[27 ianuarie 1881]

„Românul“ continuă a se ocupa cu articolul din „Deutsche Revue“ pe care, cu obicinuita sa bună credință, continua a-l numi manifest și program al politicei esterioare a partidului conservator.

Dacă am avea a face cu oameni de bună credință orice discuție în privirea aceasta ar fi încetat fără îndoială. Cititorii „Timpului“ își [aduc] 1 aminte că, reproducând ro[mâne]ște acel studiu, i-am premis o rezervă lesne de înțeles, care, [într-]un articol acoperit de sem[nătura] autorului, ar fi fost de pri[sos] [chi]ar*, dar pe care am pus-o [totuși] știind în ce țară trăim. Și [în ade]văr nu ne-am înșelat. Nu [numai că] „Românul“ mută cu totul terenul controversei de pe acela al obiectului pe acela al persoanelor, dar îi atribuie d-lui Maiorescu lucruri pe cari nu le-a spus niciodată, precum sunt cele publicate în „Politische Correspondenz“, în „Bukarester Tagblatt“ și în altele. E evident că atunci când cineva te acuză de-a fi zis ce n-ai zis, de-a fi făcut ceea ce n-ai făcut, orice discuție serioasă cată să 'nceteze.

De aceea nici credem de cuviință a pune în discuție articolul d-lui Maiorescu. Oricât de interesantă ar fi cestiunea dacă alegerea principelui Carol este sau nu întru câtva o operă a diplomației germane, oricât de întunecoasă ar fi cauza pentru care M. Sa împăratul Austriei n-a voit mai întâi să primească pe principele Dimitrie Ghica, oricât de inesplicabile ar fi concentrările de trupe turcești la Dunăre, toate acestea nu se pot discuta decât cu tonul liniștit al bunei credințe reciproce și, unde n-o vedem aceasta, ba unde vedem că o opinie îi dă ocazie „Românului“ de-a se sumuța până a ne da lecții de patriotism, acolo cată să renunțăm la plăcerea de-a compara argumentele noastre cu ale „Românului“, ceea ce constituie esența oricării discuții serioase.

Ceea ce voim să dăm în șirurile următoare este o esplicație cu totul materială.

Înainte de toate, cuvântul de „jună dreaptă“ întrebuințat în traducerea noastră nu e întrebuințat în originalul german.

Redactorul acestei foi a tradus termenul jungconservativ cam impropriu prin juna dreaptă și a prefăcut fără voie o deosebire mai mult de vârstă sau de temperament într-o deosebire de vederi, precum s-au accentuat poate cândva într-un cabinet prezidat de răposatul Epureanu. Va să zică e un termen analog, nu adecuat, acela de „jună dreaptă“. Astfel o eroare de traducere îi servește „Românului“ drept bază a articolelor lui polemice.

E natural asemenea ca noi cei întâi să fi reprodus articolul din „Deutsche Revue“ pentru că, dacă „Românul“ sau altă foaie ne apuca înainte, atunci n-am fi fost în stare de-a ne impune de mai nainte rezervele noastre față cu concluziile studiului. Dar dacă nu ni le-am fi impus ar fi venit „Românul“ să atribuie și mai fățiș, dacă se poate, acele concluzii ca program absolut al politicei conservatoare. N-avem a ne lupta în țara noastră numai cu argumentele, ci mai cu seamă cu reaua credință a adversarilor noștri, și de aceea eram datori a preîntâmpina publicarea studiului în alte ziare reproducându-l noi mai întâi, chiar dacă forma eminentă și vederile largi ale lui nu ne-ar fi ademenit. Articolul, lung fiind și tradus cu repejunea ce i se impune vrând-nevrând unui ziarist, a fost inserat fără chiar ca autorul să fi fost consultat dacă voiește sau nu să-l vază tipărit în ziarul nostru, fără consultarea comitetului de redacție, pe răspunderea proprie a redactorului acestei foi. De ce? Pentru că era o traducere dintr-o foaie din Germania, pentru că era acoperită cu semnătura autorului, pentru că în asemenea caz orice generalizare e peste putință. Dacă d. Dumitru Brătianu ar publica în „Românul“ un studiu în feliul Datoriei de conștiință cătră țara sa noi credem că nu e deloc nevoie ca d. C.A. Rosetti să noteze anume că părerile d-lui D. Brătianu nu sunt pe deplin identice cu ale sale; dacă d. Ion Ghica propunea în „Românul“ retragerea oștirii române la munte, d. C.A. Rosetti n-ar fi avut deloc nevoie să declare că trecerea Dunării nu e identică cu retragerea la munte ș.a.m.d. La noi lucrul stă și mai altfel. Noi am declarat, pentru cine știe să citească, că nici nu ne-am pus întrebarea pe care și-a pus-o studiul din „Deutsche Revue“, că împrejurările nu sunt încă destul de fixate pentru ca o asemenea întrebare să ni se impuie și să ceară o soluțiune imediată.

Dar toate acestea nu ajută nimic. Cată să suferim a vedea revărsându-se asupră-ne toate deducțiile „Românului“, ba a vedea atribuindu-ni-se toate câte se scriu prin ziarele din Viena și din Berlin fără știrea noastră.

Prea confundă „Românul“ partidul conservator, în care fiece membru își are cugetarea sa proprie, pe care e liber de-a o exprima sau de-a o pune în acord cu a celorlalți, cu turma necuvântătoare a Caradalelor, care ridică mașinalmente mânile când i se ordonă și nu gândește nimic. A gândi, a-și scrie gândirile, a le comunica, fie publicului din străinătate, fie celui român, ar trebui să fie permis, credem, fără a-ți vedea semnătura nesocotită și ideile proprii atribuite altora.

1. Text lacunar din cauza deteriorării ziarului

❦