[22-23 iunie 1881]

O convorbire pe care prințul Bulgariei a avut-o cu corespondentul ziarului englez „Standard“ dovedește că domnitorul țării vecine are un viu sentiment de căderile unui suveran, mai ales când generația asupra căreia guvernă e, din deosebite cauze, ignorantă și coruptă.

În adevăr ceea ce se 'ntâmplă dincolo de Dunăre ne aduce aminte de ceea ce se întâmpla la noi sub Vodă Cuza și azi sub Carol îngăduitorul. Prințul Bulgariei se plânge că în trei ani de zile a schimbat șapte ministerii, trei Camere și a trebuit să refuze sancțiunea la o sumă de legi cu totul necuviincioase: desigur pensii reversibile și alte lucruri asemenea. C-un adevărat dezgust vorbește prințul de oamenii politici cari-l înconjură și, sincer mărturisind, îl înțelegem. Avem în partidul roșu o sumă de bulgari deasupra cărora răsare bunăoară mucenicul Simeon Mihălescu, deci oricine își poate închipui ce turpitudini cată să se petreacă într-o țară în care toată generația dominantă consistă din Mihălești. „De sus începând până la jandarmerie toți sunt corupți; nu pot să destitui patru mii de oameni; cată să-i intimidez“ zice principele.

Cu toate deosebirile cari pot să existe între România, țară c-un trecut istoric aproape neîntrerupt, și Bulgaria, care răsare acum după cinci sute de ani din adâncă servitute, există totuși o sumă de asemănări cari 'și au cauzele lor firești și lesne de înțeles. Populațiunea din orașele Țării Românești are trei origini deosebite: e sau de peste Olt, sau de dincolo de Carpați sau, în mare parte, de dincolo de Dunăre. Elementele de dincolo de Dunăre, atrase de prin timpul în care, în România, creștinii întregului Orient european găseau un adăpost pentru exercițiul liber al credinței și pentru munca lor, au curs și curg încă încoace, ba în secolul de față constituie, alăturea cu elementele autohtone, clasa de mijloc a țării.

Aceasta n-ar fi fost încă nimic. Ideea statului și a unei solide organizări fiind vițiată de domnia vechilor și noilor fanarioți, s-a putut în adevăr ca, într-o bună dimineață, o Carada ori două să compună până și textul unei Constituții, a unei legi organice fundamentale pentru uzul unei țări cari nici era a lui Carada sau a lui C.A. Rosetti decât din pură întâmplare. Ar fi fi fost în orice caz mai bine dacă amândoi aceștia se nășteau tot acolo unde se născuseră și părinții dumnealor. Imigrațiunea de peste Dunăre a avut ca rău moștenit defectele contractate sub o lungă robie: lingușirea sclavului și obrăznicia parvenitului, cinismul și malonestitatea. Toate astea se pot constata oarecum caz cu caz în țara noastră. Ce obraznic era „Românul“ în opoziție față cu pionul Prusiei și cu agentul d-lui de Bismarck, ce basețe și câinească lingușire când redactorul „Republicei Române“, ce apărea în Bruxela, apologistul lui Blanqui, declară că proclamarea regalității e încoronarea vieții sale de parvenit și de șarlatan!

E greu de-a guverna cu asemenea oameni cari seamănă mult mamelucilor din Tunis. În adevăr ce autoritate poate să aibă un stat ai cărui demnitari înalți sunt niște parveniți, niște oameni fără patrie hotărâtă, cari, întrebându-i, nu știu la ce popor să se numere?

Închipuiască-și cineva acum pe prințul Bulgariei, care n-are absolut alte elemente cu cari să guverne de ceea ce avem noi în Mihălești, în Caradale, în C.A. Rosetti, și spună dacă un adânc despreț nu trebuie să fi pătruns inima tânărului Domn de câte ori vedea ideile sale cele mai generoase întâmpinând numai meschine interese personale, numai minciună, numai trădare?

Îndealtmintrelea ne îndoim dacă principele Bulgariei va avea un succes acătării cu politica sa de indignare morală. Altfel consiliază Machiavelli pe Principele său să lucreze. Când oamenii din generația ta, zice autorul italian, sunt corupți, trebuie să te servești ca dânșii, să urli cu lupii. De aceea, în loc de-a-i depărta de la sine, prințul ar trebui să 'nființeze o decorație, de ex. „Leul Bulgariei“, a cărui posesiune să fie împreunată c-o pensie reversibilă bunăoară. Această decorație s-o împarță la toți patrioții de meserie de dincolo de Dunăre și să le dea pe mână țara.

Nu e vorba aci ca Bulgaria ori poporul să stea bine.

E vorba ca, chiar în contra intereselor poporului bulgar, principele să se mănție. Când mortalitatea poporului bulgar, stors de dări, va fi atât de mare ca a poporului românesc de ex., el va putea ușor să fie substituit prin alte elemente, prin evrei, prin germani ș.a.m.d. Astfel casa de Battenberg va rămânea domnitoare peste același teritoriu, indiferent fiind de cine e populat acesta. Această manieră de-a vedea o împărtășește un vestit politic oriental, d. C.A. Rosetti: „Românul“ său nu trebuie să fie neapărat român. La dovezile noastre că populația română scade în favorul înmulțirii repezi a străinilor în România ni se răspunde că, ca să fim drepți, am trebui să constatăm că populația în genere, fără deosebire de religie și naționalitate, se urcă. Ca să fim drepți, cată să admitem că e indiferent cine se înmulțește și cine moare. Tot maniera aceasta de-a vedea cată s-o admită și principele Bulgariei, să se împace cu partidul radical de acolo și să gospodărească cum se gospodărește la noi; rețeta e infailibilă. E adevărat că, sub un regim economic și politic ca al nostru, bulgarii se vor duce pe apa Sâmbetei; dar cine va sta, va fi dinastia domnitoare asupra aceluiași număr de chilometri pătrați, un fertil teren de colonizare pentru prisosul populațiilor din Apus.

❦