[28 februarie 1881]

Pe când în Anglia guvernul liberal n-ar fi poate în stare să suporte o nouă prezintare înaintea alegătorilor, amenințat fiind de cădere, în Franța guvernul esclusiv de partid, cum e guvernul oricărei republice, caută a-și asigura de mai nainte succesul alegerilor prin reformarea legii electorale, prin reintroducerea scrutinului de liste în locul celui uninominal. În loc de a se alege așadar deputații ca pân' acum, fiecare personal și în parte, ei se vor alege după liste formate de comitetele electorale. Cine nu va avea numele său într-o listă stabilită de un partid nu va putea fi ales.

Dacă acest proiect de reformă, căruia atât prezidentul Republicei cât și ministeriul îi sunt defavorabili, dar care se bucură de sprijinul atotputernicului d. Gambetta, va fi votat de Cameră, soarta Franței va căpăta din nou acea nuanță de dictatură cu care îndealtmintrelea marea națiune e obicinuită. Cine va stabili acele liste decât partidul dominant, cine e partidul dominant al oportuniștilor decât d. Gambetta însuși? Fiecare din aceste liste va cuprinde deci în frunte un nume mare și cunoscut, iar restul va consista din numele unor simple instrumente politice, votatori, mameluci, patrioți de meserie cum se zice. Minoritățile cari, pân' acum, se puteau strecura cu câțiva reprezentanți ai lor în mijlocul reprezentanților majorității vor fi nimicite sau reduse la puținele cercuri electorale unde predomină în mod incontestabil și unde nu li se poate opune nimeni. Cine știe cât de puține or fi acele cercuri?

Dar dacă acel nume principal și sunător din frunte ar fi unul și același pentru toate listele partidului republican din Franța, dacă el ar fi al d-lui Gambetta, n-ar fi asta repetarea plebiscitului napoleonian?

Modificarea în acest sens a legii electorale, cuprinsă în propunerea Bardoux, părea de la 'nceput a nu avea sorți de reușită, căci comisia Camerii se pronunțase contra ei; însă o întâlnire între prezidentul Republicei și prezidentul Camerii deputaților pare a fi creat o situație nouă. Ministeriul nu are nici o opinie în privirea reformei și nu va pune cestiunea de cabinet; fiece ministru poate să-și aibe vederile sale proprii în această privire; majoritatea deputaților, deși într' ascuns adversară a propunerii Bardoux, se crede că nu va putea rezista de-a nu se supune voinței prezidentului care, urmărind scrutinul de liste, urmărește plebiscitul, voindu-l pe acesta, voiește dictatura.

Dar oare dictatura, fie ca prezident al Consiliului, fie ca urmaș al d-lui Grévy, d. Gambetta o urmărește numai din punct de vedere personal, numai din ambiție? Sau, dacă ambiție ar fi, s-ar putea ea realiza fără un mare pretext, fără a cerca să se și justifice prin acte de înaltă politică? Iată o întrebare la care ne răspunde într-un mod incidental un alt eveniment: operația financiară a împrumutului de un miliard, făcut, se zice, spre a aduna fonduri în vederea unor întinse lucrări publice ce se proiectează.

La Spandau, fortăreață în apropierea Berlinului în care condamnații la muncă silnică lucrează munițiuni și echipamentă pentru armata germană, se află o zidire, un colț de cetate, numită Juliusthurm, în care se păstrează, ca fond de război restul miliardelor luate de la franceji ca despăgubire în virtutea păcii de la Frankfurt. Oare miliardul francez — cu toată destinderea, pretextată poate, pentru lucrări publice — să nu fi având tot menirea ce-o are aurul din Juliusthurm? Dacă considerăm silințele ce și le dau guvernele apusene de-a câștiga favoarea maselor și de-a pune mâna pe întreaga putere de care dispune un stat, dacă vedem pe d. Gambetta solicitând plebiscitul, pe principele de Bismarck făcând călduroase apeluri pentru ușurarea nevoilor mulțimii și a omului sărac, ni se pare a vedea pe doi conducători cari încearcă a-și înfierbânta oștirile lor nainte de a le porni una asupra alteia.

Cheia dominațiunii globului au căzut în fundul Bosforului, zice o foaie. Dar nu în valurile Dardanelelor trebuie să se arunce cineva spre a o scoate la zi; lupta pentru acea dominațiune se va încinge în Apusul Europei.

❦