[24 iunie 1881]

Cu sau fără cuvânt s-a vorbit atât de mult în ziarele noastre contra fostei administrații a căilor ferate române, deși, în decurs de atâția ani de zile și în timpi în cari acea administrație avea de transportat câteva sute de mii de oștire rusească și atâta material de război, nu s-a întâmplat decât un singur incident de o gravitate oarecare. De când însă funcțiile de la drumul de fier au devenit sinecure bine plătite pentru patrioți ca d-alde Fălcoianu, Stătescu și alții, ziarele române ca și cele americane promit a avea o rubrică constantă de dezastre. Lucrul merge atât de departe încât, chiar atunci când directorul însuși, d. Flăcoianu, călătorește spre a face cercetări asupra dezastrelor, trenul ucide oameni și derailează.

Astfel trebuie să meargă lucrurile în toate țările în cari activitatea publică a statului, toate serviciile ce acesta are a le aduce populațiunii se subordonează intereselor unei societăți anonime și lacome de esploatație, în loc de a se încredința la oameni competenți, cunoscători de exigențele tecnice ale lucrării cu care se însărcinează.

Roșii îndeplinesc prin aceasta două scopuri egal de meschine. Pe de o parte se 'nbogățesc ei; fiecare din acești patrioți cari ieri sau n-aveau ce mânca sau duceau o existență lihnită e azi milionar, pe de altă parte scopul lor principal este de a dovedi că, fiind ei incapabili de a administra căile ferate, românii în genere ar fi incapabili de lucrul acesta.

Deși avem ingineri cu studii tecnice escelente, deși oameni tineri, cu pretenții foarte modeste și departe de a visa să joace rolul de oligarhi și aristocrați politici, s-ar afla cu de prisos pentru a administra, corecți și treji înainte de toate, căile ferate române, se pun în aceste posturi — cine? Săbiuțe politice, cârciocari de paragrafi de lege, universaliști și gheșeftari, agenți electorali, cioclovine de casa lui C.A. Rosetti și Carada, slugi de ale partidului roșu, fără capacitate, fără cunoștințe speciale, fără conștiință de datorie.

Aceasta e cauza pentru care zicem că poporul românesc va ajunge într-o zi la starea de-a prefera pe străini acestei pături de plebe ignorantă și lacomă, lingușitoare cu cei de sus, obraznică cu cei de jos, care, pretinzându-se a fi a țării, se servă de acest unic pretext pentru a o spolia și a-i insufla sceptica îndoială dacă mai este capabilă de-a se administra singură.

Share on Twitter Share on Facebook