[22 octombrie 1881]

„Românul“ a 'nceput să devie interesant.

„L'Independance roumaine“ publicase vro dare de seamă despre torturile suferite de țărani în vrun punct al țării, torturi cari sunt de-a dreptul o unealtă de guvernământ al partidului roșu, iar un ziar italian a reprodus acea dare de seamă, formulând o opinie foarte aspră asupra stărilor de lucruri din România.

— Vai de mine — strică „Pseudo-românul“ — cum să se scrie asemenea lucruri ca să le afle străinii? Ce opinie ș-or face de noi?

Iată singurul punct vulnerabil al pseudoromânilor noștri: rușinea de străini, teama de ei, un foarte slab surogat pentru frica lui Dumnezeu și adevărata iubire de țară.

Precum am tradus fără a pricepe legile și regulamentele noastre din limbi străine, precum toată îmbrăcămintea noastră, începând de la pălărie și sfârșind cu țintele bătute în talpa gheții, totul e introdus din străinătate, precum introducem chiar făină și unt de peste graniță, tot astfel opinia ce-o au despre noi străinii e singura considerație serioasă pentru politicianii noștri.

La dreptul vorbind opinia rea a lumii despre „cutare“ e foarte indiferentă pentru el dacă stă bine. Din contră, oricât de bună opinie ar avea cineva despre „cutare“, dacă el stă în adevăr rău părerea altora nu-i ajută nimic. Singurul lucru ce se poate cere e ca lumea să aibă o opinie exactă despre o națiune, ca și despre un om.

Ei bine, cine ne-ar numi barbari ar greși oare?

N-ar greși deloc. Cine dintre români are o cultură adevărată acela va fi tot de opinia aceasta și singura sa părere de rău, precum și a noastră, ar fi că nu suntem destul de barbari, având tăria și fecioria de simțiri ale barbariei, ci că avem numai viciile civilizației pe de o parte, numai viciile barbariei pe de altă. „Semibarbari“, iată termenul tecnic pentru starea noastră, pe care un istoriograf modern îl va și întrebuința, cunoscând că această stare e de o sută de ori mai rea decât barbaria, nevorbind de răutatea ei în alăturare cu adevărata civilizație.

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, văzutu-s-au undeva în lume, neesceptând China, Japonia, statele nigritane ale Africei, o stare economică mai rea, mai mizerabilă decât aceea a țăranului nostru de la șes și munte? Văzutu-s-au țară agricolă, înzestrată de natură c-o bogăție de-a dreptul miraculoasă, în care locuitorii să moară de foame precum au murit în realitate în anii trecuți în unele județe de munte?

Există țară în Europa în care decreșterea populației să fie atât de mare ca la noi? Văzutu-s-au o descompunere a obiceielor casnice și publice în gradul în care există la noi?

Și când ne întoarcem la pseudocultura noastră și vedem pe bulgarul Mihălescu, cu patru clase primare, administrând o țară de oameni și punând prefect pe un Chirițopol, care a fost slugă, fecior în casă; când vedem alte patru clase primare, pe vestita vivandieră a regimentului de muschetari din Moldova, pe onor. Costinescu, redijând una din cele mai răspândite foi, „Pseudo-românul“, când vedem nulitatea și ignoranța servind ca titlu de recomandație pentru înaintare pe scara socială nu ne convingem că suntem arhibarbari?

Când am întreba ce și cât se citește în România am rămânea încremeniți de mizeria intelectuală.

Există bunăoară un singur lexicon aproape complet al limbei române, operă de fond de mare valoare, cu toate mancurile ei de amănunte, lexiconul d-lui Cihac. Meritul acestei opere e cu atât mai mare cu cât volumul I e cea dendâi încercare reușită a unui dicționar comparativ al limbilor romanice luând de temei limba română. Îndoit merit.

Câte exemplare au vândut autorul român în România? Două sau trei ni se pare, un număr cu totul ridicol. Toată ediția a fost cumpărată de franceji, engleji, germani.

Dar întrebe-se Alecsandri ce-a câștigat cu operele lui, din cari multe sunt nemuritoare, și câți l-au citit? Întrebe-se Odobescu ori Hasdău câți cititori află în România? Oamenii vor da din umere și vor râde. Dacă nu i-ar încuraja dragostea de muncă, și de obiectele ce le tratează, dacă nu i-ar încuraja străinătatea prin prețuirea dreaptă a celor ce scriu, desigur ș-ar arunca scrierile în foc. Pentru pătura superpusă de civilizație greco bulgară de la noi nu există nici limbă, nici știință, nici literatură românească.

Dar poate să aibă străinătatea o opinie atât de rea de noi precum o merităm? Intră în imaginația străinătății publiciști ca d-alde Carada, Fundescu, Basarabescu ș.a., învățați ca Cernătescu, Crăciunescu ș.a., generali ca Cernat, directori de bancă națională ca Costinescu, directori de minister ca S. Mihălescu, miniștri ca Giani, viceprezidenți de adunare ca Sihleanu?

Este imaginabilă starea aceasta de lucruri și se poate ea însemna altfel decât cu numele celei mai complete barbarii?

O! uniforme frumoase, craidoni scoși din cutie și cocote îmbrăcate după cea din urmă modă, bărbați muieri cari se sulemenesc fiind miniștri, astea le avem cu de prisos. Dar realitatea este completă ignoranță și corupție sus, neagră ignoranță și adâncă mizerie jos.

Ș-acesta e poporul nostru românesc? Poporul nostru de acum 50-60 de ani, de-o sănătoasă barbarie, de-o rară deșteptăciune de minte, dăruită de Dumnezeu, de-o mare vigoare a inimei, grăitor de adevăr, vesel, muncitor, ironic, des braves gens cum zicea principele de Ligne acum o sută de ani?

Nu mai e de recunoscut. Nici Matei Basarab, nici Dimitrie Cantemir al său nu l-ar mai recunoaște dacă s-ar ridica din morminte.

Și de unde vin toate acestea?

Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiții, fără patrie hotărâtă, fără naționalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simțul său istoric, simțul de dezvoltare continuitivă și organică, acel simț pentru care în fiece an avem o zi mare: Moșii.

Moșii — patres, moșia — patria, cu orânduielele lor bune și drepte, cu limba lor spornică și bogată, cu moștenirea lor intelectuală și socială întemeiată pe o mare epocă eroică și pe-o dezvoltare normală și sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem și de-aceea civilizația Caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a Venerei vulgivage c-o împărăteasă.

❦