți de drept de către poporul român.

D-aceea am amintit evreilor zilele trecute datoria, ce au; le-am indicat cum, după părerea noastră, ar putea și dânșii dovedi iubirea ce trebuie să aibă pentru națiunea română și pentru pământul ei.

Invaziunea ebraică urmează.

Autoritățile — cu toate măsurile luate și care i-au pus mari stavile — nu pot totuși a o opri cu desăvârșire.

Într-adevăr, când granițele sunt atât de întinse și deschise, când vecinii vor să se scape de vagabonzi, e ușor a-nșela vigilența ș-a ajunge la scop.

Dacă evreii din țară n-ar închide ochii, dacă ei n-ar primi pe fugarii și pe goniții din alte părți, măsurile luate d-autorități ar fi d-ajuns pentru a opri invaziunea.

Împlinirea acestei datorii, ce-n oricare țară este impusă prin inimă și prin interes fiecărui cetățean, avem dreptul să cerem și noi de la izraeliți.

Mai este un rău.

Nepăsarea, cetățenilor, a guvernelor din trecut și p-alocurea — mai cu osebire peste Milcov — o ne 'nfrânată poftă de câștig, au ajutat la năpădirea satelor de către o mulțime de străini cari n-au nici o meserie și se fac numai cârcimari și esploatatori ai sătenilor.

Avem legi care lovesc această esploatare chiar în cauza ei: opresc stabilirea în sate a acestor oameni.

Găsesc oare evreii deveniți români că ei nu sunt datori a lucra pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, și ilegale, și păgubitoare poporului român?

Ne mulțumim și d-astă dată numai a pune întrebarea.

Așteptăm răspunsul de la fapte și numai de la fapte, căci omul se judecă după fapte, ca pomul după roade.

În istoria noastră națională, în lupta pentru bine ș-adevăr, găsim numele unui evreu, Rosenthal, care a luat parte la revoluțiunea de la 1848, a luptat ș-a suferit pentru țară, pentru drepturile și fericirea ei.

Cine sunt actualii?

Nu-și va găsi oare soți ai lui Rosenthal?

Așteptăm răspunsul faptelor și numai al lor.

Noi repetăm părerea rostită de mai multe ori, că în contra invaziei necontenite de elemente străine improductive nu există decât un mijloc temeinic: organizarea economică și socială a poporului românesc însuși. Ramurile noastre de muncă trebuie să se organizeze în corpuri autonome ca să reziste una câte una și toate la un loc introducerii clandestine, năvălirii elementelor esploatatoare și improductive. Cu „jalnica tragodie“ a fratelui Rosenthal nu se face treabă. S-ar mai putea afla încă o sută de Rosenthali bine intenționați, și nici nu ne îndoim că se vor fi aflând, fără ca activitatea lor să poată abate un rău social carele nici nu răsare măcar din propriile noastre păcate, ci din criza socială a unui popor cu mult mai numeros decât al nostru, al celui rusesc.

Cu micul bagaj de idei egalitare și liberale de la 1848, lipsite cu totul de razimul științei, nu se rezolvă cestiuni de talia acesteia; de aceea nici credem pe roșii în stare de a găsi în magazinul lor de masalale, de stindarde tricolore, cocarde și … bombe orsini, o armă capabilă a da soluțiune unei cestiuni sociale.

❦