[27 februarie 1881]

Ziua de ieri a fost cea din urmă pentru doi bărbați a căror activitate publică, cuprinsă între anii 1830 și până în deceniul întâi din zilele lui Carol Vodă, a exercitat o însemnată influentă asupra dezvoltării ideilor naționale în România. Ieri, August Trebonian Laurian și Cesar Bolliac s-au săvârșit din viață.

August Trebonian Laurian a fost născut în Ardeal. Crescut în școala privațiunilor și fiind fiul unui popor care e până azi silit a plăti cu cele mai grele sacrificii orice pas ar voi să facă înainte, caracterul său era înăsprit, dar și lămurit totodată prin luptele la cari au luat parte. Amintim între altele că, în colaborare cu N. Bălcescu, a scos la lumină Magazinul istoric pentru Dacia, o colecție prețioasă de sorginți istorice; apoi că lui i se datorește introducerea studiului istoriei naționale în școalele noastre și e cel dendâi care-a încercat a aduna toate știrile de oarecare temei cari există asupra mult bântuitei istorii a neamului nostru, de la întâiele începuturi și până în zilele noastre, într-un manual care servește și azi de carte didactică. În timpul lui Grigorie Voievod Ghica a fost inspector general al școalelor din Moldova; a fost deci unul dintre acei bărbați cu spornică și dezinteresată activitate cari au dat domniei lui Ghica Vodă o însemnătate deosebită, ca pregătitoare epocei Unirii și a adaptării poporului românesc la viața modernă.

La Cezar Bolliac moartea fizică n-a fost decât încheierea morții lui intelectuale, intervenită acum câțiva ani deja. Bolliac a fost un prozator energic, un publicist din cei mai citiți și mai prețuiți. Pana sa a fost în serviciul intereselor naționale astfel cum le înțelegea și le-a rezolvat Vodă Cuza. Marea monografie asupra Mănăstirilor zise închinate e nu numai o scriere înavuțită cu documente autentice, cari ne ajută a reconstrui și-a împlini cu colori vii conturele istoriei noastre însemnate de cronicari, ci totodată o operă care a avut însemnătatea ei de politică practică și au contribuit a rezolva cestiunea secularizării moșiilor mănăstirești. Atât „Buciumul“ cât și „Trompeta Carpaților“ au fost în vremea lor ziare foarte mult citite, scrise fiind în graiul viu al poporului, cu acel bun simț și cu acea bogăție de locuțiuni și figuri cari ele abia dau un caracter curat național și propriu limbii noastre. A fost pururea un inamic neîmpăcat al emancipării precum și a imigrațiunii evreilor, o cestiune în care nicicând nu se putea transige cu el.

De mortuis nil nisi bene. Dacă bărbații care ne părăsesc au partea lor de erori comună la toată suflarea omenească, când părăsesc arena de luptă cată să ne aducem aminte numai de serviciile mari ce le-au adus cauzei publice și o facem aceasta cu atât mai mult când vedem că acele servicii nu consistă, ca la multe din reputațiile uzurpate, din închipuirea greșită ce și-ar face-o opinia publică despre ele, ci sunt reale, adevărate, au lăsat urmări binefăcătoare ce subsistă până astăzi.

❦