[25 martie 1881]

Ziarele străine ne aduc știrea că un număr de studenți români din Paris s-au declarat contra regatului și au aclamat cu entuziasm viitoarea republică română. Nu e greu a presupune că d-nii Vintilă C. Rosetti, Horia C. Rosetti, Calligari și Maniu vor fi fost între acești tineri, mai cu seamă că nu i-am văzut subscriși în telegrama de omagiu adresată de studenții din Paris M. Sale Regelui. Poate că reîntorși în țară și căutând slujbe, cari sunt ținta oricărui suflet patriotic, tinerii în cestie, având înainte-le perspectiva aurită în adevăr de-a deveni reversibili, se vor prosterna dinaintea tronului și vor concede că viața lor se încoronează printr-un decret de numire în funcție sau printr-o pensie. Poate că toată manifestarea contrarie regalității nu e decât o apucătură bizantină pentru a-și da relief și a cere cu atât mai mult (în piese sunătoare) pentru renunțarea de la pretinsele principii republicane.

La noi în țară vorba, fraza „libertate, egalitate, fraternitate“ a ajuns o marfă și scumpă și lesne de plasat. Astfel un pretins „abis între M. Sa și țară“ s-a umplut c-un post de guvernator la Banca Națională; republica din Ploiești s-a monarhizat prin postul de adiutant și prin funcția de cămăraș la saline; deci se poate prea bine ca telegramele cătră Rochefort și manifestațiile contra regalității să fie numai preambulul, menajat de timpuriu, pentru intrarea pe calea monarhică a directoratelor de bănci și de drum de fier, căci singurul mod de-a face carieră la noi în țară e pe de o parte lesne de învățat de la maeștrii bătrâni pe cari-i avem, iar pe de altă parte el nu exige nimic de la cei ce-l practică: nici muncă, nici caracter. Va să zică tot ce poate fi mai ieften.

Nu tot astfel e poziția adevăraților republicani și adevăraților socialiști. În urma călătoriei Î. S. I. Principelui moștenitor al Germaniei la St. Petersburg, Reichsratul german discută o înăsprire a măsurilor contra democrației sociale și proclamarea stării de asediu în Lipsca și poate și în alte centre industriale. În Anglia socialistul Most, lucrător german care-n foaia „Libertatea“ a propagat regicidul, a fost condamnat la mai mulți ani de închisoare. Cu toate măsurile ce se prepară, tonul socialiștilor nu este mai puțin blând, ci el se urcă până la justificarea mijloacelor violente pe cari democrația socială le întrebuințează.

În Parlamentul Germaniei, discutându-se măsurile luate de guvernul prusian și de cel din Hamburg în contra socialiștilor, deputatul Bebel, cunoscut ca unul dintre șefii partidului socialist, a adresat Adunării între altele următoarele cuvinte:

Ministrul face partidului nostru imputarea că e revoluționar, internațional și ateist. Eu nu o tăgăduiesc deloc aceasta, și am declarat-o pe față și altădată în Reichstag, că pe teren politic voim republica, pe teren economic socialismul, pe teren bisericesc ateismul. Pentru ceea ce am zis iau responsabilitatea deplină. Partidul nostru este revoluționar după natura lui, dar revoluționar în sensul că încercăm să dăm întregei ordini sociale o nouă bază. Nu e necesar ca această țintă s-o ajungem pe cale violentă. Din contra, dorim calea reformei, calea legislațiunii și dv. singuri sunteți de vină dacă această cale se părăsește. Ne-am silit printr-un șir de propuneri de-a reforma legislațiunea actuală, dar toate propunerile noastre au fost respinse ca inadmisibile. Împrejurarea aceasta și decretarea legii contra socialiștilor au produs în adevăr în mulți dintre partizanii noștri convingerea că e esclusă orice posibilitate a unei procederi legale. Ne-ați răpit toate drepturile civile, ne-ați luat libertatea presei și a întrunirilor, ne-ați restrâns libertatea personală într-un mod care primejduiește existența noastră. Perpetuul control polițienesc sub care stăm primejduiește până și relațiunile noastre de afaceri… Admit ca întemeiată imputarea ateismului care se face partidului nostru și iau responsabilitatea asupră-mi. Cu toată atitudinea de principiu pe care-o are partidul, suntem departe de a esercita asupra cuiva presiune în privința bisericească. Când s-a pus în partid propunerea de-a ne lepăda de biserică ea n-a găsit decât prea puțini aderenți.

Dar cum ne puteți face răspunzători pentru ateism? Oare noi l-am inventat, noi l-am întemeiat pe baze științifice? Un om din treapta socială a d-lui ministru, baronul Holbach, prin cartea Systeme de la nature precum și La Mettrie au contribuit mai cu seamă la răspândirea ateismului. Chiar Frederic II, regele Prusiei, avea înclinațiuni ateiste, precum și Iosif II.

Istoria ateismului se poate urmări până la vechea filozofie grecească, și o luptă intelectuală care ține de 2000 de ani vrea s-o suprime cu măsuri polițienești un ministru care va fi dat uitării a doua zi după ce-și va părăsi postul? O asemenea armă se va sfărâma ca sticla de granit.

Dar asupra atentatului din San Petersburg numai foaia „Sozialdemockrat“ a vorbit astfel?

Tot astfel, ba mai aspru chiar se rostesc foile ultramontane precum „Vaterland“ din Munich și „Mainzer Journal“. Eu nu găsesc nimic surprinzător în toate acestea. Reprezentanții fanatici ai bisericii nu s-au sfiit de nici un mijloc față cu adversarii lor. Vă amintesc uciderea lui Enric al III-lea printr-un călugăr credincios.

— (Voci din centru). N-a fost credincios.

— Domnilor, n-o pot apreția aceasta, căci sunt ateist (ilaritate). și cine nu știe că papa Clement IV a murit de moarte nenaturală; pentru că desființase Ordinul Iezuiților. Nu socialiștii sunt aceia cari au predicat dintru început regicidul. Ni s-au atribuit nouă Hodel și Nobiling, dar până astăzi se refuză de-a publica procesele verbale care-ar fi s-o probeze aceasta. Aduceți-vă aminte de atentatele asupra lui Friedrich Wilhelm IV și atentatul din 1866 asupra principelui Bismarck. Blind desigur nu era socialist. Se vorbește totdauna despre scârba pe care ar fi producând-o un asemenea eveniment asupra întregei societăți culte. Spre a caracteriza această aserțiune amintesc că în vremea acelui atentat circula în Germania de sud o gravură pe care într-un colț era Blind, ochind cu revolverul, pe alt colț principele Bismarck. Între cele două persoane era zugrăvit dracul cu coadă și picior de cal, care cu o mână prindea glontele, cu alta făcea un gest de apărare. Dedesupt stătea scris: „Stăi! Pe ăsta nu-l iei tu, ăsta e al meu“ (mare ilaritate).

Mai observ că ceea ce zicem noi socialiștii acum e departe ca cerul de pământ de ceea ce scriau în acest înțeles oameni ca Freiligrath, de Sallet și actualul consilier de curte d. de Gottschall. Oare Schiller nu sărbătorește în Guillom Tell uciderea tiranilor? Oare în gimnaziile noastre, la studiul istoriei, nu ni se reprezintă scăparea țării de tirani ca o faptă lăudabilă? Nu suntem profesori și n-avem influență asupra învățământului, dar ministrul instrucției ar fi putut să corijeze în această privire studiul istoriei antice.

Cât de seducătoare în adevăr par asemenea argumentațiuni! Sofisma n-a infirmat-o în mod concludent decât sentința dată în Londra contra lui Most.

Nu e vorba aici, zice Sir W. Harcourt în Camera Comunelor, de o crimă în contra unei țări străine, ci de o crimă comisă înlăuntrul țării. E o atingere a moralei publice de-a predica uciderea în contra cuiva, oricine ar fi acela. Guvernul nu și-ar fi înțeles misiunea dacă ar fi permis ca să se abuzeze de azilul unui stat liber pentru propagarea uciderii.

Toate datele istorice citate de d. Bebel nu dovedesc teza că ar fi existat vrodată un partid în lume care să aibă înscris în programul său principiul regicidului sau principiul uciderii în genere. Enunțarea unui asemenea principiu e deja o vină ce merita pedepsită, după opinia țării celei mai libere, a Angliei.

Cu toate astea cu principiile lui Bebel ne va amenința pătura nouă de patrioți de meserie pe care-i vom primi peste câțiva ani din Paris.

❦